Am aruncat cu nuci în cer...(1)

Un micuţ fragment din nesfârşitele discuţii ale „cetei lui Piţigoi" ["dai într-unul ţipă doi!”:)] sub motto-ul furnizat cândva de „corasand”:



„Nucile verzi, nucile coapte…
Sub nuc te poţi gândi la orice
sau nu te poţi gândi la nimic.
Miezul te întinde în iarbă.
Arunc cu nuci în cer şi dau
peste porţile Raiului de fier.
Au devenit ermetice…fără mister...”






Blue:

Noi ne mai aflăm pe aici pentru că suntem corigenţi la matematică, fizică şi iubire.
Este axiomatic că omul învaţă în fiecare zi a vieţii sale.

Andrei :

Mie îmi pare...ca nuca-n perete :) ideea conform căreia „oamenii se află aici pentru că au lecţii de învăţat".

Omul nu renunţă la orgoliul său nici în faţa morţii, darămite în faţa celorlalte vieţuitoare sau a semenilor lui…
Trebuie să aibă un scop, nu?
Omul a inventat Iadul şi apoi a început să-l creeze în habitatul său natural.
A inventat Raiul, însă pe acesta nu a reuşit să-l transpună decât în opere de artă.

Dan:

Nu ştiu cum e cu lecţiile astea. Teoria lecţiilor neterminate se bazează pe legea karmei... iar chestiunea karmei ne-aruncă în metempsihoză, teorii care au suscitat mereu discuţii în contradictoriu. Regresiile făcute sub stare de hipnoză, clarvederea, ne spun că teoria reîncarnării este validă. Dacă este aşa, înseamnă că teoria karmei poate fi adevarată. Şi de-aici şi lecţiile. Nu ştiu exact până la urmă cum este.
Am făcut doar un pârlit de raţionament şi nu am luat în calcul suficient de mulţi factori, încât să am certitudinea unui răspuns cât de cât corect.

Andrei:

Regresiile pot spune, în esenţă, două lucruri :

a. ori că există reîncarnare;
b. ori că prin regresie accesăm conştiinţa unviersală.

Înclin să cred că accesăm conştiinţa universală.

Blue spune ceea ce pentru ea reprezintă un adevăr: ea crede că este aici pentru că a fost cândva corigentă la acele materii.
Poate deveni din nou corigentă în această viaţă, pentru ca în următoarea să-şi motiveze existenţa tot printr-o corigenţă...

Eu cred însă că sunt aici pentru că am tras lozul cel norocos!

.....

Blue :

Am reţinut remarca a lui Andrei: „Eu sunt aici pentru că am tras lozul cel norocos."
Ne poţi lămuri ce vrei să spui cu asta, Andrei? Eu una ţi-aş fi recunoscătoare, fiindcă eşti primul om care afirmă asta! Cel puţin faţă de mine.

Andrei:

Ce-am vrut să spun prin „lozul norocos"?
Simplu: un spermatozoid cutezător a reuşit să găsească ovulul potrivit şi... să-l fecundeze. Unul dintre milioanele de spermatozoizi!
E aproape un miracol, nu-i aşa?
O grămadă de seminţe rămân neroditoare, însă eu sunt una dintre cele care au reuşit, care au reuşit să rodească, adică să prindă viaţă.

Şi mai spun că sunt norocos şi pentru că sunt sănătos, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc în fiecare zi Creatorului.

Aşadar, eu nu am fost corigent la nimic, ci am fost unul dintre cei norocoşi, dintre...premianţi!
Mă bucur în fiecare clipă de minunăţia asta de viaţă, cu tot ce înseamnă ea - bune şi rele!...


RODUL PĂMÂNTULUI,
noiembrie 2009




["dezvăluirile" vor continua!...:)]

PAŞTE FERICIT!

SĂRBĂTORI CU LUMINĂ, BELŞUG ŞI BUCURIE,




vă doreşte-n ritm vioi
Ceata lui Piţigooooi ! :)




FOTO :
http://wai-yien.blogspot.com/
http://april2april.blogspot.com/

NOI şi...croaziera din noi

Dan Ioaniţescu:

Prietenii mei.... Anonimul Pămâtean, Alessia, Sorin, Măriuca, Oana, (Stânjenelul şi Nima unde sunt?)....
Ce frumos şi bine este iar împreună!... :)

Hai să vă povestesc ceva ce nu am avut curajul să vă spun niciodată!





Am avut mai demult o viziune, o reverie mai degrabă, treaz fiind :)), în care se făcea că era vară... era vacanţă...







şi stăteam cu toţii pe puntea unui vapor, tolăniţi în şezlonguri, la soare, şi ne aruncam alene tot felul de replici şi de remarci.











Şi am fost pentru câteva clipe furat de ideea că acest lucru chiar ar putea fi posibil. Imaginea devenise atât de verosimilă încât în acele momente am fost fericit. Era o înţelegere şi o bună dispoziţie cum numai în visele noastre frumoase se poate întâmpla.

Câteodată, mă mai încearcă gândul nebunesc că o croazieră a prieteniei, dincolo de orice fel obligaţii sociale şi familiale, ar putea deveni actul nostru eroic de a-i smulge vieţii câteva clipe de bucurie.

Da’ tot eu mă liniştesc şi revin cu picioarele pe pămant(ul anonimului), căci îmi dau bine seama că nu am fost noi în stare să ne şpriţuim astă vară, darămite să o luăm creanga prin lume... :))

Da. Dar pe de altă parte, când mă uit în urmă, la poveştile pe care ni le-am depănat şi la dialogurile pe care le-am schimbat între noi, în răstimpul celor aproape trei ani care au trecut, îmi pare că, poate fără ştirea noastră, croaziera chiar a existat. Şi poate că am fost tot timpul pe vasul acela şi, furaţi de conversaţie, nu ne-am dat seama...

Eu cred că există în viaţă un moment în care toate câte au fost trăite, gândite, simţite sau visate de fiecare dintre noi devin echivalente pentru trăirea noastră interioară. Adică, indiferent dacă ni le-am imaginat, le-am auzit la alţii sau le-am trăit noi, toate poveştile pe care le cunoaştem, toate capătă, în acel moment, şanse egale de a se fi întâmplat efectiv.

Hai să ne bucurăm că nu a coborât încă nimeni de pe vas şi că în rarele momente de rătăcire ale fiecăruia, traşi-împinşi unii de către ceilalţi, am călătorit împreună şi nu am părăsit vasul (sau…balul, cum vă place!)…
:))




Chiar dacă toţi în sufletul nostru am fost gata, la un moment dat, să sărim peste bord, sau ca în primul port s-o ştergem englezeşte, eu găsesc că, dacă am rămas totuşi împreună, meritul cel mai mare îl are Pământeanul, care a stat cu ochii pe noi ca pe butelie.
:)))



Mă iertaţi dar nu m-am putut abţine de a nu deveni prozaic. Aşa-s croit... :))
Mă duc să-mi pun un pahar şi să-l beau în cinstea voastră.

Să trăieşti, Andreiule!
Să fii sănătoasă şi iubită, Alessia!
Să rămâi minunată, Mariuca!
Să devii, Stânjenelule!
Să fii fericită, Oana!
Să îţi găseşti împlinirea, Sorinule!
Să te iluminezi, Nima, şi să ne luminezi şi pe noi!

Iar voi, Sorinul şi Licuricioaica aia mică, să nu uitaţi să ne chemaţi la lansarea primelor voastre cărti!
Da’ şi la urmatoarele.
Că vă halim!
:))

Show must go on!
Croaziera continuă!
:))



















PS:

Toţi ceilalţi prieteni ai mei nu ar trebui să se simtă neonoraţi, căci m-am referit acum la gaşca aceasta care a bezmeticit pe net în trombă şi care are o istorie a ei, oarecum separată.
Drag îmi e, în egală măsură, de Şerban, Cristiana, Karina, Elvis, Ioana Dumitrascu, Adi Câmpean, Brânduşa, Emilia.... cred că m-apucă dimineaţa... Heramariana, Faustinus, mai nou Radu...
Sunt mult mai mulţi, aşa cum în peisajul vostru mental se mai plimbă şi alte personaje...



















31 martie 2011,
pe Maidanul cu dragoste



Eco Echo - Poveste de iubire