"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Într-o seară gânditoare...




Cuvinte de care mi-am amintit în seara asta...gânditoare :)

Era 14 decembrie 2010, pe "Blogu' lu' Lori".



Andrei:


Tot ce există pe Pământ este guvernat de o lege implacabilă: "legea junglei".

Omului i s-a dat tot ce-i trebuia pentru a ieşi din junglă (nu să abroge legea!), de a-şi clădi o societate în afara acestei legi.
Având deplină libertate însă, omul şi-a confecţionat din ce în ce mai multe unelte pentru a întreţine legea junglei.
Istoria speciei noastre ne demonstrează că omul nu a reuşit să dovedească nicicând că este altceva decât un animal inteligent.

...




Răul există de când există şi binele. Nu poate exista unul fără altul, precum nu poate exista yang-ul fără yin.










Balanţa acestora poate fi echilibrată sau dezechilibrată de către om. El are această putere.
Răul şi Binele nu au treabă cu „Cartea cărţilor”.
El, Răul, are un rol important în economia acestei planete, însă a fost folosit în mod nevolnic de către unii oameni, cu dorinţa de a-i ţine pe alţi oameni cu capul plecat.

Eu nu cred, aşadar, că Dumnezeu a făcut lumea rea.
Dar tătăcuţa mea este mult prea mică pentru măreţia, pentru grandoarea lui Dumnezeu. Şi nu vorbesc în virtutea faptului că l-aş fi văzut cumva pe Dumnezeu sau armata de îngeri despre care vorbesc oamenii plecaţi cu pluta din pricina faptului că nu se simt bine în pielea lor aici, pe pământ.
Vorbesc în virtutea faptului că ochiul meu observă cu o bucurie imensă tot ceea ce a creat Dumnezeu. De la o mică furnică până la elefanţi sau mamuţi; de la cea mai firavă plantă până la cea mai uriaşă.

...



Suntem insignifianţi în univers, însă ne revoltăm!
Dar nu pe ceea ce facem noi, ci pe ceea ce credem noi că ne determină să facem, contribuind în acest fel la perpetuarea răului.

...






"Iubirea"...„Unimea”...„să fii una cu tot şi cu toţi”!
Rămânem la nivel teoretic!
La ce ţi-a servit, Lorelai, că ai simţit toată "suferinţa lumii"?
La ce i-a servit lumii?
Şi la ce-ţi serveşte că te simţi una cu toată lumea?
Eşti mai fericită?
Esti mai bună? Ajuţi la crearea unei noi lumi?
Te identifici până la moarte cu bolnavul pe patul de spital?
Suporţi chinurile foamei sau setei cu cei ce primesc cu porţia ceea ce tu acum ai din belşug?
Vei fi "unul" şi când vei fi gârbovită de bătrâneţe, durere şi suferinţă...cu cei care privesc bătrânii ca pe rebuturi ale societăţii?!
Eşti una cu copiii din orfelinate care nu ştiu ce înseamnă să fii mângâiat?!
Despre ce vorbiţi aici?!

Iar iubirea...
Iubirea, deşi are o definiţie larg acceptată, ea se manifestă-n fel şi chip.

Nu definiţia iubirii este cea care contează, ci efectele ei!
Dacă există…

Iubirea nu se vorbeşte, se cultivă!
Poate de aceea nu mai sesizaţi „binele”, pentru că v-aţi umplut tătăcuţele cu teorie.
Cineva spunea: "o privire-n cărţi, două în viaţă"!

...

Dacă „deschiderea către celălalt" despre care vorbeşti nu te schimbă în interior (şi implicit în exterior) la ce-ţi foloseşte?
La a perora despre verzi şi uscate?!




Hai să-ţi dau un exemplu concret, pentru că altfel ne învârtim în jurul cozii până când îmbătrânim...

Un nene care îmi vorbeşte mie despre "deschidere" (nu este nici guru, nici maestru) a înţeles nişte treburi. Iar acele treburi pe care le-a înţeles, el le pune în practică.
Comportamentul lui în viaţa de zi cu zi (chiar şi limbajul) diferă de comportamentul meu (care nu am acea „deschidere”).

Te duci lângă el şi îl vezi senin, calm, echilibrat şi gata să-şi dea cămaşa de pe el oricui i-o cere!
„Deschiderea” l-a făcut să înţeleagă că viaţa lui este "unimea"!
Adică, ceea ce este al lui e foarte puţin, restul îl face pentru ceilalţi!

Nu-l vei vedea stând pe bloguri înfierând răul şi pe cel ce l-a creat; nu-l vei găsi ţinând discursuri despre "cunoaştere", ci-l vei găsi făcând fapte!

Dacă aceasta cale, „spirituală”, nu te schimbă pe tine să fii diferit de ceilalţi, acea „deschidere” este praf în propriii tăi ochi. Lucrurile se opresc la stadiul de senzaţii, simţiri,emoţii.
Or, e musai ca ideile să prindă viaţă, altfel rămân nişte răşini ameţitoare…Ayahuasca mentală...


...



Nu numai suferinţa e calea, metoda de a învăţa, de a evolua, ci şi preaplinul, bucuria!

miercuri, 4 aprilie 2012

Şi băieţii sunt sinceri...câteodată, nu-i aşa?

Era 1 noiembrie 2010, pe "trendul codurilor"...
Iar Andrei ne recomanda un alt film cu schepsis:



Şi ne punea tărtăcuţele să mediteze intensiv la nişte vorbe adânci de acolo:

— De ce murim?
— Ca sã facem ca viaţa să fie importantã.







.....

PTRUPTRUCEA:

Bună seara, domnu' andreiradu!
Aaaa.. era un film!
Credeam că e fo vorbă mai meşteşugită d-a ta.
Da' sună bine! Că şi io mă-ntreb...
că adică la ce ne-am mai născut pă lume?!...





Să ştii că am învăţat dă la tine să vorbesc frumos şi politicos la început.
Şi la urmă.
Iar la mijloc să spui ce-ai dă zis.




Andrei :
:)
Este un boţ de dialog al celor doi protagonişti!
:)


Ptruptrucilă, io am învăţat la şcoală că e musai să existe un început, o încheiere şi, la mijloc, un cuprins.
Dacă am învăţat greşit, atunci e numai vina dascălilor!
:)








PTRUPTRUCEA:

Da, da! Tu ai dreptate! Aşa e!
Da' io vream să zic că nu mai contează cât dă tare poţi să bagi o strâmbă pă la mijloc, dacă te porţi frumos la început şi la urmă.
Omu' nu mai poa' să să supere.



I-adevărat că tu faci numa' câteodată aşa.
Îl încerci pă om şi paaaac!... bagi o strâmbă!
:))
Eşti tare, te-am văzut! Ca tine nu ştie nimeni să facă aşa...
:))
Da' eşti băiat dă treabă, d-aia mi-a plăcut dă tine.
Că nu te superi niciodată.
Şi eşti dăştept!




Andrei:
:))
Păi, Ptruptrucilă, ori spun ce am de zis, ori bag o strâmbă...una din două...sau amândouă
:))
Decât o discuţie siropoasă şi obtuză, prefer ...
:)




De supărat se supără doar "văcaru' pe sat"!
:)
Fiecare om să spună ce gândeşte, bun/rău, aia gândeşte.
Decât dulcegării şi linguşeli, prefer "pac-pac"!
:))
Sunt un om normal, ca voi toţi, cu o mică diferenţă: îmi place să mă manifest cum îmi dictează tărtăcuţa, nu cum vrea "soţietatea".
:)

PTRUPTRUCEA :

Aşa, aşa! Brava! Şi io tot aşa!
:)



Da' io n-am maniere!
Hai că la bărbaţi, trecă-meargă.
Da' cu femeile....Mamă, cu femeile e dă rău!
Ai avut dreptate.
:)



Da'aicea, la voi, am găsit numa' fete una ş-una.
Nu e niciuna d-aia smiorcaită şi leşinată!
D-aia mi-a plăcut.
Toate e cu draci pă ele(sub50)!

Au, iar am gresit! Tre'a să zic că e "dăştepte" cu draci pă ele.
Da' am uitat cuvantu'.
Să mă iertaţi, doamnelor şi domnişoarelor, dacă treceţi p-acilea cu cititu'!

Andrei:
:)
Ptruptrucilă, eşti modest din cale-afară!
:))
Parol pe onor!
Ai şi gentileţe, ai şi şarm, ai şi umor, şi măsură în ce faci.
Nu mai vorbesc de cultură!
Ai multe calităţi într-o singură tărtăcuţă...
Nu te mai da "lovit", căci am văzut cum te curtează fetele...ba îţi fac şi invitaţii în privată...

PTRUPTRUCEA:

Aoleoooo...dacă aş fi avut două!
:))
Zi-i mai bine dovleac, că şi tărtăcuţa e tot neam cu el, da-i mai mică!


Io am capu' mare! E mare el, nu-i dă la băutură, că io beau mai rar.
Da' şi când beau!
:))
Şi să ştii, andreiradu, că io nu mă bag în privata nimănui...dăcât dacă n-am fost atent.
Doar la Happy am căzut ca prostu' în privată!
Şi m-am umplut dă... bogdaproste!