"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

marți, 6 martie 2012

Omul cu scaun la cap

Această teribilă acţiune maidaneză se petrecu la momentul de mare expiraţie 'telectualo-zgubilitică de 14 ianuarie 2011, pe dispărutul blog "fără coduri", al veşnic Ţuguiatului nostru Andrei, pupa-i-aş io lui zâmbetul de Soare :)

Postarea pârdalnicului fuse caligrafiată atunci ete-aşa:



Metafora: "omul cu scaun la cap"


Este, desigur, o metaforă, o înţelepciune mioritică, deoarece nimeni nu se plimbă cu scaunul atârnat de cap...
Întrebarea este: ce valoare are acest "scaun" ridicat la nivelul tărtăcuţei?!
Şi de ce tocmai scaunul a avut privilegiul de a fi ridicat la valoarea de "judecată"?

Semnificatia este destul de clară, însă să mergem totuşi un pic mai departe - un om nu este mereu “cu scaun la cap", poate din pricina faptului că-l oboseşte, poate din pricina faptului că nu este o formă de scaun ce poate face echilibristică (spre exemplu "tronul regilor" - tot scaun e, după cum e şi scaunul pe care-l foloseşte văcarul ori ciobanul când mulge bovinele, ovinele etc...
:))





— Salut, Popescule! Azi ai scaunul la cap?
— Salut, Ionescule! Nope. L-am lasat nevesti-mii. E rândul ei!


....





Alessia :

De ce tocmai scaunul este obiectul la care s-a gândit tărtăcuţa românaşului să-l invoce pentru a-l descrie pe omul „aşezat”, înţelept?!


Ete, recunosc că până acum nu mi-a trecut prin…cap :)să descifrez enigma asta!
Probabil fiindcă io oi fi având la cap doar un scăunel pricăjit în loc de-un scaun zdravăn, na!
[Pfiuuu, bine-ar fi să-l am şi pe-ăsta!:))]

Oricum, mie una mi se pare că ar exista o legătură evidentă între scaunul menit să ne sprijine dedindosurile şi cel ce se cere să-l avem la cap.

Fiindcă ar fi firesc ca…cei ce ne conduc, de pildă, să NU aibă dreptul la un scaun moale sub târtiţele lor dolofane, dacă NU ar dovedi, mai întâi, că îl au la cap, nu-i aşa?:)

Poate chiar din pricina acestei crunte lipse de dovezi, barosanilor noştri le este aşa de frică să nu-l piardă pe cel din urmă…Că rămân fără nici unul!...

Deşi, zic gurile rele, multora dintre ei taareee bineee le-ar mai şedea cu un scaun…electric sub fund…
Sau măcar cu un dosar penal pe cap, dar de-acela de-adevăratelea, nu de operetă, cum au acum mulţi dintre ei…

Oricum ar fi s-o luăm, astăzi, românaşul numai scaun la cap nu mai poate avea…Că pe bietul lui bostănel şed înghesuite atâtea griji, atâtea nevoi, atâtea biruri şi atâtea…statistici care îl clasează printre ultimii dintre ultimii oameni „aşezaţi” ai Europei…
Un' să mai pună şi...scaunul, NA!

:))

acuvio :

Dacă trebuie să mergi la Scaunul Domnesc pentru judecată de ce să nu îl ai la propriul cap?
Dacă totuşi sunt situaţii în care nu ai scaunul dorit, poţi folosi un simplu supozitor cu glicerină şi se rezolvă :)

băsescul :

Păi să ocolim încercările metaforice mai sus scrise, eu zic că trebuie să încercăm a înţelege că MAI MARELE are un un scaun
care nu miroase a bine... :D








Maria :
"Scaunul la cap" era spătarul tronului, care depăşea creştetul domnitorului.
Omul cu "scaun la cap" era un om cu minte, vrednic de a conduce pe alţii.
Acum însă, mai toţi îşi pot procura un scaun directorial.




Andrei:
:)
alessia,sărut'mâna!
Aşadar, românaşul a strâns o-ntreagă "mobilă" pe cap, iar în moţul ei ar trebui să "troneze" scaunul. Şi cum scaunul, pe vremuri, avea trei picioare, stabilitatea îi cam joacă feste şi tooot cade!
:)



Uite, acum mă gândesc şi de unde vine vorba: "mobilat bine la cap"
:))











acuvio, seară bună!
:)
Aha, odată ce avem toţi "scaun la cap", putem desfiinţa atributiile "scaunului Domnesc" şi ne putem "judeca" pe noi înşiine, după cum ne sfătuieşte "scaunul"... funcţie de textură, culoare, miros etc.
:))








Maria, sărut'mâna!
ei, iaca io nu am înţeles cum vine aiasta: "scaunul la cap" era spătarul tronului...
adică, dacă cineva are scaun cu spătarul înalt, atunci îl putem considera om "cu scaunul la cap"?!




băsescul, salutare man,
:))
Bună şi această idee, care se leagă cu cea a lui acuvio!
Aşadar, facem cum facem şi ne împiedicăm de "cordonul" ce leagă cele două capete - adică scaunul!
Unul fiind "dedindosul" (cum ii spune alessia), iar altul tărtăcuţa (cum ii spun io).
cordonul fiind "scaunul" mult disputat!
:))

Maria :
Dacă viaţa noastră depinde de asta, îl putem considera. :)))

Andrei:
Adică, cum “de asta ar depinde viaţa noastră”?

Maria :

Păi, altfel e destul de riscant să consideri că orice scaun înalt "găzduieşte" o minte înţeleaptă sau aşezată.



Andrei:
:))
io cred că procentul de "periculozitate" se-mparte în mod egal în cele două tabere: "cu scaun"/"fără scaun"
:))

Maria :

Nu prea am înţeles la ce se refera "periculozitatea". Bostan pe jumate adormit pe jiltul meu cu spătar mediocru. :)))
Eu spuneam că e riscant pentru noi înşine să facem astfel de inferenţe.

Andrei :
:)
"jiltz cu spătar mediocru"
:))
Păi, "periculozitatea" este legată de "risc" indiferent dacă porneşte de la noi şi tot la noi se întoarce, sau porneşte de la alţii şi ajunge la noi.
Mi-ai amintit de: "Înjurăturile sunt ca procesiunile cu icoane, care se întorc totdeauna la biserica de unde au pornit."
ce conexiuni poate face tartacutza asta...
:))

Maria :

Riscurile inerente ale periplelor gândirii pediatrice. :))
Conexiuni fantastice fac tărtăcoasele !

Flagranta alaturare: înjurături - procesiuni cu icoane.
Cine spunea ?

Andrei:

habar nu am... tărtăcuţa mea a suferit ceva prejudicii în urma reformei, tranziţiei şi construcţiei noului meu maidan!
:)
Flagrantă?!
:))



Maria :

Flagrantă, da, că mi-a asurzit ochiul.

Andrei :
:)
era o poezie care folosea stilul acesta "mi-a asurzit ochiul"... fi'mi'ar bostanul lucrător...

Maria :

Vezi ce iese dacă încerci să fii original ? :)))
Puteam să zic şi eu ca oamenii, "mi-a sărit în ochi".

Andrei :

ce iese? ce iese?!
:))
eu cred că ţi l-a molestat, mai degrabă!
deşi, dacă am sta strâmb şi am judeca drept, avem destule înjurături care fac alăturări "flagrante", gen: "'tu-ţi 'mnezeii mă'ti", cred că acest lucru l-a avut în vedere gânditorul.
Şi uite cum am plecat de la scaun şi am ajuns la biserică şi înjurături...
:))

Maria :

Am cules nişte floricele pe câmpii, zburdând după miros, culori, petale şi alte floricisme.
:)))
Înjuratura e din registrul gânditorului "homo religiosus"!?
:))

acuvio :

:)
Este interesantă postarea ta şi generează comentarii savuroase, avem atâtea expresii, zicale care par ciudate că merită amuzamentul descifrării originii lor.



Un exemplu: Constantin Giurescu spune că negustorii turci plăteau corect produsele noastre iar sultanii au pedepsit negustorii care au făcut abuzuri de acolo fiind zicala “turcul plăteşte”. Neagu Djuvara, spune că turcii nu plăteau corect produsele achiziţionate, de acolo fiind zicala ”a plătit mierea”.

Andrei:
:)
acuvio, interesante sunt zicalele româneşti, cărora mai nimeni nu le mai ştie rădăcinile!
De "turcul plăteste", eu nici n-am auzit…iar de cealaltă, "a platit mierea", nici pe atât!
:))
Mi-ar plăcea să pot răspunde statului român când îmi cere taxe şi impozite cu “turcul plăteşte!”
:)

Dan Ioaniţescu :

Andreiule,
Am o poezie pentru tine, cadou pentru blog nou. :))

Înger, îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Totdeauna mă-nsoţeşte

Şi de rele mă păzeşte!

Dar de mă văd refuzat,
Îţi fac capul ţuguiat!


:))



Un olandez care făcuse facultatea de limbi romanice, după ce a fost iniţiat în tainele zicalei "om cu scaun la cap" a exclamat:
“Are caca la creier!”

Autentică! Olandezul este soţul unei bune prietene de-a mea.

artistic communism :

Unde ilogicul este la el acasă :)
M-ai avem şi p'aia cu "scurt pe doi"...



pandhora :

scaunul este un obiect de mobilier mai puţin comod...de aceea, probabil, oamenii cu scaun la cap sunt uşor incomozi pentru cei din jurul lor...:D

Pro atitudine :

Oare nu este prea greu scaunul? Cu siguranţă că unora le dăunează exerciţiul....Aşa ca preferă fără el! Ne întâlnim zilnic cu acest gen de „deştepţi”. Te întrebi cum de se perpetuează aşa de des!
:)

Andrei:

Pro atitudine,
:)
Bun găsit!

Bună întrebare! Se pare că pentru mulţi oameni din România, acel scaun este mult prea greu pentru constituţia lor mentală..
Eu nu mă mai întreb, pentru că am găsit răspunsul: se promovează toate creierele plate, tocmai pentru a fi mai bine manipulate.
Celui care deţine scaunul cel mai mare (în ordine ierarhică) nu-i sunt folositori oamenii deştepţi, pentru că ar fi marginalizat şi, evident, nu i-ar îndeplini ordinele.

pandhora, sarut'mana!
:)
Sunt incomozi? Nuuu, sunt adversari de temut!

De fapt, scaunul poate fi un obiect de temut în sine,
ia uite aici scaun la cap! :))



artistic communsim, bun găsit!
Da, cred ca avem un magnet foarte puternic pentru a atrage ilogicul de partea noastră!
:))

Bunule, mulţam pentru dedicaţie, mă simt flatat.
:))
Să fie vorba despre "olandezul zburător"?
:)

Eu zic să ne grăbim să achiziţionăm şi noi nişte scaune, că vin vremuri...ameţitoare!
:))

17 comentarii:

  1. :)))
    sarut'mana, munte de frumusete!
    Habar nu am cum de reusesti sa le gasesti... numai tu stii.
    Interesant subiect, mai puteam discuta pe marginea lui, zic!
    cate tartacutze, atatea scaune!
    :))
    Multam de surpriza. Sper sa fie o bucurie si pentru ceilalti.
    Uite-asa,ne dam seama, daca acum gandim la fel ca acum un an.
    Ne pui fata-n fata cei de azi, cu cei de ieri!
    :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Pup şi îmbrăţişez tare-taareee Zâmbet de Soare!
      :)

      Dacă ţi-aş spune că arhiva Cufărului nostru constă deja în aproape 500 de pagini, cred că ţi-ar destabiliza olecuţă...scaunul de la cap :) , aşa că ete că nu-ţi spun, NA!
      :))
      Şi eu cred că ne-au mai rămas muuulte nediscutate şi că poate vom reuşi, totuşi, să mai găsim ceva din vechile resurse de entuziasm...maidanez :))...şi mai ales de timp :(
      cine ştie?!

      Şi eu sper să vă fie tuturor bucuria cel puţin tot atât de mare ca a mea atunci când vă regăsiţi mintea şi sufletul de altădată pe aici :)
      Eu una mă întorc la timpurile acelea doldora de BUCURIE curată şi...zgubilitică :)) ori de câte ori mai uit, na!, cum sunt eu cea adevărată. Şi plec mereu mai întremată, ca şi cum mi-aş lua porţia necesară de "apă vie".
      Pentru care îţi sunt şi vă sunt mereu şi mereu recunoscătoare!
      :)
      Cu siguranţă că ne-am schimbat, n-aveam cum să încremenim în proiect :), atâta doar că unii au făcut-o într-un sens, alţii într-altul, fiecare din ce sursă a ales să se adape :)
      Rămâne ca fiecare în parte să-şi evalueze bogăţia experienţei acesteia.

      :))
      Studenţii de la Filosofie perpetuează generaţie după generaţie acelaşi mod de gândire şi acţiune:
      - Heraclit spunea că "nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu", că totul se schimbă...eu însumi nu mai sunt deci acelaşi de acum juma' de oră...Aşa că ia să-i dau io şi ăstuia care sunt ACUM o bere, că celuilalt i-am dat!
      :))
      Pe acelaşi principiu, poate c-ar trebui să mai împărtăşim niţică BUCURIE şi ăstia care suntem azi, că cei de ieri au avut parte pe săturate, nu?
      :))

      Ștergere
  2. :)))
    A trebuit sa shed echilibrat si rezemat ca sa vad ce gogomanii debitam mai an. :)))
    Cred ca din "munte de frumusete" te voi numi "oglinda fermecata", Alessia ! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Ca bine zici! Cred ca trebuie schimbata porecla. Ii sade mai bine "oglinda fermecata".
      :))

      Ștergere
    2. ... da de ce zici ca-s gogomanii?!

      Ștergere
    3. :)
      Pupăcesc şi iar pupăcesc şi îmbrăţişez cât toată zarea Măriucă dragă Măriucă!

      :))
      Ar vrea mulţi să debiteze "gogomănii" ca ale tale, numa' că nu prea le iese, na!
      :))
      M-ai cam descalificat bag samă: tiii, ca ieri eram un munte cu-un templu pe frunte...sau...nu mai ştiu...un templu cu-n munte pe frontispiciu?!...iaca, nu mai ţiu minte :))

      Hmmm, cred c-aveţi dreptate, ca de obicei!
      Muntele s-a mai tuflit, s-au mai produs oareşce alunecări de teren şi defrişări, aşa că, da, cred că-mi şade mai bine acum ca oglindă! Ca oglindă căreia taareee îi mai place să oglindească ăle vremi şi lumi fermecate!
      :)

      Ștergere
  3. ... de gogomanca ... :)))

    Oglinda fermecata cu zambet de fata ! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar ce fruMOAsa ma faci sa ma vad in tine, Alessssssia !!! :P

    Acum esti un munte cu un templu-n frunte si cu o oglinda pe frontispiciu. Oglinda cu rama de foc ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :((
      Şi...celestă NU?!
      Gata, ga-ta, m-am supărat de m-am aburit cu totul!
      Nu ştiu, chiar nu ştiu cât de frumoasă mai poci ca să te văz de-acu-nainte, of, of, măi, măăăiii!
      NA!
      :)))

      Ștergere
  5. Hiiiii ! Iarta-ma ! :( Si CELESTA, bineinteles.

    Muntii au intotdeauna un templu cu o oglinda cu rama de foc pe froncticspiciu CE LE STA pe frunte.

    :) Pup !

    RăspundețiȘtergere
  6. Alessia, hai, nu ma aburi acuma ... ca ma supaaaar ... FOC.
    IOC !
    JOC ! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. :)))
    ahaaam, aşa care va să zică_ă_ă_ă!
    mda, încep să mă simt parcă ceva mai dezaburită pe ici pe colo...
    ...deşi, nu ştiu ce să zic după ce-am recitit cele dezbătute mai acu an, parcă acuş m-aş mulţumi numa' cu-n scaun la cap...nu ştiu, mă mai gândesc...IOC!
    JOC!
    FOC!
    POC!
    :))

    RăspundețiȘtergere
  8. OGLINDA SPARTA






    de Agatha Christie :P

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Reflecţia românească a unui prieten jurnalist olandez care a făcut limbi romanice, caruia i se explica multiplele intelesuri ale cuvantului scaun...
    - Scaun la cap? Aha! Are caca la creier!

    RăspundețiȘtergere