Dan, despre iubire, of, of, măi, măi...

DAN:







Of,
ce e iubirea?
Nu ştim
să spunem
exact...











Dacă nu ai trecut prin ea şi-o abordezi teoretic sau intuitiv, sau dacă mai eşti înăuntrul ei şi dai s-o explici, m-aş mira să-i putem găsi o definiţie corectă şi exactă.
Unii dintre voi aţi privit-o şi aţi abordat-o metafizic, alţii filozofic, alţii chimic, apoi fizic, fiziologic.


Elytis ne-a vorbit poetic... menestrelii o vor cânta mereu, natura ne-o spune în felul ei, Isus altfel.

Aici, dacă ne punem de acord prin ce prisma convenim s-o vedem cu totii, poate că ne va fi mai lesne să operăm cu acest subiect.


Am luat aminte la cele spuse de voi fetelor, frumoaselor, mintoaselor şi inimoaselor.







Liiceanu,
parcă,
spunea că femeile
gândesc metafizic.
Eu aş adăuga că ele
şi simt metafizic.











Nu sunt mai puţin adevărate nici afirmaţiile bărbaţilor şi sunt convins că împletind părerile tuturor putem să ne apropiem de adevăr.

Mie personal, mi-e cam teamă să mai vorbesc despre iubire acolo unde voi aţi spus-o cu atâta frumuseţe.

Şi trebuie să recunosc că nu sunt doctor la capitolul acesta, nu că nu aş fi trăit iubirea, dar parcă vorbele nu se lasă înşirate aşa uşor.

Eu am o viziune mai dinamică a iubirii eterne.
Iată cum văd eu acum ... (mâine poate viziunea se va schimba):


Iubirea este un sentiment viu şi este un atribut şi, în acelaşi timp, calitatea esenţială a vieţii.
Viaţa se naşte din iubire şi există prin iubire.
Dar VIAŢA este compusă în permanenţă din vieţile mărunte, împletite, ale fiinţelor de tot felul. Iar fiinţele, chiar dacă se nasc, trăiesc şi mor, pe timpul vieţuirii lor dau naştere altor vieţi, asigurând în felul acesta continuitatea vieţii ca un fir roşu. Aşa putem vorbi de VIAŢA ETERNĂ.




Şi dacă ne întoarcem acum cu faţa către iubire şi hotărâm că IUBIREA este un sentiment absolut, apoi trebuie să ţinem seama că se supune aceluiaşi algoritm cu al vieţii: IUBIREA VEŞNICĂ este suma iubirilor efemere împletite în devenirea şi dispariţia lor. Este o rezultantă dinamică ce are aparenţă de constanţă. Este un FLUX vibratoriu, un sentiment universal viu potenţat în permanenţă de iubirile trecătoare, mai mult sau mai puţin intense.






În privinţa iubirii,
mi s-a reproşat,
în ultima vreme,
că nu "gândesc cu inima".
Bineînţeles că
această afirmaţie
este pornită de la femei,












iar eu, bietul,
mă strofoc să gândesc cu inima,
dar nu iese nimic.
Pentru că nu ştiu
ce înseamnă sintagma asta.
Cum adică
„să gândeşti cu inima”?!?



Sigur că intuiesc ce poate să presupună şi să însemne asta, dar nu-mi iese, fir-ar să fie! Poate că sunt defect, poate că poetul de român ce sunt şi-a scris ultimul vers la sfârşitul adolescenţei... poate sunt schilod sufleteşte, poate că o fac, dar în loc de bani de aur scot broaşte pe gură...







Nu ştiu…










Ştiu însă că
dacă Dumnezeu
ne-a mai lăsat tuturor
o scânteie de viaţă
şi de iubire
este pentru că
trebuie să o săvârşim.
Până la capăt...






Florian Pittis - Sunt tanar doamna, tanar

Asculta mai multe audio diverse






DAN, cutremurat olecuţă metafizic de Iubire şi de...
"Nesăratul absolut",

28 noiembrie 2009

Maria şi Andrei: iubirea - filosofie şi chimie...

Maria:

Pentru mine, toată nebunia aia frumoasă şi furtunoasă, de neexplicat şi de nemăsurat, de care vorbeşti tu, e îndrăgostire.

Restul de respect, grijă, interes, legătură sufletească aparte convertită într-o sumedenie de explicaţii raţionale e iubire.








Andrei:

Maria, dacă ceea ce vine după nebunie se numeşte iubire, atunci se înţelege de ce ea nu durează.

Pentru că reprezintă o sumă de reguli, calcule, deziderate, interese în urma cărora trebuie să vină grija, afectivitatea care, în timp, evident, vor claca ( e ca un troc).

Poeţii, autorii frumoaselor opere literare, pictorii, muzicienii nu ne vorbesc (fiecare în felul lui) de iubirea pe care tu o defineşti aşa şi, probabil, mulţi dintre noi.

Iubirea pură, negândită, necalculată, nenegociată este aceea de la început - chimia aceea fantastică de atunci când eşti dispus să dai tot fără să ceri nimic, ci doar să fii cu el/ea.
Nu-ţi mai pasă că se prăbuşeşte pământul, că nu ai bani în buzunar, că nu ai unde locui.
Iubeşti, lăsând raţiunea să-şi vadă de alte treburi, fără să se amestece în fluturaşii tăi.
Nu-ţi mai fredonează creierii: „e bună...e harnică...e deşteaptă...părinţii ei sunt împotrivă... are nasul un pic mai mare...a citit Dostoievski...dar ce şcoală a terminat?...dar dacă îmi face un copil imediat?..."

Nimic din zbuciumul acesta al minţii ce vrea să preia controlul nu mai există.
E momentul când mintea tace şi natura îşi vede de frumuseţea ei.

Maria :

Iertare, bostanul meu obosit şi, pe deasupra, nicidecum deştept, înţelege că e chestie de aceleaşi borcane, dar lupta e pe etichete.

Aşadar, avem două bucăţi fenomene: unul pur, şuvoi, natural; al doilea „alterat", mai cântărit şi mai gândit.
Etichetele mele sunt strict personale şi le-am pictat când intram în aceeaşi fundătură, din imposibilitatea cuprinderii fenomenului acesta atât de ... multifaţetat, ca sa zic aşa.

Ce simt nevoia să mai precizez e că, din punctul meu de vedere, dacă e troc, nu mai e iubire. Cu alte cuvinte, dăruirea rămâne, deşi nu mai e la fel de impetuoasă şi provine din alte mecanisme.

Andrei:

Iubirea durează şi după ce chimia încetează, doar datorită raţiunii, calculelor, intereselor (poate fi cel mai banal - siguranţa), adică se transformă în ceva raţional.

Iubirea (vorbim de iubirea dintre sexe) este iraţională.


Maria, ştii, eu mă mir când voi, exemplare minunate ale sexului frumos, negaţi ceea ce faceţi.

De pildă: e arhicunoscută şi deja intrată în folclor situaţia în care






bărbatul cere sex
(pentru că este un animal dornic de sex,
aşa l-a făcut Creatorul...
activ pentru procreare),














iar voi începeţi scuzele:

„mă doare capul",

"sunt obosită",

"am răcit…” etc.




Deşi libidoul vostru scade (de' fir'ar hormonu lu' mă'sa al naibii) odată cu trecerea timpului, voi aveţi pretenţia ca iubitul/soţul să vă înţeleagă şi... culmea!... să păţească exact ca voi.

Maria :

Păi, şi hormonul masculin nu e mai predispus către diversitate după o vreme ?
Artificiul nu e deja un compromis, o negociere ?
Mai e hormonul veritabil şi pur după aia ?
Sigur ca este un obsedat, de necontestat!
Este o replica teribilă în „A beautifull mind" legată de asta.


Păi,



damele cred că au dureri de cap, pentru că nu sunt bărbaţi.


Aşa le-o fi făcut Creatorul...






Andrei:

Nope! Bărbatul este predispus către diversitate... a avut grijă Creatorul de asta, însă regulile inventate de omul civilizat au spus:





"nu e bine ca bărbatul să aibă parte de diversitate, să-l prindem în lanţuri, să stea cu hormonii lui acasă!"...




S-a inventat instituţia familiei, reguli, morală, precepte etc.



Deci s-a rezolvat din punct de vedere social, însă din punct de vedere biologic, nu!



Şi-atunci se-ntâmplă fenomenele:







1. înşeală fără să afle consoarta;















2. pleacă de lângă consoartă;

















3. îşi inhibă dorinţele
şi se transformă
într-un nene morocănos,
ursuz, apatic,
blestemându-şi ziua când s-a căsătorit;












4. discută cu consoarta acest aspect,














recurgând la artificii...









A nu se omite faptul că
şi femeile au astfel de probleme,
dar nu de ordin sexual, ci afectiv.
Ele înşeală, de regulă
(nu vorbim de cele materialiste),
din lipsa afectivităţii.







Unele, mult mai active hormonal, au şi problema sexuală...











Dacă mai e hormonul veritabil?
Hormonu' nu mai poate readuce starea de început (acea chimie), însă poate întreţine relaţia în armonie…



Maria :


Adjudecat !
:))

Andrei:
:)))

Da, Maria, bărbatul este obsedat, dar asta după ce v-aţi săturat voi...:)))
Adică, la început sfârâie cuptorul la voi, de zici că mama focului a aprins pădurea amazoniană, apoi, vine mama mării şi stinge tot, reproşându-i iubitului/bărbatului că-i obsedat…:))))


Margineanu - Femei femei

Asculta mai multe audio diverse




noiembrie 2009,

Andrei, zâmbet de Soare,
într-un dialog nocturn cu Maria, frumuseţe serenă,
în mijlocul unui..."Nesărat absolut",
ivit ca..."Rodul pământului"

Andrei: definiţia dragostei (2)

Andrei:


Cum aş defini iubirea ?



Simplu: un sentiment căruia raţional nu-i poţi face faţă; o dorinţă nestăvilită de a fi, de a te contopi, de a trăi, de a privi, de a respira, de a mânca... în fine, de a împărţi tot ceea ce ai cu persoana iubită.



Cum testezi dacă este iubire?




Simplu:
dacă te întreabă cineva:
„de ce iubeşti pe x?”,
tu nu îi vei putea răspunde.
Dai din umeri.
Nu ştii.




















Pur şi simplu, IUBEŞTI!









Iubirea este un fel de nebunie, un zbor, o plutire, un rai, o fericire.





Ce survine ulterior?




Interesele,
analizele,
raţionamentele...
adică lucrurile calculate,
gândite,
judecate.












Dacă iubirea se naşte pe un teren fertil - adică dacă cei doi sunt compatibili nu numai fizic, chimic, ci şi din punct de vedere intelectual, cultural, educaţional, social, găsind multe puncte comune pentru o viaţă dusă în doi, atunci

FERICIREA i-a izbit pe cei doi. Se întâmplă rar, dar se ÎNTÂMPLĂ!

Nebunia aceea de început dispare, însă vine respectul (eu pun multă bază pe acesta), preţuirea şi plăcerea de a fi cu celalalt, plus ţintele ce le vor stabili pentru viitor.
Toţi oamenii când hotărăsc să-şi împletească viaţa cu altcineva, gândesc la viitor, gândesc la planuri, realizări etc.
Astfel încât şi acestea sunt un element important.


ANDREI, zâmbet de Soare,
28 noiembrie 2009,
Rodul pământului





















Gheorghe Gheorghiu-Eu sunt nebunul care te iubeste

Asculta mai multe audio acustica

Andrei : definiţia dragostei (1)

Acum un an, în sufrageria Bunului fiind, în mijlocul unei deja celebre polemici, ANDREI a dat cep butoiului personal cu filosofeli, una mai adâncă, mai exhaustivă şi mai mirobolantă ca alta.

Cum numărul comentariilor stârnite de mult pomenita postare a Bunului nostru Dan Ioaniţescu, "Nesăratul absolut", a ajuns la aproape 400 de bucăţi, începând de astăzi voi publica mici şi nevinovate fragmente din acea furtunosă interacţiune virtuală care, cred eu, a reprezentat o zglobie Apocalipsă avant la lettre...

Iată, pentru început, tulburătoarea definiţie a dragostei emanată (ca un...zâmbet de Soare) de ANDREI, într-o memorabilă zi de sfârşit de noiembrie 2009:





Dragostea dintre un bărbat şi o femeie începe chimic,












se întregeşte prin afectivitate












şi se transformă în atenţie,
















preţuire,












respect,

















interese comune,













sfârşindu-se în rutină, de obicei.







Andrei, zâmbet de Soare,
28 noiembrie 2009,
Rodul pământului