"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

luni, 10 ianuarie 2011

"Iubirea este eternă: putem iubi mereu!"
















Andrei:

Totul este interacţiune.
Amarul este ceea ce tu consideri amar.
Fiecare dintre noi alege ce-nseamnă amar, durere, suferinţă.

Nu vorbim de cea fizică.
Noi ALEGEM să suferim şi cum şi cât să suferim.


Maria :

Alegem, doar că nu dispunem toţi de această libertate interioară decât în potenţial.
Până una alta, e amar pentru toată lumea să îşi repete că iubirea se va sfârşi, că nu e eternă.
















Andrei:

Am mai observat un lucru, pentru mine bizar: femeile sunt atrase de extreme.
De ce?
Încă nu am un răspuns pentru asta…

E amar pentru toată lumea să îşi repete că "iubirea se va sfârşi"?!

Pentru mine nu e un amar, ci e o binecuvântare!

Cum ar fi ca părinţii să-şi plângă în pumni din cauza creşterii copiilor lor?!

Câtă platitudine ar fi dacă iubirea ar ajunge la apogeu şi ar rămâne cocoţată în acel loc!

Cum ar fi ca soarele să strălucească mereu pe cer, să nu mai avem ploaie, vreme mohorâtă, vânt, burniţă etc?!

Cum ar fi să o văd pe iubita mea îmbrăcată în aceleaşi haine, cu aceeaşi mimă?!

Cum ar fi să ne manifestăm în fiecare zi plini de condescendenţă şi amabilitate până la ... greaţă?!

Creatorul a făcut lucrurile, din punctul meu de vedere, EXTRAORDINAR!

Dacă iubirea nu ar fi crescut şi nu s-ar fi stins, eu nu mai aveam ocazia să o cunosc niciodată pe iubita mea actuală.
Era o mare pierdere pentru mine!
Lumea mea ar fi fost mai săracă de o mie de ori!















Dacă această iubire se va stinge şi nu va ajunge să ne împletească vieţile până la sfârşit, cu siguranţă, următoarea persoană va intra în viaţa mea îmbogăţindu-mă din alte puncte de vedere.
Nimic nu este întâmplător.

Poate doar în acest fel să gândim la iubirea perenă - că putem iubi mereu! Că nu vom claca şi nu ne vom însuşi un handicap pe care Creatorul nu ni l-a dat.
E alegerea noastră.


De ce să ne încăpăţânăm să-i cerem celuilalt să ne iubească atâta vreme cât cineva pe acest pământ ne-ar iubi fără să o cerem, impune, pretinde?

Realitatea este că toată lumea iubeşte.
Relativitatea intervine în felul cum iubeşte…

Realitatea este că iubirea e trecătoare, în sensul că se schimbă; iar când se stinge, omul este capabil să iubească din nou.

Iată iubirea perenă - putinţa omului de a se îndrăgosti, de a iubi din nou!


Mie personal, îmi pare o doză mare de EGOISM să-i impui unui alt om să te iubească la nesfârşit!
Iubesc o femeie, îi dau tot ce pot eu mai bun, în schimb îi cer să mă iubească cel puţin egal şi, mai mult decât atât, să mă iubească toată viaţa!

Maria :

Eu nu susţin decât faptul în care cred, şi anume că noi, oamenii, ne dorim foarte, foarte mult ca iubirile, frumoasele, minunatele, necuprinsele noastre iubiri să fie eterne.

Între a-ţi dori şi a cere/impune este un pas. Unii îl fac, alţii nu.

Aşa cum ne alegem suferinţa şi modalitatea de a o trăi, ne alegem, poate, mai mult sau mai puţin conştient, şi iubirea, şi modalitatea de-a o trăi.

Andrei:

De ce îşi doresc oamenii, Maria, ca iubirile frumoase să dureze?

De ce femeile care spun că iubirea este pură, eternă, vine din suflet nu stau lângă un bărbat care nu le dă ceea ce-şi doresc ele?

Doar iubirea nu ar trebui să ţină cont de ceea ce-ţi dă celălalt, ci de ceea ce poţi da tu!

De ce femeile, de regulă (sunt foarte puţine excepţii!), nu-şi aleg bărbaţi cu un handicap, care sunt însă, din punct de vedere sufletesc, sunt pâinea lui Dumnezeu, cum se spune?

De ce aceste femei, care-şi doresc iubiri eterne şi pure, calculează până la ultima fărâmă ce-i poate oferi bărbatul şi ce nu?

Nu e un fel de ipocrizie?

Eu nu pot să înţeleg: cum nu poţi să suporţi să vezi iubirea murind?















Doar nu moare iubirea ta, moare iubirea celuilalt, nu?

A ta e la tine... poate fi veşnică, aşa cum îţi doreşti.


Poţi alege să stai singură toată viaţa, purtându-i iubirea acelui om, sau poţi alege să-i dai
şansa iubirii să reînflorească, să meargă pe drumul ei firesc.

Să te doară că celuilalt i-a murit iubirea şi că se îndreaptă către o nouă iubire?

Să te doară faptul că el/ea va fi fericit/ă ?!

Păi, dacă iubeşti, firesc ar fi să te bucuri alături de acea persoana, nu să-ţi sufere sufletul!


Maria :

Din frica de suferinţă.

O fi ipocrizie. Dar nevăzută lor. Pentru că nu le-ar plăcea s-o şi vadă. Le-ar făcea rău.
Ar nega-o, ar combate-o, ar arunca-o în exterior, ca şi cum ar fi a altora.

Eu cred că iubirea într-o formă anume este una egoistă.

Cred că, în mod fundamental, focul care izbucneşte vine dintr-o suprapunere pe nişte nevoi personale, iar restul de necunoaştere e acoperită cu elemente fanteziste, care creează o imagine ideală.
Se va destrăma odată cu reluarea contactului cu realitatea.

Eu cred că învăţăm să iubim, că e posibil să facem alegeri.
Poate ţine de evoluţia spirituală.
Nu ştiu, nu mă pricep atât de mult.

Andrei:

Maria, în urma celor scrise de tine, pică foarte bine întrebarea:

Omul iubeşte pentru că nu-şi suportă singurătatea?

Dacă da, atunci nu are nici o legătură cu iubirea autentică, profundă.

















Iubeşti autentic atunci când nu-ţi pasă de nimic în jurul tău.
Acela este momentul de iubire autentică, profundă, pură.
Ce urmează după aceea este doar „ ...din diferite raţiuni”!

Acea stare, acel sentiment nu mai este IUBIRE!
Ne place doar să-i spunem aşa.

Iubirea este acel iraţional, acel ceva ce nu mai are legătură cu mintea, e în afară sau dincolo de ea.

Ce este în afara hormonului este o negociere: „îmi dai ce am nevoie, îti dau ce ai nevoie”.
Construim un drum pentru că avem puncte comune, ţinte comune, interese comune.

Nu cred că ai sta într-o relaţie fără "hormonu' meu"; fără ca persoana respectivă să-ţi ofere ceea ce ai nevoie, ci doar pentru că iubeşti cu sufletul, neaşteptând nimic, absolut nimic.

În relaţiile umane, trocul a rămas valabil, indiferent de vrem sau nu să recunoaştem.


Maria :

Poţi să mă ajuţi să înţeleg teoretic ce e „chimia” asta ?
E ceva strict material ?
Şi care sunt raporturile ei cu spaţiul ?
„Chimia” se verifică doar faţă în faţă ?

Mie îmi lipsesc nişte elemente aici şi am observat că tu ai nişte informaţii precise.
M-ar ajuta să mi le însuşesc.

Andrei:

Chimia” este chiar…chimie.



Ţi s-a întâmplat să-ţi placă un bărbat din punct de vedere fizic, însă când te apropiai de el, îl miroseai, îl atingeai să simţi un fel de repulsie, de respingere?










Ţi s-a întâmplat să nu îţi placă un bărbat din punct de vedere fizic, dar imediat ce erai în vecinătatea lui, te atingea sau îi simţeai mirosul să simţi o atracţie deosebită faţă de el?






Dacă da, atunci acesta este răspunsul, asta este chimia!

Maria :

Înţeleg. Atunci să mă ferească Cel de Sus de chimia ADEVĂRATĂ !!!:)))
Nu că nu aş simţi şi o uşoară undă de regret… :)


Andrei şi Maria,
într-un moment de acalmie la "Nesăratul absolut",
de pe "Rodul pământului",
noiembrie 2009.


12 comentarii:

  1. :)
    'neatza, la amiaza!
    Limbuti am fost, nu joaca.
    Desi timpul a trecut, eu am aceleasi convingeri.
    Sarut'mana, Alessia.
    Sarut'mana, Maria

    RăspundețiȘtergere
  2. 'Neaţa, frumuseţilor care-mi sunteţi voi frumuseţi...limbuteee! :))

    BUCURIE mare mi-aţi fost dar, "deşi timpul a trecut", îmi sunteţi BUCURIE şi mai mare!

    Pup, aşadar, şi eu mâinile şi...tărtăcuţele voastre lucrătoare..:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Un subiect atat de frumos... pentru mine incheiat definitiv. Nu este pentru mine. Se pare ca nu pot fi iubita...

    Am obosit. Nu mai pot suporta o alta dezamagire.

    Voi iubi copiii altora...

    Voi privi cu lacrimi de fericire imbratisarile si iubirile altora.

    Eu nu mai am putere sa lupt, sa mai caut, sa mai sper... :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Of, of, Claudia dragă, vezi cum eşti, vezi?! Mă faci să-ţi repet public ceea ce ţi-am scris atunci, când cu mesajul tău de adio de dinaintea proiectatei sinucideri, a?! :(
    N-am s-o fac, totuşi…

    Că ai PROMIS că lucrurile se vor schimba începând cu acest nou an!
    Iar eu am fost convinsă că vei începe schimbarea prin a te vedea aşa cum eşti, prin a te aprecia ca atare, aşadar prin a te IUBI.
    Fiindcă există, într-adevăr, toate motivele!
    Şi să te iubeşti, şi să fii iubită.
    Atâta doar că lucrurile se desfăşoară NUMAI în această ordine!

    Fată frumoasă, nu mai „privi cu lacrimi de fericire îmbrăţişările şi iubirile altora” fiindcă, în timpul acesta, ale tale plâng după tine!

    Hai, reciteşte, rogu-te (cu mai multă atenţie!), cele ce zic aici prietenii noştri comuni şi…o ieşi Soarele (înţelegerii) şi pe strada ta!
    Că el este deja, dar...nu-l vezi :(

    Pup şi îmbrăţişez tare, tareeee!

    Să ai o zi senină! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Mariaaa, sper să NU treacă! Că abia mi-am suflecat mânecile să umplu pârdalnicul ăsta de "cufăr" :)

    Pup şi iar pup.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alessia, draga ! Oboseala doarEu-lui trece ! Un'te duse gandul pardalnicul ???

    RăspundețiȘtergere
  7. Va multumesc din tot sufletul meu... asa cum e, atata cat este!

    Zambete si pupici magici!

    RăspundețiȘtergere
  8. NOI îţi mulţumim! A fost o întâmplare FERICITĂ să te întâlnim!
    Ca dovadă că..."tot răul e spre BINE!", nu-i aşa?! :)

    Îmbrăţişare maaareee, de grup, şi efluvii de BUCURIE. Care este...magică, într-adevăr! :)

    Ai grijă de tine, fată frumoasă, că gaşca...veghează!:)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Que bellas fotografías tienes, me he hecho seguidor de tú blog, agradecería que te hicieras seguidora del mio.

    Saludos desde la tierra verde.

    http://bulneswaves.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  10. Very.... very.... very nice....
    really great work Alessia.

    Greetings, Joop

    RăspundețiȘtergere