Ne construim pereţi în jurul propriei noastre inimi, propriei noastre minţi, propriilor noastre sentimente, din teama de a nu fi ridiculizaţi, etichetaţi sau blamaţi.
Ne trezim la un moment dat singuri în societate, singuri în căsnicie, singuri în propria noastră piele.
Conştientizăm şi începem să culpabilizăm tot ce mişcă în jurul nostru: soţia/soţul, prietenii, colegii, omul din autobuz sau chiar întreg universul.
Este o culpabilizare gratuită, deoarece singurătatea este confecţionată de propria noastră teamă de a nu da greş, de a nu suferi.
Daca am fi jupuiţi de piele, ar fi unicul moment când am constata fericiţi că mai avem un rând de piele, cel autentic!
Şi... poate am constata că, odată cu pielea falsă, a dispărut şi FRICA!
………
În loc să punem cărămidă peste cărămidă pentru a ne proteja sufletele, mai bine am pune cărămidă peste cărămidă pentru a le fortifica.
De grădina mea nu poate să aibă altcineva grijă; poate doar să o îmbogăţească prin prezenţa sa, prin felul său de a fi, prin felul de a oferi ceea ce are, sau ce vrea să ofere.
Mircea Vintilă - Dor de singurătate
Asculta mai multe audio diverse
Andrei,
zâmbet de SOARE,
11 februarie 2010,
trendul...codurilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu