"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

sâmbătă, 25 iunie 2011

Unde eşti copilărie?...





Copilul din mine zice că jocul e crâncen,
dar viaţa e minunată!



Copilul din mine se poate agăţa de orice fleac
considerându-l important.




Copilul din mine se bucură de Soare şi culori,
se dă în leagăn şi se amuză din orice fără să gândească
că nu-l mai încap hainele copilăriei...şi că pantofii au început
să-l strângă şi să-i provoace răni...





Copilul din mine copilăreşte gândindu-se la adolescenţă,
la romanele lui Dostoievski, la poeziile Anei Blandiana,
la poveştile nemuritoare, la cântecele audiate în sala de muzică a bibliotecii
visând la cât de multe va face în viaţă...







Copilul din mine copilăreşte inconştient fiind că învelişul carnal nu-i mai este pavăză...





Sunt trist şi vesel în acelaşi timp,
sunt şi nu sunt,
gândesc ce cărare să încep...
gândesc ce mai pot învăţa
în scurtul timp ce-l mai am...








ANDREI, Trendul codurilor,
1 iunie 2011


joi, 9 iunie 2011

Dialoguri autohtone

"Una din cele mai practice modalităţi de a face bani e să exploatezi slăbiciunile umane. Limita dintre modalitatea naturală, justificată de a-ţi satisface o nevoie şi exces e foarte fină. De aici la viciu şi dependenţă mai e un pas foarte mic. Oamenii "de bine" au înţeles asta şi s-au gândit că e foarte simplu să-i exploatezi pe fraieri şi să câştigi uşor de pe urma incapacităţii lor de a pricepe cum stau lucrurile. Şi s-au pus pe intoxicat mintea guţumanilor. Iar ei pun botu' la toate gogoşile, pentru că -nu-i aşa ?!- e mai simplu să alegi calea uşoară, oferită elegant de nişte minţi bolnave, mai ales dacă gogoşile servite liniştesc bruma de conştiinţă pe care o mai avem.

O altă modalitate de face bani-de-bani e nefericirea oamenilor. Niciunde nu se aplică mai bine "dezbină şi stăpâneşte" ca în cazul relaţiei dintre genuri. Căsătoria a devenit o instituţie rentabilă pentru alţii. Şi atunci când e făcută, dar mai ales când e desfăcută. Şi dacă de făcut se face cu destulă uşurinţă, ca s-o desfaci e nevoie de ceva presiuni exercitate asupra soţilor, astfel încât ei să se scârbească de partener şi de viaţa în cuplu. Să vedem...

Prima modalitate e să-i ţii pe cât posibil la limita supravieţuirii dpdv financiar. Un menaj plin de dificultăţi materiale induce o stare de nemulţumire care se răsfrânge, cel mai adesea, asupra celui de lângă tine. Dacă n-au dificultăţi financiare, atunci e recomandabil ca ei să-şi câştige traiul muncind din greu câte 10-12 ore pe zi, astfel încât să stea departe unul de celălalt cât mai mult, iar când se întâlnesc să fie suficient de obosiţi şi plictisiţi ca să-şi mai acorde atenţia cuvenită. La aceste aspecte, se mai adaugă tentaţiile care vin pe toate canalele posibile. Încurajarea libertinajului, dezvoltarea unor teorii care induc convingerea că omul e poligam de la natură şi a unor modele de viaţă care promovează o falsă fericire, duc la eliminarea cu uşurinţă a oricăror inhibiţii sau blocaje morale."

— Bun regasit, Blue! Dap... asa este.
"Slabiciunile umane" sunt uneltele de baza ale sapinesului, indiferent ca le foloseste pentru a obtine avantaje materiale sau "i"materiale!
Dar daca sapiensul STIE acest lucru, adica a aflat ca "propriile lui slabiciuni" il folosesc in detrimentul sau (nemaivorbind de "straineri") de ce nu incearca sa-si "linisteasca" slabiciunile daca nu reuseste sa si le controleze?
Paradoxal, pentru mine, este faptul ca, desi sapiensul stie foarte bine si care-i sunt slabiciunile si faptul ca sunt alti sapiensi care profita de "slabiciunile" lui, el sta cu mainile in san, cugeta, si NU FACE NIMIC!

O fi fiind tot un fel de "slabiciune umana" aceasta inertialitate si delasare!
Ba mai mult, in unele cazuri, sapiensii cauta sa-si dezvolte acele "slabiciuni umane" (calcaiul lui ahile), si le expun cu o ostentatie si dezinvoltura care te lasa fara grai.
E ca-n bancul acela cu gaina: sa stea, sa fuga, sau sa se-mpiedice!
Casatoria A FOST dintotdeauna o INSTITUTIE care a avut ca interes protejarea AVERII, nu a cuplului!

Nu departe de lumea in care traim noi azi, nobilii (sangele alabastru) se casatoreau intre ei (rude de diferite grade), tocmai pentru a nu pierde "mosiile", "rangurile" etc.
Pe parcurs, sapiensul a gasit si alte interese: sa nu fie singur, sa nu rada lumea, sa faca urmasi ca sa aiba grija de el cand o fi ramolit etc.
Pentru ca, daca am fi onesti cu noi, am recunoaste ca IUBIREA nu are nevoie nici de institutia casatorie si nici de prezumtivele ei "avantaje"!
Casatoria, in esenta, este un CONTRACT SOCIAL, semnat de comun acord intre doua parti (mai nou, indiferent de sex) pentru a avea o certificare juridica "in caz ca"... (adica poate avea valente juridice in caz ca au ceva de imparti cei doi la sfarsitul drumului).
(andreiraduM - 8 iunie 2011, 19:39)

 ***
— Andrei, mulţumesc de bineţe.
Căsătoria, in sine, e un lucru bun. Felul în care unii se folosesc de această uniune a făcut ca meritele ei să treacă în plan secund şi să fie considerată tot mai mult o asociere de tip financiar-comercial.
Dar, da, sunt de acord că iubirea poate exista independent de contractul marital. La fel cum sunt de acord că, în multe cazuri, concepţiile actuale subminează grav legăturile fireşti care ar fi de dorit să existe între dragoste şi căsătorie.
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 20:13)

***
— O fi un lucru bun, acum, cand ambele parti pot decide daca mai vor sau nu sa stea in acea "institutie" si sa mai fie parte din "contract".Pe vremuri, femeile, de regula, daca voiau sa iasa din "institutie", ieseau sifonate foarte sau chiar moarte.
Sau... alt aspect - in categoria celor foarte saraci se obisnuia sa se "vanda" fetele mari (cu ceva in lada de zestre) unor cioflingari de boierasi pentru a mai pune pe minus o lingura in jurul mesei si, eventual, o bucata de pamant in plus pe care sa puna boii cu plugul.
Dam noi conotatii frumoase "casatoriei", dar la origini pentru rolul ei financiar-contabil a fost inventata.
Care sunt meritele casatoriei, in perceptia ta?!
(andreiraduM  - 8 iunie 2011, 20:20)

***
— La felul cum au ajuns să fie mentalităţile, niciunul. Căci imoralitatea şi abuzurile ţin de felul de-a fi al oamenilor, nu de un contract.
Cândva, oamenii aveau onoare, aveau cuvânt, iar căsătoria însemna că te dedici partenerului şi să-i fii alături şi la bine şi la rău.Acum...deh!
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 20:28)

***
— Nu mi-ai raspuns la intrebare.
Ai afiramt ca "meritele ei au trecut in prag secund". Care merite, in perceptia ta?!
Cand candva?
In ce epoca se intampla ca oamenii sa aiba onoare si se dedicatu partenerului, fiindu-i alaturi si la bine si la rau?!
(andreiraduM  - 8 iunie 2011, 20:31)

*** 
— Consider că ţi-am răspuns deja.
(Blue Freedom - 8 iunie 2011, 20:37)

***
— Iarta-ma, dar nu vad raspunsul. Unde e raspunsul?!
(andreiraduM - 8 iunie 2011, 20:40)

 ***
— Te iert.
Mai sus puţin.
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 20:41)

***
— Scrie data si ora, ca sa-mi dau seama care este!
(andreiraduM  - 8 iunie 2011, 20:43)

***
— 8 iunie 2011, 20:28
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 20:44)

***
— L-am citit si recitit pana acum.
Nu am reusit sa descopar nici meritele (casniciei) si nici epoca cand se intampla "candva-ul" (ca omul sa aiba onoare si cuvant in casnicie) despre care vorbesti.
Faci referire la acest comentariu?:

"La felul cum au ajuns să fie mentalităţile, niciunul.
Căci imoralitatea şi abuzurile ţin de felul de-a fi al oamenilor, nu de un contract.
Cândva, oamenii aveau onoare, aveau cuvânt, iar căsătoria însemna că te dedici partenerului şi să-i fii alături şi la bine şi la rău.
Acum...deh!"

Daca faci referire la acel comentariu, incerc sa extrag cateva "elemente" care ar putea fi interpretate de catre tine ca fiind "meritele casatoriei"
- onoare, cuvant, dedicati partenerului!

Acestea nu sunt meritele institutiei "casatorie", ci sunt virtuti ale oamenilor (ale celor ce le manifesta), ele, virtutile, poti fi manifestate si in afara institutiei "casatorie".
Nu din casatorie deriva aceste virtuti.
Si nici nu le trebuie un cadru institutional sa se manifeste.
(andreiraduM  - 8 iunie 2011, 21:10)

***
  Baţi câmpii.
Meritul actual: niciunul.
Meritul pe care îl avea consta în:
- oficializa o comuniuni care intra sub oblăduirea comunităţii, recte a legislaţiei statului;
- oamenii se responsabilizau prin recunoaşterea oficială a uniunii şi-şi asumau datoria morală de a fi alături de partener la bine şi la rău.
N-am confundat meritele căsătoriei cu virtuţile respective şi dacă începi să fii tendenţios primeşti cartonaş galben!
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 21:24)

***
— Eu primesc cartonas galben daca cumva indraznesc sa fiu tendentios, in schimb tu primesti lauri pentru ca ma acuzi ca "bat campii" in timp ce-ti demonstrez ca nu se regasesc nici EPOCA si nici MERITELE casatoriei in acel comentariu!
:))
Asa ceva...
Ca la noi, la romani!
Asadar... abia acum ai scris MERITELE, insa EPOCA nu ai scris-o!
Sa luam meritele:
a. "oficializa o comuniuni care intra sub oblăduirea comunităţii, recte a legislaţiei statului"
- adica aspect juridic, cel pe care l-am spus eu inca din primele comentarii - nu are nicio legatura cu virtutile (adica nimic din ceea ce ar putea insemna "căsătoria însemna că te dedici partenerului şi să-i fii alături şi la bine şi la rău.
!
b.  "oamenii se responsabilizau prin recunoaşterea oficială a uniunii şi-şi asumau datoria morală de a fi alături de partener la bine şi la rău."
- adica constransi de juridic si de societate isi asumau OFICIAL un comportament.
Reiese ca institutia OBLIGA prin actul oficial pe cei doi sa-si asume responsabilitati de ordin mai mult material, decat "i"material (adica sa se dedice sapiensul celuilalt partener)!

Deci, "meritele" ei nu au trecut in plan secund, au ramas in prim plan.
Sa protejeze "avutia" familiei si sa asigure un echilibru intre cele doua parti (pecuniar).
De multe ori, au avut loc "abuzuri" serioase in privinta averii, si mai nou, a mai intervenit un act juridic (o institutie mai mica): prenuptialul!
Prin el sapiensii se asigura unul pe celalalt cu privire la unele aspecte, printre care si infidelitatea.:))
Asadar oricat s-ar implica institutiile in relatia a doi oameni care au decis sa parcurga un drum impreuna, nu pot reglementa conduita celor doi, nu pot impune partilor sa fie morale, iubitoare, fidele etc.Reglementeaza pecuniar unele aspecte si ofera un STATUT!
Cand a fost CASATORIA altceva?
Cand mentalitatile au fost altele decat azi?
Cand imoralitatea si abuzurile nu si-ai facut prezenta in viata sapiensilor de cand sunt ei pe Terra?!
(andreiraduM  - 8 iunie 2011, 22:29)


— Gata, ma duc sa "bag cornu'n perna"!
Poate ca in detrimentul vietii venim noi, sapiensii, cu imaginatia noastra idilica proiectata asupra realului, fara sa depunem efortul de a intelege ODATA pentru TOTDEAUNA, ca Dumnezeu NE-A DAT PUTINTA de a ne schimba pe NOI, de a ne modela pe NOI, nu pe ceilalti.
Prin MODELAREA noastra, ceea ce este in jurul nostru se poate modifica, schimba. Si nu imediat... ci in timp. Mult timp!
Noapte pufuloasa.
(andreiradum – 8 iunie 2011, 22:32)

 ***
— Andrei,  acum am altă preocupare şi nu pot să dau curs discuţiei cu tine.
O fii cum zici,dar momentan subiectul a încetat să mă intereseze.
Şi nici măcar n-am răbdare să-ţi citesc comentariile.
La drept vorbind, te percep ca pe o râie.
Şi speram să pricepi măcar unul din toate semnalele directe şi indirecte pe care ţi le-am transmis cum că doresc să pun capăt oricărei interacţiuni virtuale cu tine.
Poate că unele din părerile tale sunt juste, dar pe mine au încetat să mă intereseze.
De ce?
Simplu: ai un talent deosebit să-mi provoci lehamite faţă de orice subiect dezbatem.
Da' uite, în seara asta m-am gândit puţin şi m-am prins deşi, după părerea ta
"sunt proastă sau sunt proastă".Nu de subiectele dezbătute sunt eu lehămetită, ci de interlocutorul care eşti şi de jocurile pe care le faci. Ai devenit insistent şi intruziv dincolo de orice limită a suportabilităţii mele.
Mai pe scurt,din acest moment comentariile tale merg în spam şi nu-ţi mai răspund la nimic fiindcă numai vreau să am de-a face cu tine.
O fi suficient de clar?
(Blue Freedom  - 8 iunie 2011, 23:06)

*** 
— Esti fenomenala!
Am ras ... de am lesinat!
Cum?
Dupa ce imi dai binete, dupa ce te angrenezi in dialog... vezi ca "o dai in stamba" cu logica, ca te balabai, vii si spui:
ca "ma percepi ca pe o raie"?!!
:)
E ca un dop de sampanie explodat!
Stii ce comparatie a facut gashca (mea reala)?
:))
Ca ai facut ca dameza lui DSK (directorul FMI): a supt-o, apoi vazand ca nu are castig de niciun dolar l-a raportat ca fiind violator!:))
Merita de pus in rama!
De ce nu ai spus asa de la inceput? NU te mai stresam!
(andreiraduM – 8 iunie 2011, 23:09)


"Morala":
Inainte de a intra intr-un dialog... intreaba partenerul (de dialog) daca VREA sa dialogheze cu tine.
Apoi, daca confirma actiunea, pune-l sa semneze, ca ulterior sa nu intrevina amnezia si sa afirme contrariul.
Dupa ce ti-ai pus cele doua centuri de siguranta, mai asigura-te si ca ai toti receptorii activi, astfel incat sa poti detecta la timp semnalele (directe si indirecte)  interlocutorului, pentru ca altfel de trezesti cu un "proces pe rol".

Romania a devenit o tara deosebit de interesanta.
Cultura dialogului e pentru roman un fel de "cartof prajit" ingerat in lipsa de preocupare.
Romanul vorbeste pentru ca se plictiseste, nu pentru ca are ceva de comunicat.
Emite o idee apoi o baleiaza. Saracia formei de dialog este direct proportionala, pare-se, cu nivelul de trai al acestei tari. TRIUMFUL NIMICULUI!

Romanul, de meserie VORBITOR!

miercuri, 8 iunie 2011

Povestea găştii noastre






















23 decembrie 2010


Alessia:

'Neaţaaa, Lori! :)

M-am gândit să încerc să schiţez eu cumva povestea găştii noastre, adicătelea "povestea din spatele vitrinei" care a încins spiritele (şi) pe "maidanul" acesta:)

Caracteristica noastră principală: suntem nişte năbădăioşi incurabili – (ne) iubim năpraznic, dar ne şi „jumulim”, uneori, la fel de năpraznic!

În interiorul găştii, personajele se diferenţiază clar:

Eu şi Andrei suntem cei cu…pragmatismul: când vedem că omu-i în mijlocul unui vârtej periculos, nu stăm să-i recităm ode metafizice şi imnuri transcendentaliste, ci sărim să-l scoatem cumva de-acolo. Cel mai adesea luându-l viguros de ciuf şi încercând din răsputeri să-l aducem la mal. Chiar dacă omu’ chirăie de mama focului, chiar dacă spectatorii scenei cu pricina dau ochii peste cap, sufocându-se de indignare văzând „metodele” aplicate şi de „mila” chirăitorului jumulit de floacă.

Maria este înţelepciunea serenă, centrul de echilibru al nostru al tuturor. Foarte greu o determină pe ea ceva sau cineva să-şi iasă din ţâţâni, da’ şi când îşi ieseee, fereaaaa! :))

Dan Ioaniţescu/"Bunul" şade, de-o vreme-ncoace, mai mult în umbră, de unde ne priveşte, ne înţelege pe fiecare în demersurile lui şi, la o vreme („la spartul târgului” de obicei :), vine, tare iubitor, cu concluziile-i diplomatice: „şi tu ai dreptate, şi tu, şi tu, dar poate că…deh, zic şi io!...”:)

Blue este o fată şi treisferturi: talentată la scris de te-ndoaie, sufletistă cât cuprinde, un partener extrem de haios de joacă maidaneză, familistă năbădăioasă şi…fluturistă de te năruie. :)

De la bun început am iubit-o fără rezerve fiecare în parte şi toţi laolaltă. Au fost muuulte zile în care ne-am zbânţuit ca "nebunii cei frumoşi" pe maidanele virtuale şi am râs de ne zvârcoleam pe jos, în care ne dedam la nesfârşite „MUAH”-uri, ghioturi, pupăceli şi fel de fel de declaraţii de iubire ["bufetul nostru suedez":)]

Dar au fost şi muuulte zile cumplite, tare multe şi realmente cumplite, când, târziu în noapte, fiecare se ducea la culcare cu inima închircită dureros şi cu o teribilă spaimă că ea, Blue a noastră, putea face…vreo prostie...

Iar dimineaţa ne sculam la fel, cu gândul la ea, la ce o mai face, cum s-o mai simţi şi, înainte de orice altceva, dădeam fuga pe maidanul ei să vedem ce şi cum.

Desigur, de cele mai multe ori, ne striveam moacele de uşa ei închisă.
Şi începeam să clocotim de îngrijorare şi să suferim cumplit de neputinţa de a interveni, de a face mai mult şi mai consistent pentru ea: ne zbăteam în virtual ca peştii pe uscat…

Spre marea, imensa noastră bucurie, episoadele acestea îngrozitor de turbulente se consumau destul de repede: ieşea iarăşi soarele pe strada noastră şi o luam imediat de la capăt cu zbânţuielile şi hlizelile noastre copilăreşti, devenite deja „celebre” în spaţiul virtual.

Numai că, după cei mai mult de doi ani de asemenea suişuri şi coborâşuri ameţitoare, unii dintre noi au cam obosit.

Eu am cedat prima: pur şi simplu, băierele sufletului au început să-mi pârâie pe la toate încheieturile de suferinţa pe care am tot preluat-o de la ea şi de neputinţa extrem de dureroasă de a mai putea face ceva pentru ea. Şi altceva decât putusem face până la un moment dat, însă inutil, absolut inutil.

Maria, cu foarte mici excepţii, s-a înşurubat în serenitatea-i echilibrată şi, când Blue s-a arătat dispusă, a continuat să o susţină şi să o încurajeze cu blândeţe şi căldură.

Dan a rămas în umbră, materializându-se când şi când, pentru a-i adresa o vorbă bună şi sfătoasă.

Doar Andrei, cavalerul luptător în înflăcărate turniruri virtuale, nu s-a lăsat şi nu s-a lăsat nicicum! Pentru el, a abandona, a renunţa la cineva care-i este prieten, fie şi doar virtual, şi pe care îl iubeşte, este un nonsens!

Dar, în vremea din urmă, derapajele au fost tot mai dese şi mai ameţitoare, de unde concluzia noastră a tuturor celor din gaşcă: din acest punct încolo, lucrurile vor trebui ordonate cumsecuvine în real, chiar acolo, adică, unde se află rădăcinile adânci şi stufoase ale problemelor ei evidente apărute!

Aceasta este, în mare, „povestea din spatele vitrinei”.
Fiecare este liber să judece cât şi cum îl duce tărtăcuţa.
Şi…”evoluţia spirituală”, desigur!

Îmbrăţişare mareee fiecărui oaspete al acestui maidan şi întregii găşti constituite aici, dar mai ales gazdei – vulcanului veşnic efervescent, aruncător în slăvi ba cu cătrănite trâmbe de „noroi” lingvistic :), ba cu nestemate de frumuseţe şi sensibilitate..:)

O zi de poveste tuturor!

23 decembrie 2010, 08:48


Blue Freedom:

Bună ziua la domniile voastre!

Acest "Cap limpede" numit Alessia a făcut un rezumat pertinent al întâmplărilor.
:))
Cam asta-i povestea. Ea ar mai trebui completată cu o scurtă concluzie personală:

O mână de oameni inimoşi şi sinceri în bunele lor intenţii, au cules din virtual o pasăre cu aripile rupte şi-au oblojit-o ca să-şi reia zborul.

Fără ei, ar fi murit de-a binelea, deşi, într-un anume sens, a murit şi înviat de câteva ori.

Mda, am literaturizat oarecum, dar esenţa se păstrează.

Cei despre care vorbeşte Alessia (incluzând-o şi pe ea, fireşte)au dat dovadă de iubire necondiţionată şi au oferit o lecţie de omenie cum rar avem ocazia să întâlnim într-o viaţă.
:)

Aşa cum am spus, Andrei a făcut ceea ce era necesar ca să ies din situaţia nefericită în care mă aflam. E complicat de explicat... Din afară părea un abuz, de suportat chiar suportam cu dificultate (de aceea mă şi retrag atunci când devine insuportabil), dar scopul e unul care merită cu prisosinţă.
Iar Andrei chiar este un erou şi chiar merită recunoştinţa şi iubirea sinceră a celor pentru care luptă.

:)
23 decembrie 2010, 11:21

Discuţie luuungă purtată în preajma Crăciunului 2010
pe Blogu' lu' Lori,
proaspăta "soră" a lui Andrei :)