Dino şi noi, 'telectualii :)

Un moment emoţionant. Chiar cutremurător. Eminamente istoric, cum s-ar zice.
1 februarie 2011, ora 22:31.
Un ceas din noapte când Ţuguiatul nost’ şi-a schimbat straiele tradiţionale. De la piele.
Ale…blogului său, adică, cel "fără coduri!"!


L-a mătrăşit, adicătelea, pe credinciosul Dino, care ne veghease cu atâta înţelegere, bietul, oareşcari zbânţuieli şi hlizeli maidaneze şi a trecut intempestiv la un design interior de-o eleganţă atât de somptuoasă de ne-a luat cu nişte pârdalnice de emoţiuni de la călcâie şi până, hăt-hăt, pe la creierii capului.
De mult prea încercaţii noştri ficaţi, nici nu mai amintesc!

Conversaţia care a urmat a rămas scrijelită rupestru pe pereţii blogosferei, ca nepreţuită dovadă pentru posteritate că pe unele imaşuri morfogenetice au zburdat odată vietăţi tare ciudate:





Maria :

Îndrăznesc: SOMPTUOS blog! :)
Să vedem cum se combină şi acest format cu stilul tău.

Septembrie :

Wow! Schimbare totalăăă...Dar îmi place..

În atmosfera asta elegantă mai avem voie la glume și ţug-uri? :)

Blue Freedom :

Iar ţi-ai făţuit căsuţa?!
E frumos, însă îmi pare rău că l-ai alungat pe Dino.
Mie-mi plăcea.
:)

Pandhora :

E tare plăcut aici la tine...lipseşste un ceai turnat într-o ceaşcă fină de porţelan...şi o muzică învăluitoare...

Oana Mărginean :
:)

Andrei :

Maria, dacă nu se asortează, schimbăm! Îmi plac schimbările. Aproape că nu pot rezista fără ele!
:))
Septembrie, aici, pe maianul meu, avem voie la orice...
:))
Blue, nu l-am alungat pe Dino, l-am pus în cutie! Nu-mi plăcea combinaţia culorilor!
:))
Pandhora, mă bucur că-ţi place!
Ceaiul îl aduce Blue!
:)
Oana, sărut'mâna!
... şi nu mai râde!
:))

Maria:
:)))
Oricare format se combină într-un anume fel, nu-i bai.
Trăiască schimbarea !!!


Andrei :
:))
io zic să se schimbe SCHIMBAREA!
Maria :
Traiască schimbarea schimbării !!! de care zice io.
:))
Si stabilitatea întregului nu vine din stabilitatea fiecărui element luat separat, na !



Andrei :

:think:
:)
adicătelea cum "stabilitatea întregului nu vine din stabilitatea fiecărui element"?

Maria :

Adică poate bloggerul să se "foiască" după pofta inimii şi ritmul schimbării schimbării, că blogosfera-i lată şi-aşezată.



Andrei :

şi bloggerul se aşează odată cu ea?!
atunci, unul dintre elemente este stabil şi-i conferă stabilitate acelui element care intră în relaţionare cu el...
:)
gluma-i filozofică!










Alessia :

Eeeeeeeeee! Câtă eleganţă şi rafinament în căsuţa ta! Cred că mă voi culcuşi pe-aici mai mult decât s-ar cuveni.. :)
Mai ales dacă va veni şi ceaiul promis! :)

[Deşi, parcă tot un vin fiert s-ar potrivi mai bine, mai ales la "petrecerea de casă nouă", nah! Care se asezonează perfect şi cu "glumele filosofice", nu-i aşa?! :)) ]
Aşa că aştept replica strămoşească a gazdei: "Poate aveţi treabă şi pe-acasă pe la 'mneavoastră iară noi vă reţinem..."
:))

Maria :

Blogosfera e sistemul-sursă şi dictează-echilibrează "vibraţiile" bloggerilor într-un mod absolut compensatoriu. :)))






Aşa că stai locului şi nu te mai "învârti" ca titirezul, că l-o încremeni blogosfera pe altul în nemişcare crâncenă !!! Şi nu ţi-ar conveni mai apoi ca exact taman în reîncarnarea viitoare, când aspiri la împlinire, să fii tu încremenitu' !
:))










Andrei :

Alessia, bun venit pe maidanul meu cu "scoarţă"!
:))
Vinu' fiert mai spre seară, că dac-o luăm de pe-acum cu alcohoolul...
:))
Nu se aplică replica strămoşească aicişa! Fiecare face ce-i pofteşte tărtăcuţa!
Ca de-aia e virtual, nu?!
:)

Andrei :

Maria, recunosc: ai reuşit să-mi învârţi tărtăcuţa de nu mai înţeleg nic'.
:)
Reîncarnarea nu mai e "bau-bau" pentru mine! :)
Nu cred o iotă din această teorie.
Vorba aceea, parafrazată: cine zice, ăla e!
:))

Alessia :

O fi virtual, da' virtualu' lu' mătăluţă e mai cu...moţ [normaaal!:))!] Că a predispus mereu la "abuzuri" din partea oaspeţilor!

Ţi-aminteşti când tu erai dus "prin sat cu dorul" iară io şi Măriuca tooot şedeam ore-n şir la taclale ("ca fetele"!) în sufrageria lu' matale?! :))
Şi nici măcar nu dădusem (încă!) iama pe la bărdăcuţele cu vin fiert ori pe la borcanu' cu scorţişoară! :))

Andrei :
:))
Avem atâtea amintiri frumoase, că ne trebuie timp îndelungat să le putem strânge pe toate în "Cufăr".
Ziceam că m-apuc serios de treabă în "culegerea" amintirilor, dar uite-mă neserios!
Noroc că virtualul ăsta nu se dezintegrează... prea repede!
:))

Maria,
:))
sărut’mâna !
Zâmbete pe portativ !
:))

Maria :
:))
Alessia, iar dai din casă !
Nţ... Deja.
Nici bine nu s-o făcut prânzul!

Andrei :
:)
Maria, io sărut'mâna!
:))
ia-n zi-mi tu mie ce mai citesti fain!
Ai citit “De ce nu dispare Dumnezeu. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei."?
sau "Limbajul lui Dumnezeu"?

Alessia :

Măriucă, ete-te şi tu cât de "acasă" mă simt io DEJA :) pe-aicişa, na! Că totul mi se pare a fi ÎN casă! :)

Andrei :
:)
Alessia, tu ce ai mai citit bunuţ?
Cărţile astea pe care le-am pomenit mai-nainte le-ai citit?!

Alessia :
Eu nu am citit ce spui tu! :(
Trebuie să fie foarte interesante!
Dă şi autorii, pârdalnicule!
:)



Maria :

NU. :(
Sunt cam supărată pe mine că mă pierd în tot felul de prostioare şi nu citesc ce aş vrea şi cum. Ieri am răsfoit un pic din "Ce spui după bună ziua?" (Eric Berne) şi azi sfârşesc cu o revenire la "Comunicarea socială a emoţiilor" pe care ţi-o recomand ca şi altădată…dacă încă nu ai citit-o.
Mulţumesc pentru recomandări.
Nici nu ştii ce te iubesc.
Iubesc cam condiţionat, nu ? :))
Dai o carte, saltă iubirea în Maria. :)))



Maria :

A, şi am încercat să aprofundez puţin substratul chimic al funcţionării noastre din :
1. “Exerciţii pentru creier”
2. “Vindecarea emoţională în 7 săptămâni “

Andrei :

a. "De ce nu dispare Dumnezeu. Ştiinţa creierului şi biologia credinţei." - Andrew Newberg, Eugene d’Aquili, Vince Rause
b. "Limbajul lui Dumnezeu" - Francis S. Collins

Ambele sunt editate de Curtea Veche
:)
Le am în lista de asteptare pentru cumpărare... poate săptămâna aceasta le achiziţionez!
Voiam să ştiu dacă le-a citit careva şi ce impresie şi-a făcut (careva-ul)
:))



Alessia :

Io iară m-am băgat în a mai sintetiza nişte idei prezente în istoria gândirii!
Drept pentru care, m-am abia mai pot scoate nasul dintr-un vraf de cărţi!
Ceea ce-i fain de tot e că sinteza pe care vreau s-o fac este despre...despreee, a???...
daaaa! Despre ideea de...Dumnezeu! :)))



Maria :

Eu mă bucur de sinteze. Mă abonez la sintezele pe care le postaţi după ce lecturaţi ceva.
Wow, aş iubi de-a dreptul blogosfera ! :))

Andrei :
... :(
ţi-am răspuns Maria, dar goagălu' mi-a păpat tot!
Ideea era că recomandarea e în stand by, pentru că nu intenţionez să aprofundez domeniul.
Am citit "Inteligenţa emotiilor" de Goleman, l-am făcut coctail cu "Codul divin al vieţii" de nenea Murakami şi l-am asezonat cu Lazarev şi alţii, astfel încat pentru moment mi-e suficient.
:)
Vrei sinteze?!
:))
Păi, tărtăcuţa ta tre’ să facă sinteze, să filtreze…
:))

Andrei:

Bii, habar nu am cum sunt cărţile respective. Nu le-am recomandat, ci doar am întrebat dacă le-a citit cineva. :)
Ştiu că cei de la Curtea veche nu editează braşoave, de regulă!
:)
Acum citesc o porcărie (din punctul meu de vedere)... se numeşte "Biblia - în lumina simbolurilor" - Julien Behaenghel.




Nu mă întrebaţi de ce continui s-o citesc!
:))
















Alessia :

Muncindu-mă io de zor la sinteza amintită, am găsit pomenită de cineva o lucrare ce m-ar interesa foarte tare: "Analiza şi critica raţiunii religioase" de Kurt Wuchterl.
Nu e tradusă la noi, nu am reuşit să găsesc titlul originar, dar…poate reuşesc s-o găsesc.

Andrei :

Sună interesant, dar dacă nu e tradusă...

Maria :

Am înţeles caracterul de "stand by".
Aş vrea nişte sinteze mai mult decât nişte interpretări personale. Mai precis m-ar interesa ideile centrale/principale despuiate de balasturi, (introduceri, răsîntrebari, răsconcluzionări, etc.)


Alessia:
:))
Andrei, tot aşa m-am strofocat şi io cu "Bazele biblice ale ştiinţei moderne" a lui Henry M. Morris! Am început-o de vreo trei ori, dar...am sărit mereu la altceva!


Este foarte interesantă, ce-i drept, dar nu eram io dispusă atunci pentru acel tip de lectură.
Cred că o voi relua. A 4-a oară! :)

Andrei:
:)
Sper!
--
Bine-ar fi să faci tu o sinteză a unei cărţi pe maidanul domniei tale, să vedem cam cum arată o sinteză făcută de tine, să ştim la ce să ne raportăm!
Io, spre exemplu, nu am citit NICIODATA o sinteză în care să nu intervină părerea personală a celui ce a făcut sinteza. Amprenta tărtăcuţei lui este vizibila.

Andrei:
:))
alessia, e citire cu "bis"!
biss..
:))



Io când mă apuc de o carte, o termin!
La propriu sau la figurat!
:))
Cea pe care o citesc acum, se pare, că mă termină ea pe mine!
:))



Alessia:
:)
Ai dreptate, Andrei! Alcătuind sinteza unor idei, aceasta este totuşi destul de "personală", fiindcă depinde mult de sursele documentare, de cât sunt ele de reprezentative, de vaste...
Intervine apoi selecţia personală, chiar dacă nu intervii cu adnotări propriu-zise.
Oricum o dai şi o-ntorci, tot cu "interpretarea interpretărilor" ai de-a face! :)
Asta ca să nu mai luăm în discuţie însăşi problema traducerilor lucrărilor respective, care sunt, la urma-urmei, tot nişte "interpretări", nu? :)
Dar aici e deficitul meu, fiindcă nu stau chiar strălucit la capitolul "citit în original" al autorilor, aşa cum ar fi trebuit, de fapt, na! :(

Sintezele promise Măriucăi se vor a fi un soi de "arheologie" a marilor idei filosofice, urmărirea unor filoane mari, importante pentru modul în care gândeşte astăzi în special occidentalul.

Maria :

Mă refer la a extrage cantitatea de informaţie relevantă expusă într-un anumit text. Sunt volume care în vorbe lungi şi multe nu spun mai nimic şi altele care condensează multă informaţie doar în câteva pagini.
E clar că fiecare cititor va extrage informaţia pe care el o găseşe utilă sau atractivă, însă dincolo de asta, mă refer la a scutura ideile principale dintr-un volum de acele cuvinte /texte redundante.

Andrei:
:)
Alessia, comentariul cu "sinteza" era adresat Mariei, pentru că ea şi-ar dori să citească sinteze în blogosferă!
Mă gândeam că ar putea face ea însăşi o sinteză a unei cărţii pe care a citit-o, spre a exemplifica cam cum ar trebui să arate o sinteză.
:)
Sunt nerăbdător din cale-afară să citesc sintezele promise Măriucăi! Aşa că nu mai bântui pe coclauri şi treci la treabă!
:))
Suntem doi care experimentăm "stand by”-ul
:))

Maria :

Poate am greşit când am folosit termenul “sinteză”. Nu mă gândeam la sinteze făcute în baza lecturării mai multor surse, ci la prezentarea sumară a ideilor esenţiale dintr-un volum.

Andrei :
Maria, io aştept să citesc o sinteză pe maidanul tău.
Recunosc, eu nu sunt în stare să fac sinteze. Pot povesti în mare despre ce e vorba, dar sinteze... nope!
:))


Maria :

Nu ştiu dacă termenul de "sinteză" e cel mai potrivit, cert este însă că adun informaţia care mie îmi pare consistentă într-un text cât mai scurt. Cam asta am facut cândva aici, reducând nişte capitole lălăite la un text.

http://camera-speciala.blogspot.com/2010/01/muzica-si-starea-de-constiinta.html#comments



Cărţile pe care mi le cumpăr le subliniez, astfel încât la o citire ulterioară reiau doar esenţialul.

Alessia:

Maria, nici eu nu mă pot abţine să subliniez prin cărţi. Chestie naşpa pentru grija faţă de un bun atât de valoros!
Mai ales că mi s-a întâmplat ca după o vreme să recitesc nişte cărţi "măcelărite" de sublinieri şi să constat siderată că...ceea ce ACUM mi se părea important, "esenţial", NU era subliniat! :))
Aşa că, mai nou, execut o trebuşoară de tot râsul, pare-se: când cumpăr o carte şi este una dintr-aceea care se citeşte cu picioarele în apă rece, mă duc fuguţa şi o xeroxez şi apoi îmi iau libertatea să "măcelăresc" copia aceea cum vrea muşchiul meu gânditor: sublinieri, adnotări, scheme etc etc În timpul ăsta, până se edifică neuronul meu pe îndelete, cartea cea nouă şade cuminte la loc de cinste...
Când o recitesc, deja "furia" mâzgâlelilor se va fi terminat :)

Brânduşa :

Andreiule, ce rafinament aici la tine!
Ups "codatule", stilul te cere !
: ))

Andrei :

Maria, păi nu ai făcut sinteza unei cărţi acolo, ci ai scris câteva idei vagi despre muzică.
Mi-a plăcut cum ai sfârşit comentariul:
"Gustul pentru combinaţiile armonie şi timbrele rafinate constituie apanajul oamenilor inteligenti."

Io aş spune că este apanajul inteligenţei, ci al educaţiei şi al culturii.
Sunt destui oameni inteligenţi care nu au gustul pentru combinaţii armonice şi timbre rafinate...
:))

Andrei:
:)
Brânduşa, sărut'mâna!
"codatul" se tot schimbă...
:)

Andrei:

Alessia, în curând...
:))

Maria :

Nu am zis că am făcut sinteza unei cărţi. Era cu titlu exemplificativ.
Mie afirmaţia: "Muzica techno atinge un tempo de 200 de măsuri pe minut, în timp ce creierul uman nu mai percepe peste o frecvenţă de 140 de măsuri pe minut decât zgomote, cu binecunoscutele efecte dăunatoare asupra psihicului şi somei. (Sengewald)" nu îmi pare vagă.
Cea cu "gustul", a fost o apreciere a autorului pe care am transcris-o. Nu poţi fi inteligent fără a fi modelat de educaţie şi cultură ?
Dar da, ai dreptate, oameni catalogaţi ca inteligenţi pot să nu aibă gustul rafinat. Poate mai curând, este apanajul oamenilor inteligenţi şi modelaţi cultural.

Andrei :
:)
Ba poţi fi inteligent şi fără educaţie!
Sunt N persoane cu un IQ ieşit din comun, însă care nu au avut şansa să meargă la şcoală, să se "dreseze"... au fost autodidacţi, ştiu şi pot să se descurce în viaţă şi cu 4 clase (sau chiar două).
Pot fi şi lideri foarte buni, pot fi şi manageri foarte buni etc...
Pot gusta muzica rafinată, chiar dacă nu au avut o pregătire în acest sens. Ceva din creieraşul lor (neprelucrat) reuşeşte să "guste" ceea ce alţii, chiar terminând conservatorul, nu ar putea "gusta"!
Fiecare om vibrează la ceva anume, care nu tine de IQ, ci de ceva-ul acela pe care cercetologii nu au reuşit să-l definească, dar'mi'te să-l găsească.
A... dacă vorbim de snobi, e altă poveste! Sunt tot atâtea N persoane care cică "gustă" din rafinamentul descris de tine în postarea cu pricina, dar o gustă doar de ochii lumii!
:))


Maria :

"Fiecare om vibreaza la ceva anume" este mai generală şi nu exclude afirmaţia "Gustul pentru combinaţiile armonie şi timbrele rafinate constituie apanajul oamenilor inteligenţi".
Ştii cumva studii ce susţin afirmatia " ... nu tine de IQ ..." ?

Blue Freedom :

Iote-te că se "revergorară" fără ceai sau licoarea cu pricina, aceea care se consumă fierbinte şi în dezmăţ de scorţişoară!!

Bună ziua, dragilor!
Sunt foarte încântată de dispoziţiile domniilor voastre. Da' am mult de lucru, aşa că o să sistematizez:
1. Andreiule, dacă doar l-ai pus la cutie pe Dino, atunci e în regulă. Că dacă ni s-o face dor de el, avem de unde-l lua.
2. Aduce Irisa ce doresc inimioarele voastre în materie de ceai, numa' să spuneţi. Şi fac eu rost şi de un vin adevărat pe care să-l clocotim cu ceva scorţişoară şi cuişoare, cât să-l facem de pomină.
:)
Hai să-mi prind şi eu urechile printre zicerile voastre...


N-am citit cartea "De ce nu dispare Dumnezeu...", dar mă întreb cum să "dispară" câtă vreme există o genă a credinţei?!
:)


Aţi scris ca la Verdun! Când să citesc tot, că-s cu treburi până peste cap...
:((

Maria :

Irisa, salut ! :)
Eu am vorbit cât pentru toată săptămâna. :)))
Musai să plec la treabă !
O zi cu bună dispoziţie şi împlinire tuturor !

Andrei:
:)
alessia, dacă mai dau de ceva titluri cu rezonanţă, te anunţ în timp util! :))
dar merită să încerci şi tu să cauţi ceva titluri ca să le expui tărtăcuţelor noastre!
:))
Maria, ţie îţi pare "generală" afirmaţia, mie nu!
Fiecare om are un mecanism (pe care cercetologii nu l-au descifrat încă) cu/prin care se manifestă, rezonează, acţionează, asimilează, diseminează etc...
E valabil, aşadar, în orice domeniu!
Indiferent de şcoala pe care a parcurs-o un om, vibraţia lui nu prea va ţine cont de ceea ce a învăţat, ci de "datul" pe care-l are!
:)
Iar ca argument, pot folosi exemplul unui copil.


Pune-i muzică unui copil începând cu primii ani, de toate genurile... el va decide cu ce rezonează şi cu ce nu, indiferent de IQ-ul pe care-l are!
IQ-ul îl va ajuta să înveţe să folosească un instrument, îl va ajuta să-şi însuşească teoria prin care va trece prin şcoală, dar de rezonat, nu inteligenţa îl va ajuta să rezoneze, ci feelingul său (codificat în gene, probabil)!
IQ-ul îl va ajuta să poată dialoga într-un mod elevat despre muzică, îl va ajuta să facă distincţia între note, de-s false ori nu etc...

Dacă ştiu studii?
Iţi sunt necesare?
Privim în jur, observăm, trăim…Lumea înconjurătoare şi chiar statistica se evidenţiază de la sine.
:)



Dacă tu crezi că inteligenţa îl determină pe un om să vibreze la un anumit gen musical, eu nu am nimic împotrivă!
:))







Andrei:

Blue, bun găsit!
:))
Păi nu ştii? Când ne apucăm la "ciorovăială" nu mai ispravim!
Dap, când vi se face dor de Dino, îl scot de la naftalină...
:)
Mulţumim pentru ceai, vin şi scorţişoară!



"Gena" lui Dumnezeu e doar o teorie aflată în curs de cercetare!
Dacă există "gena" lui Dumnezeu, e clar că există şi "gena" lu' Draqu!
Şi-atunci, datele problematicii spiritualiste suferă ceva contorsionări!
:))




Maria :

N-am timp să mai răspund. Mă gândesc.
Am plecat. V-am pupat !

Andrei:

O zi faină, Maria!
te-am pupat pe scăfârlie...
:))

Andrei:

Alessia, uite încă un titlu interesant. Ba mai mult, cartea a fost prezentată în emisiunea Deliei Budeanu, având-o invitată pe o astroloagă al căruii nume l-am uitat, fi'mi'ar tărtăcuţa... lucrătoare!
:))
Cartea se intitulează: "O dezbatere Templeton. Oare din cauza ştiinţei a ajuns desuetă credinţa în Dumnezeu?" , autorul fiind generic: Fundaţia John Templeton
S-au făcut atunci câteva spicuiri din carte şi mi s-a părut foarte interesantă)
:)

şi o alta: "Realitatea transdisciplinară. O fuziune de orizonturi ale teologiei, ştiinţei şi filosofiei".
Autori: Gabriel Memelis, Adrian Iosif, Dan Raileanu

Şi încă una: "De ce nu putem să fim buni?"
Autor: Jacob Needleman
:)))
acu' nu mă mai opresc!
:))

Blue Freedom :

Cu plăcere!
:)
Ba se pare că a fost identificată această genă şi a fost denumită VMAT2.
Ia google-şte matale să vezi că sunt neşte articole şi cică aşa ar sta treb'şoara.

Ideea care mă frământă pe mine este dacă gena a apărut ca o adaptare sau a fost selectată la momentul Creaţiei?
:)

Andrei:
:)
Blue, am citit despre asta... e destul de mult de când a apărut! Între timp au apărut chiar şi câteva cărţi cu teoria respectivă… nu-mi amintesc titlurile, dar când îmi voi aminti, te voi anunţa!
Acea genă este încă în curs de cercetare. Teoriile au apărut, demonstraţiile îşi aşteaptă rândul!
:))
Io aştept descoperirea genei lui Draqu!
Frumos vorbeşte deste "gene" Murakami! El explică, practic, cum că maşinăria numită OM deţine jdemii de gene, care încă nu au fost cercetate şi că acestea au un “buton” de pornit/oprit!
:))
Se fac şi studii de genu’: spre exemplu, că tot vorbeam de muzică, sunt luaţi neşte subiecţi care sunt afoni la muzică, li se modifică "scriptul" cu ajutorul NLP-ului şi cu ajutorul altor tehnici ( pentru ca acei subiecţi să găsească butonul oprit/ponit al genei responsabile cu muzica), să declanşeze "pornit”-ul, astfel încât din afoni să devină… "neafoni"!
:))
Gena era deci acolo! Încă de când a fost fabricată maşinăria numită OM!
:))
Toate sunt acolo; doar aşteaptă să fie descoperite! “Latenţa genelor” ...
:))

Alessia:

NU te opriii! Io notez! :))
Pe mine m-au interesat mereu lucrările apărute sub egida Fundaţiei Templeton, pentru că se ocupă în mod special de transdisciplinaritate şi, mai ales de relaţia ştiinţă- religie.
Colaboratorul lor de bază este chiar românul nostru Basarab Nicolescu (sau, mă rog, Nicolesco - fiindcă s-a franţuzit între timp, na!), care este chiar "părintele" conceptului de "transdisciplinaritate".
Chiar el are nişte lucrări foarte interesante în acest domeniu.

Nu ştiu ce crezi tu (dar mi-ar plăcea, evident, să ştiu!:), însă eu sunt CONVINSĂ că se va ajunge la un dialog REAL între cele două forme de cunoaştere.
Deşi marea majoritate a "filosofilor" (cadre didactice universitare) de la noi NU cred în această posibilitate.
Tocmai de aceea mă tot documentez despre această "dispută" veche de câteva secole...
Cel mai mult m-a ajutat "Teologie ortodoxă şi ştiinţă" a lui Adrian Lemeni şi Razvan Ionescu, apărută tot cu sprijinul Templeton.

Ştiind preocupările tale, mă întrebam dacă ai ajuns cu lectura şi la Roger Penrose, cel care vrea să acopere (cât de cât) golul neacoperit de ştiinţă, care nu are încă o teorie suficient de solidă despre conştiinţă.
Eu m-am luptat din greu cu cartea lui, "Incertitudinile raţiunii (umbrele minţii) - în căutarea unei teorii ştiinţifice a conştiinţei", ca si cu cealalta, "Mintea noastră...cea de toate zilele - despre gândire, fizică şi calculatoare", ambele apărute la Editura Tehnică.

Cred însă că lupta a fost mult prea inegală, şi...IARĂ tre' să execut un "biiiisssss" (cu picioarele în apă rece!)! :))

Andrei:
:))
Alessia, io sunt la-nceput de "cărare"!
:))
Nu am citit nimic realizat de fundaţia cu pricina. Dacă nu vedeam emisiunea Deliei Budeanu, habar nu aveam de existenţa acestei fundaţii şi de faptul că scot cărţiatât de interesante, başca se întâlnesc şi încearcă să creeze o punte între marile "puteri" ce ghidează mintea umană!
:))
Nu ştiu de ce, dar de la o vreme, când aud de ortodoxie începe să mi se strângă maţul. Adică, ştiu, am avut norocul (sau nenorocul!) de a intra cu totul în spatele "altarului" (a cortinei) şi ce mi-a fost dat să văd şi să aud m-a îngreţoşat atât de tare, încat ori de câte ori aud cuvântul cu pricina mi se strânge maţul!
“Noroc” îl pot numi pentru că mi s-au deschis ochii atât de bine în ceea ce priveşte "lumea” ascunsă de ochii celor mulţi, şi “nenoroc” pentru că mi-am mai încărcat tărtăcuţa cu lucruri considerate/prezentate drept sfinte, în realitate, fiind mult ghips frumos aranjat peste un morman de rahat!




Averea Bisericii Ortodoxe Romane, subiect tabu. Numai Dumnezeu stie cati bani lasa credinciosii in cutia milei VIDEO pe www.incont.ro


Blue Freedom :

Am avut cândva o postare iscată de un dialog de pe blogul lui Bogdan în care mărturiseam că am convingerea că ştiinţa şi religia se vor întâlni la un moment dat. Aşa am simţit mereu, că ele s-au aflat într-o falsă contradicţie şi fie că vor, fie că nu, sunt convergente.
:)
Interesantă posibilitatea aceasta ca printr-un mecanism de programare să activezi o genă latentă! Dar asta, aşa cum ai spus, presupune ca ea să existe deja.

Da, Andreiule şi eu cred la fel despre gena credinţei. Dar putea fi o "adaptare". O mutaţie genetică care să creeze disponibilitatea individului spre religiozitate şi care, ulterior, s-a transmis descendenţilor.
E o chestie interesantă că dacă X provine dintr-o familie religioasă, atunci sunt două căi de inducere a comportamentului: genetică şi prin puterea exemplului.

Andrei:
:))
Nu mă bag, nu mă amestec... nu sunt cercetolog.
:)
Io văd lucrurile cam aşa:
Nu ştiu cum se numesc foliile acelea din plastic cu multe băşici, pe care le spărgeam din placere, când eram mai mititel la scăfârlie :)) ... ei cam aşa cred că stau lucrurile şi cu "genele" acestea.
Pân' să le spargă pe toate, cercetologii emit teorii, apoi încearcă să le demonstreze. Între timp, mai "sparg" neşte "băşici", mai descoperă câte ceva, apoi fac alte şi alte conexiuni şi tot aşa.
Tărtăcuţa mea se-ntreabă aşa, într-o doară, dacă omul va reuşi să se descopere, să se descifreze pe sine ca maşinărie, înainte ca "sfârşitul" (lumii umane) să survină ?!
:))

Blue Freedom :
:)
Harta genetică umană e ditamai cearşafu' cu mii de teritorii neexplorate sau insuficient cunoscute, aşa că...
Şi logic şi simplu ar fi să se canalizeze pe studierea genelor cu valoare existenţială majoră.
Păi, ia gândeşte-te, dacă cercetologii descoperă gena nemuririi (una care să zicem că activează încă un set de gene care produc reînnoirea biologică a ţesuturilor etc.):
1. vor avea ei "timp" să studieze şi restul?
2. va mai prezenta atâta valoare să le descoperi pe celelalte?
Ştiu, o să-mi spui că ar putea veni nu'ş ce eveniment cu efect catastrofic şi ar putea dispărea viaţa de pe Terra, dar io cred că măcar 1-2 savanţi, de sămânţă, tot vor fi băgaţi la buncăr, să fie pentru "dupe" cataclism(ă).
:)


Atunci să vezi "creaţionism"!
O mână de savanţi încercând să repopuleze planeta prin inginerie genetică.
Hmmm, cu ce seamănă gluma mea??!!

Andrei :
:)
Blue, cercetologii cercetează ce le dictează ăia cu bani!
In general, toate cercetările au plecat din interes militar.
Acum, de când cu "democratia" şi imperiile câştigate pe cale non-violentă, oamenii plătesc şi pentru descoperirea genei: "tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"!
:))
Ingineria genetică a luat amploare tot pentru scopuri mercantile, imediate, vizibile, apoi s-a observat că orizontul este aproape strălucitor, inepuizabil din anumite puncte de vedere (“cornul abundenţei”)
Eu nu o văd ca pe o glumă, ci ca pe o realitate.
"joaca de-a Dumnezeu" este irefutabilă...
:))
Religia şi ştiinţa îşi vor da mâna în curând, pentru că epoca întunecată a trecut, informaţia circulă acum infinit mai usor, mai multă lume a învăţat cel puţin alfabetul, a citit o carte, a privit cu mai multă atenţie în jur, şi-a pus întrebări, a căutat răspunsuri etc.
După cum se vehiculează vorba: "religia trebuie reinventată", acum se lucrează la transformarea ei, la a-i construe o altă faţă, mult mai acceptabilă pentru mileniul III.
Omul, cum necum, trebuie să fie supus! Până acum religia a fost o unealtă benefică pentru a-l ţine pe om în "lanţuri". De-acum, unealta trebuie schimbată, trebuie una mai modernă, mai sofisticată!

Blue Freedom :

Cum spunea Pavel Coruţ într-una din emisiunile sale, o să avem parte de o punere în scenă care se anunţă de-a dreptul magistrală. "Jocuri de lumini" care folosesc tehnică de vârf, plus arsenalul de ultimă oră în domeniul manipulării. Şi când fenomenele neobişnuite vor atinge apogeul şi totul pare pierdut, hop!, apar "extratereştrii" salvatori.
:))

Măi, mămică! Voi citirăţi "Există viaţă după moarte?" a lui Anthony Peake?
Că spre surprinderea mea, omuleţu' aista dă neşte explicaţiuni de te doare "bila". Le combină de nu te vezi! Fizica cu religia cu neuroştiinţele cu filosofia şi paranormalele, dar salata lui e destul de credibilă. Merge pe varianta gnosticilor (natura duală a fiinţei, cu eidolonul şi daimonul, sau eul şi sinele superior) şi e chiar interesantă ipoteza lui.
Da' nu vă spui, încă... sâc!
:)

Maria :

Dacă vă interesează: “Ştiintă, dragoste, credinţă” - Cristian Bădiliţă (Ed. Curtea Veche, aparută cu sprijinul fundaţiei John Templeton)

MANIPULARE la gura sobei

Cu două zile înainte de a dispărea în neant blogul Andreiului, cel "fără coduri!", prieteni buni şi dragi şedeau în tihnă la gura sobei răspunzând cu BUCURIE provocării gazdei.

A trecut exact un an de atunci...



Aşadar, ANDREI scria :


Ce mai e în trend...

MANIPULAREA!





Secolul XXI a venit cu ceva schimbări radicale, nu numai în domeniul tehnologic, ci şi în mentalul colectiv.











Numeroase teorii au invadat tărtăcuţa omului modern.


Cu cât omul are acces la mai multă informaţie, cu atât el este supus unui risc major - de a i se strecura în minte teoriile…teroriste.
Unul dintre mulţii “terorişti” ai secolului XXI este manipularea.
Îl regăsim pe buzele oricărui muritor. Indiferent de context, omenirea se simte manipulată.

In fiecare vorbă se caută sensuri absconse, intenţii şi conexiuni cel puţin dubioase.



Fie că se vorbeşte despre o reţetă de bucate, fie că se vorbeşte despre viaţă la modul general, omul are o predilecţie aproape nebunească să găsească ceea ce este ascuns dincolo de cuvinte.
Un dialog firesc este aproape imposibil de realizat în secolul XXI. Plăcerea unei discuţii amicale se transformă într-o competiţie acerbă în "cine găseşte mai multe cuvinte manipulatoare".

Eşti bănuit de manipulare imediat ce ai deschis gura. Ţi se cere părerea iar la un minut după ce ai exprimat-o, eşti suspectat de "interese oculte".
O propoziţie simplă este dusă pe eşafodul interpretărilor din cele mai elucubrante, făcută tăieţei psihologici şi apoi aruncată-n drum precum otrava, cu gândul că, poate- poate,cineva se va impiedica de ea pentru a o transforma, tipic spiritualist, in iubire.
Se vorbeşte despre spiritualitate precum se vorbeşte de meciul de fotbal al unei echipe proaste; iubirea se află pe buzele tuturor, dar acolo şi moare, odată exprimat cuvântul.




O lume angoasată, nevrotică, paranoidă, în care toată lumea suspectează pe toată lumea.

Scarlat Dumitrescu ne învaţă cum să ne ferim de manipulare:
„Cel mai puternic instrument folosit ca apărare individuală împotriva manipularii este: fabricarea şi rafinarea continuă a materiei noastre mentale, prin propria noastră gândire, reflectare la ceea ce am făcut şi la urmările faptelor noastre, reflectarea la ceea ce va trebui să facem şi la analizarea sub toate aspectele a efectelor ce vor urma. De la actele şi vorbele noastre, vom trece la vorbele şi faptele celor cu care venim în contact. Care e dedesubtul vorbelor şi faptelor, de ce au procedat aşa şi nu altfel, ce au vrut să zică etc. Deosebit de mult se dezvoltă puterea gândirii noastre când examinăm natura şi ordinea ei."

Alessia:

Bun regăsit, zâmbet de Soare! :)

Ai mare dreptate în toate aspectele pe care le-ai evidenţiat aici!

M-a preocupat şi pe mine modul în care interpretările diverselor genuri de texte au ajuns, uneori, să devieze elucubrant de la intenţiile autorilor şi ale scrierilor lor.

Şi am văzut că, la sfîrşitul secolului XX, chiar şi marii semiologi ori hermeneuţi ai lumii se arătau sideraţi de faptul că, practic, cititorii/criticii/interpreţii diverselor scrieri nu mai aveau nici o limită în interpretarile lor, nu mai ţineau seama de nici un criteriu raţional, ci…elucubrau şi halucinau la greu!

Aşa a ajuns ca Umberto Eco, de pildă, să scrie o serie de lucrări şi să ţină conferinţe pe toate meridianele lumii despre “necesitatea stringentă a unor limite ale interpretării”, despre faptul că nimeni, oricât ar fi el de profesionist în domeniu, nu are dreptul să spună orice îi trece lui prin minte despre un text, că trebuie să se iasă urgent, şi în acest domeniu, din Imperiul “iraţionalului”.

Definiţiile de dicţionar ale cuvântului „iraţional” au, în mai multe limbi, un înţeles comun – acela de ceva care trece dincolo de o limită pusă de un standard.
Iar unul dintre antonimele lui „iraţional” este „moderaţie”.

A fi moderaţi înseamnă a fi înlăuntrul unui „modus”, înlăuntrul unor limite, al unor graniţe şi al unor anumite măsuri.

Aşadar, a fi „raţional” înseamnă (încă din culturile antice greceşti şi latine) a fi „moderat”, a te situa între nişte limite/graniţe permise, a avea măsură în toate.
[Horaţiu: „E o măsură în toate lucrurile, sunt graniţe precise până la urmă / dincolo de care nu poate exista ceea ce este drept”]

Există în istoria hermeneuticii interpreţi de texte cunoscuţi sub numele de „adepţii vălului”. Sunt cei care identifică mereu limbaje încifrate, secrete, care trebuie interpretate în sensul lor „adevărat”, cei care transformă indicii disparate într-un tot aşa-zis „coerent şi plauzibil” etc.



Ei sunt „maeştrii suspiciunii”, cei care au dezvoltat un evident „sindrom al secretului” şi cei care au edificat „hermeneutica suspiciunii”. Ei cred cu tărie că există un „secret cosmic” ce poate fi depistat în scrieri doar de către un „iniţiat”, căci doar el poate vedea dincolo de „baricada” umbrei ceea ce este profund şi semnificativ.



Iar de aici s-a ajuns rapid la umplerea oricărui necunoscut cu ajutorul...imaginaţiei.
Uneori de-a dreptul halucinantă!

Pentru a stopa acest fenomen cu certe valenţe nevrotice şi psihopate, generator de „terorişti”/pitici pe creier :) , Umberto Eco a elaborat o seamă de exigenţe/condiţii ale validităţii unei interpretări de text, care pot fi găsite în ultimele lui cărţi şi articole publicate.

Dar iată că deja m-am lungit IARĂŞI…nepermis de mult :) cu comentariul, aşa că…vom mai vorbi, poate, despre sindromul „manipulării cu ajutorul cuvintelor” :)
O săptămână cu multă BUCURIE îţi doresc!

Andrei:
:)
Bun regasit, munte de frumusete!
Nu mă îndoiesc asupra faptului că minti luminate au despicat firul in patru privind acest "curent", ma indoiesc de puterea omului de a intelege cuvantul exact cum este scris, rostit.
Bumul literaro-ezoteric a lovit teasta romanului cu atata putere incat e destul de dificil sa o linistesti prin simplu cuvant.



Nima :

Te ascult cu Cap,
te iubesc de la Cap,
te urasc de Cap,
te iert in Cap !:d

Elucubrant?






Andrei:

:)
Nima, sarut'mana!

Cele spuse de catre tine nu se-nregimenteaza in tiparnita "elucubrant", dar daca doresti, nu am nimic impotriva.
Mie imi placea mai mult cealalta:
"fa-ti de cap, pana la cap, dar cu cap"
:))
(MASURA!)
Totul se-nvarte in jurul tartacutzei, concomitent cu tartacutza!
:))

Nima :

bun, buuuun...
O fur!

Andrei :

:))
"fur-o"
:))
ma bucur ca esti cu noi, printre noi.
Tu ce parere ai de manipulare?
Te simti manipulata de catre cineva?



Karla :

Asta e dezbaterea tipic româneasca, "O propozitie simpla este dusa pe esafodul interpretarilor din cele mai elucubrante, facuta taietei psihologici"...
Ferit-a sfantul sa "argumentezi" sau sa "replici" la modul asta pe plaiurile galice. Esti aruncat in groapa cu balegar si tratat de prost notoriu. Fie ca e vorba de o dezbatere inalt-intelectuala, fie ca e una taraneasca, de bistrou:)



Brandusa :

Corect, ce sa mai spun decat "sunt manipualta", dar cand vreau, parca, parca pot si "manipula"
Merg pe gluma, e mai usor sa ma simt manipulata asa.:))









Acuvio :

Este o realitate, din aceeaşi persoană poţi obţine produse culturale diferite în funţie de spaţiu şi timpul unde o plasezi.
Ce să-ţi spun, am avut o perioadă, iritat că totul mi se dă deja mestecat, în care inclusiv o conservă, nu o deschideam cu briceagul pe faţa cu falţul, ci pe cea opusă :)

EdebiMevzulaR :

Salutari, Andreiule,
Asta e razboiul rece!
A-propos de cal şi capastru,
sunt de parere ca fara capastru e greu sa manipulezi calul deoarece are capatana prea mare ca sa se lase manipulate :))
Sara buna!

Artistic communism:

Daca nu i-am citi ar plange pana s-ar forma balti ın care se vor sinucide teoriile care nu ştiu sa-noate şi atunci se va cerne marea de impostori

Septembrie :

Mie mi-a plăcut cel cu: "sunt trist că-s alții fericiți"...probabil cei ce nu au auzit de manipulare :)
Să mi se ardă sursa de nu-i așa!:))



Andrei :

Karla, ai dreptate!
:))
Dar sa nu uitam ca "teoria conspiratiei" nu-si are originea aici, pe plaiurile mioritice.







Noi am adaptat-o conform ADN-ului nostru mioritic si am "prelucrat-o" pana cand a ajuns un fel de mamaliga care este primita (consumata) pe masa oricarui roman.
Cum scoti un cuvintel, cum te-ai pomenit a fi suspectat de oareşce intentii, cum ca ai vrut sa spui altceva decat ceea ce ai spus!
:))
Vorba "ca la noi, la nimeni" este la ea acasa, in toate privintele.
:)

Andrei:

Brandusa, dap... poti fi "manipulat" dar si poti "manipula". Depinde de fiecare in ce postura vrea sa se vada.
:)
In definitiv, in tara basebocurdeea, toata lumea manipuleaza pe toata lumea!
:))

Andrei :

Acuvio, buna remarca ta!
Demna de consemnat.
ASA ESTE!
In contexte diferite, un om se comporta diferit cu conditia ca acel om sa aiba ceva "mobila" la mansarda!
:))
Interesanta pozitie ai luat fata de conserva. Nu am incercat niciodata, recunosc. Cand nu am ustensilele necesare pentru "dezverginarea" unei conserve, folosesc precum un badaran, cutitul (deh, tot meteahna "mioritica")
:))

Andrei :

Edi, bun regasit!
:))
Acum depinde si de cal, daca e o "gloaba" sau un cal pur-sange!
:))

Andrei:
:)
artistic communism, iata o solutie buna de aplicat. Dar cine sa o aplice?!
:))

Andrei :

Septembrie:

:))
io l-am interpretat altfel. MO era dependent de alcohol. Pe alcohol a stiut/putut sa-si cladeasca fericirea. Cand alcoholul disparea... disparea fericirea si aparea ciuda.
:))

Pandhora :

"O lume angoasata, nevrotica, paranoida, in care toata lumea suspecteaza pe toata lumea...."
adevarat...mai mult sau mai putin....dar perfect adevarat...nimic nu e ce pare a fi...si nu cred ca a fost vreodata...doar ca azi totul are alta anvergura...informatia penetreaza altfel si sunt atatea metode prin care ajungi sa faci un lucru convins ca ideea iti apartine dar ea ti-a fost implantata acolo prin cine stie ce imagine absolut "intamplatoare" sau cuvant...sau muzica...carte...si inca...



treptele manipularii...sunt sigura ca ele exista si ca scara asta e interminabila....









Andrei :
:)
Pandhora, manipularea exista si nu de ieri de azi.. ci de cand a "scoborat maimuta din pom". Problema este ca omul a devenit atat de paranoic incat in orice vede manipulare, pe fiecare individ il suspecteaza ca fiind un manipulator...
O lume paranoida in acest sens, in care fiecare suspecteaza pe fiecare.
Nenea Scarlat ne spune cum sa ne ferim de manipulare (in cazul in care ne simtim manipulati): materia mentala!

Pro atitudine :

La ceea ce ai scris as mai adauga si forta de persuasiune a multimii. Gustav Le Bon a scris o carte despre manipularea multimilor. Daca traiesti intr-o societate cu un spirit de turma dezvoltat, atunci rezistenta este mult mai dificila. Acolo manipularea are radacini adanci, iar disidenta este aproape nesemnificativa. Rezistenta contra multimii poate deveni un adevarat eroism!!!



Andrei :

:)
Pro atitudine, nu am citit cartea, dar o voi citi negresit.
Ma-ntreb si te-ntreb: traim intr-o societate cu spirit de turma dezvoltat?

Rontziki :

Manipularea la nivel general sau, hai să zic, macro se practică pe toate meridianele şi în aproape toate domeniile...şi constant, în diferite forme ni se inoculează orice, de la cum să gândim, ce să simţim, ce ar trebui să simţim, ce să ne mai dorim, cum şi unde să căutăm adevărul şi fericirea...Cred că am putea să ne întrebăm cât e manipulare şi cât e dorinţă, reacţie pură în ceea ce facem pe multe planuri...
Dincolo de asta, manipularea la un nivel mai mititel, interpersonală, cu bune intenţii (da, greu de stabilit, e subiectivă încadrarea intenţiei :)), aceea chiar mi se pare interesantă şi îmi place :)
Am ridicat întotdeauna pălăria în faţa celor care ştiu să manipuleze discret, fin şi cu efect de domino, ca să zic aşa...prin efect de domino în contextul acesta înţeleg o manipulare care are în vedere nu reacţia, nu gândul imediat următor, ci care determină mai mulţi paşi...
Nu ştiu dacă am fost suficient de coerentă, sper să se înţeleagă ce-am vrut să spun :)

Andrei :

:)
Rontziki, bun venit!
Nu contest existenta manipularii (benefice/malefice) ci evidentiez fenomenul-paranoia ce a cuprins spatiul danubiano-pontic privind "manipularea".
Teama oamenilor ca sunt manipulati intr-un sens pe care nu-l vor, obsesia oamenilor de a vedea in orice cuvant, demers, o manipulare etc.

Rontziki :

În ultimul deceniu, am impresia că teoria conspiraţiei a fost la ea acasă peste tot şi că apar tot mai multe idei şi variante...

Cât despre manipularea de pe aici de pe la noi, nu putem contesta că există, se încearcă, se mai şi reuşeşte, dar paranoia asta nu mi se pare justificată...



Părerea mea e că manipularea e departe de a fi atât de bine stăpânită încât să reprezinte un pericol, iar obsesia asta cred că vine din neîncredere în sine, în principiile şi drumul propriu, aş numi această teamă constantă o declaraţie de inferioritate, de admitere a unei idei de genul "ştiţi, eu nu prea gândesc sau ceea ce-mi trece prin cap e bătut de vânt, aşa că tare mă tem că mă manipulează careva şi fac ce nu vreau :))"

Când constaţi că ai fost manipulat, o idee bună e să înveţi ceva din asta şi să fii în gardă altă dată, dar nu să ajungi să te temi că cine ştie ce vor ceilalţi de la noi, mai ales că adevăraţii manipulatori ai noştri suntem noi, dorinţele noastre de a fi apreciaţi, plăcuţi, de a câştiga, de a fi admiraţi...
Nu cred că există situaţie în care cineva să fi fost manipulat şi, odată analizată, să nu iasă la iveală şi automanipularea şi, poate, faptul că manipulatorul nu a fost decât "ocazia", care putea apărea oricând şi în persoana oricui...Manipularea poate avea efecte devastatoare, de aici şi teama, dar asta numai direct proporţional cu slăbiciunile manipulatului.

Andrei :

:)
"adevăraţii manipulatori ai noştri suntem noi, dorinţele noastre de a fi apreciaţi, plăcuţi, de a câştiga, de a fi admiraţi..."
ai spus ESENTA!
Si ai mai spus ceva foarte important: neincrederea in sine.



Rontziki :

Păi zic eu că e legătură între neîncrederea în sine şi slăbiciuni...Fireşte, cu toţii avem slăbiciuni, dar teama de a fi folosite de alţii "împotriva" noastră scade pe măsură ce ne cunoaştem şi ne asumăm slăbiciunile, acelea pe care nu le putem schimba.
Nu strică uneori o oareşce detaşare de ceea ce ne dorim, de ceea ce tragem cu dinţii să obţinem, indiferent în ce plan...e drept că în teorie sună bine, iar în practică e ceva mai greu, dar e util din multe puncte de vedere, dar şi pentru a depista o eventuală manipulare sau automanipulare :)

Andrei :

:)
Teoria ca teoria, dar practica ne omoara!
:))
Ideea este simpla: inainte de a vedea peste tot "manipulatori" e bine sa ne facem o introspectie sanatoasa.
Si cum spunea si nenea Scarlat, sa fim cu tartacutzele lucratoare... nu in sensul de a sta de veghe la fiecare cuvant, ci la starea noastra interioara... cum ai spus si tu, de altfel.

Rontziki :

Dap, fir-ar ea să fie de stare interioară :)) Ea e gata oricând să ne semnaleze multe, dar nu avem noi întotdeauna atenţia orientată corect, mai nimerim greşit banda pe care emite, mai percepem aiurea semnalul...Totul e să nu ne dăm bătuţi :))



Andrei :

:)
stii ce-mi pare curios?
Faptul ca omul are o predilectie (poate innascuta, habar nu am) spre a alege cea mai facila cale.
Decat sa ma chinui sa-mi cunosc calitatile si defectele, slabiciunile si punctele forte, prefer sa gasesc intotdeauna culpe exterioare cand defectele imi sunt evidentiate, cand punctele slabe imi sunt atinse, cand vulnerabilitatile imi sunt ranite.
Parca-am vrea sa facem pact cu propriile noaste metehne.
:))



Rontziki :

Ah, da! Avem talent în a căuta disculparea şi a evita să ne înfruntăm pe noi înşine. Cred că miza e prea mare...dacă ajungem la concluzia că cineva nu se potriveşte în peisajul pretenţiilor noastre, nu e plăcut, dar asta e, life goes on...dacă însă am ajunge la concluzia că noi nu ne ridicăm la înălţimea pretenţiilor noastre (şi astea sunt întotdeauna suuuus), atunci woops! nu e bine! Iar intropecţia aduce şi astfel de "surprize"
Aşa că da, avem tendinţa să facem pact cu bubele noastre, să ne facem că nu le vedem, că nimeni nu e de neînlocuit, cu excepţia propriei persoane :))
Exagerez puţin şi toate "riscurile" astea pot fi depăşite cu oareşce efort şi curaj, căci la baza evitării stă teama de a ne pierde pe noi înşine, sub forma pierderii respectului de sine. E drept că acest respect nu există pe baze reale fără introspecţie, dar cercul vicios e mai puţin vizibil pentru cei mai mulţi...şi am plecat cale lungă deja de la subiect :))

Nima :

Este "de invatat" in ce ai postat aici , inclusiv din comentarii...
Si imi amintesc de fariseul din parabola biblica ...Si tare ma lupt sa nu zic ca el " Dumnezeule, iti multumesc pentru ca nu sunt ca si ceilalti oameni '
Aş ! Cu voia sau fara voia mea fac parte din "lumea angoasata, nevrotica, paranoida, in care toata lumea suspecteaza pe toata lumea".
Dar...tot cu voia mea si voia a ceva superior mintii mele...chiar daca ridic piatra , n-o arunc niciodata in n i m e n i !

Si la "nivelul" asta invizibil ne tratam foarte rau unii pe altii.
IERTARE !

Andrei :

:)
Nima, sarut'mana!
Io zic raspicat: "Multumesc, Doamne, ca sunt ca toti ceilalti".
Suntem din acelasi lut, manifestam aceleasi metehne, unele le prezentam ca estompate, altele le prezentam ca exagerate... depinde (cum spunea Acuvio) de contextul in care ne aflam.
Avem si bune, avem si rele... uneori balanta se dezechilibreaza, important este sa ne dam seama de acest lucru.
:)
Nu cred ca ne tratam "rau" unii pe ceilalti, ci aratam asa cum suntem, iar acest lucru nu convine celor care si-au format o perceptie gresita despre viata, despre om.
Problema rezida nu in tratare, ci in cum suntem.
Daca ne punem vesminte frumoase nu-nseamna ca trupul nu are defecte.
Daca ne punem zugraveli pe fata, nu-nseamna ca fata ne este perfecta.

Nima :

Atunci sa ne invatam unii pe altii CUM sa gandim nu CE sa gandim...

Andrei :

:)
Nima, daca Dumnezeu nu a vrut sa fim "ganditori" la indigo, a stiut El bine de ce.
:)



Cum sa ne invatam unii pe ceilalti cum sa gandim?
Traim toti in acelasi mediu, ne dezvoltam toti in aceiasi familie, avem toti parte de aceleasi conditii, prezentam aceleasi circumvolutiuni?
NOPE!
Atunci nu ne putem invata unii pe altii CUM SA GANDIM, ci doar la CE SA GANDIM...

Nima :

"CE sa gandesc" al "mediului ...." TAU , nu este acelasi, nu merge la " mediul”...circumvolutiunile mele ...
CE este ...zic ca difera de CUM este:))
Eu tre sa stiu cum sa gandesc, de pe trapta asta inferioara treptei pe care te afli tu, acceptandu-mi "mediul ..."
M-a salvat clopotelul ...de pranz !:))

Andrei :

:)
E un sofism, Nima!
Nu te va putea nimeni invata "cum" sa gandesti, poate doar recurgand la "spalarea creierului" si apoi implementarea unui sablon in baza caruia mintea ta va procesa.
:)
Dar si acest lucru se va intampla pe o perioada determinata... in momentul in care se vor ivi brese in "sablon", "cum-ul" invatat se va transforma in CE!
La ce sa gandesti, ce sa gandesti este firescul.
Punem o idee in dezbatere si gandim la ea. Insa "cum va gandi" fiecare va fi propriu tartacutzei sale (suma realizata din mediu socio-economic, educatie, cultura, temperament, stare emotionala etc).
:))
Sunt n factori in acest "joc"!

DoarATAT :

Bună ziua !
Este mai mult decât evident că SUNTEM manipulaţi ! Şi acum mă refer la noi doi ! Nu este doar o coincidenţă, faptul că "ne-a venit" să scriem despre ... manipulare !
Eu chiar am fost dezamăgit la sfârşitul articolului, precizând că aveam ALTCEVA mai bun de făcut ! (vezi la http://grosca.blogspot.com/2011/02/httpadrianarvunescu.html ; uitând să pun titlul ÎNAINTE "de a da drumul" la postare, acesta nu a mai fost prins în "adresă": Manipulare)
Cornelius :)

Andrei :

:)
Bun gasit, Corneliu!
Daca am sta sa cotroboim blogul am gasit N postari despre manipulare, astfel putem spune : "coinicidenta" noastra are orizontul mult prea larg.




Alessia :

Un celebru psihiatru a ajuns la uimitoarea concluzie că una dintre cele mai mari frici ale oamenilor este frica de...libertate!
Motivul este evident: libertatea presupune alegeri, presupune responsabilitate...
Or, din postura de manipulat, huuuuh!, gataaa! Totdeauna ALTUL este vinovat de ceea ce gândesc, de ceea ce spun, de ceea ce fac, de ceea ce...sunt!
Simplu şi comod!
Dar mai ales...ieftin!
:)

Andrei :
:)
Alessia, de-ar fi totul atat de simplu...
Frica, mama ei de frica.
Libertatea presupune ASUMARE. Asumare a ceea ce esti, a ceea ce faci, a ceea ce spui, a ceea ce nu faci etc.
Nu-i mai bine sa stai in pozitia lotusului si sa-ti invarti aratatorul?!
:))

Alessia :

Ete-aşa, ai "revergorat" şi...Yoga, NA!
:)))

Andrei :

:)
ei, nu-i musai sa practici yoga, ca sa stai in pozitia "lotus"!
:))

Alessia :

:))
Aşa e! Poţi fi un simplu...lotus! Cu muuulţi fluturaşi roindu-ţi bezmetic pe de-asupra celor 1001 petale...
:))

Bucuria vine din lucruri mărunte!

Publicat de Andrei pe "trendul codurilor" cel dintâi (dispărut misterios între timp),
joi, 23 decembrie 2010.




Bucuria vine din lucruri mărunte. Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre!

Tuturor, un CRĂCIUN FERICIT şi un AN NOU plin de BUCURII!



Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.



Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.







Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…


Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

(Nicolae Labiş - Iarna)



Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte
Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.
Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.



Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;
Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;
Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi
Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,
Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;
Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai...
Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.



Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă
E Ileana Cosânzeana!... în cosită floarea-i cântă.
Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,
Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!










(Vasile Alecsandri - La gura sobei)







Un CRĂCIUN FERICIT tuturor
şi în 2o11!
LA MULŢI ANI!

A fost odată...

Andrei:

Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…

Am fost. Odată.






Pictura aparţine lui MARTY

Adevărul, apoi Iubirea!

Andrei:



Păduri întregi au fost sacrificate pentru a scrie despre IUBIRE!
Şi tot degeaba. Pentru că omul are mereu probleme cu practica, nu cu teoria.
:)
Noroc cu ciberspaţiul. Protejăm pădurile şi putem perora la nesfârşit.
Şi despre IUBIRE! :)

.....

Iubirea este precum fericirea.
Câteva trăsături generale iar restul… elemente individuale!

Eu iubesc în felul meu, altul iubeşte-n felul său.
Nu putem uniformiza, oricât ne-am chinui, însa putem respecta trăsăturile generale.

Dar vine întrebarea: dacă respecţi trăsăturile generale, se mai numeşte iubire sau impunerea unui şablon?!

Blue:

Da, Andreiule, "practica" asta mi-a scos o grămadă de peri albi. Din ce-am experimentat eu până acum, am tras o singură concluzie: indiferent cum şi cât simţi, iubirea trebuie exprimată, altfel e...nimic. Chit că mai mult nu te duce mintea decât să te duci la "prepus" şi să-l iei de umeri, să îl zgâlţâi bine şi să-i strigi cu ciudă: "te iubesc, măh, cap sec, pricepi ori ba?!", dar trebuie s-o faci.
Adică, sunt unii care aşteaptă ca celălalt să deducă.




De exemplu, mie, la ultima aniversare a căsniciei mi-a lăsat nişte bani pe masă, fără vreun cuvânt. Eram „o obligaţie" de care se achita „onorabil". Nici „La mulţi ani", nici...vorba aia.





Când l-am sunat mi-a spus că „atâta vreme cât încă suntem împreună, am presupus că ai înţeles de ce ţi-am lăsat banii".
L-am poftit să şi-i bage-n...dacă crede că ei ţin loc de toate celelalte.



Andrei:

Fiecare cu înţelegerea proprie şi, mai ales, cu felul în care poate să simtă şi să se exprime.

Cred ca marea greşeală nu este a celui care oferă iubire în felul său propriu, ci a celui care aşteaptă UN ANUME FEL DE IUBIRE!








Luând exemplul dat de către tine, unei alte tipe i-ar fi plăcut gestul consoartei tale, ba poate chiar l-ar fi apreciat mult mai mult decât dacă i-ar fi zis un „La mulţi ani, iubita mea"!
Chestia cu receptorul şi emiţătorul.:)








Eu...acum îmi pun întrebarea: daca este soţul tău şi aţi trăit zeci de ani împreună, de unde i-o fi venit lui ideea să-ţi dea bani decât să-ţi spună „La mulţi ani"?!
Că „nimic nu este întâmplător”, zic ezoteriştii!


Blue:

Andreiule, e inutil să mai explic. Am făcut-o deja în comentariul respectiv. A fost o modalitatea de a se „scoate". O mituire, deşi eu am afirmat şi am confirmat prin comportament, de fiecare dată, că refuz să încurajez genul acesta de tranzacţii.
Sau crezi că nu ştia?
Sau crezi că acei bani mi-ar fi fost mai necesari decât o plimbare împreună, sau o urare frumoasă?
Sau crezi că de-a lungul căsniciei a putut mereu să-mi facă cine ştie ce cadouri costisitoare şi acum nu voia să iasă din tipic?

El e căsătorit momentan cu mine, nu cu altele, prin urmare argumentul tău ar arăta că a trăit degeaba lângă mine dacă n-a priceput că eu am alte preferinţe.
Sunt sfidător de nematerialistă. Eu n-am sentimente „de vânzare".
Oricum, genul acesta, prin „colet" mi se pare cel mai scârbavnic. Măcar să mi-i fi dat personal, tot mai era o treabă.

Andrei:

Iris, iubirea nu are aşteptări!
Sau cel puţin nu ar trebui să aibă.
În momentul în care intervin aşteptările, se numeşte troc: îţi dau/îmi dai!

Eu cred că înainte de a-i spune cuiva „te iubesc" şi a-ţi lega viaţa ta de acel cineva, e bine ca cei doi să aibă răbdare să treacă pasiunea (cocteilul de hormoni), să se descopere unul pe celalalt aşa cum sunt în realitate şi nu în imaginaţie sau în aşteptări.
Cu cât îl cunoşti mai bine pe celălalt, cu atât ai şanse să analizezi corect dacă poţi sau nu poţi să-l iubeşti pe acel om „până la sfârşitul vieţii”.

Adevărul, apoi iubirea.
Acesta ar trebui să fie traseul şi nu invers.
Pentru că invers, de cele mai multe ori se sfârşeşte prost.

Alessia:

E limpede că aşa cum nu există doi oameni identici, nu poate nici iubi toată lumea la fel.
Şi, da, ca în oricare alt domeniu, e bine că există şi aici o „teorie”, nişte repere generale.
Ca să ştim cam pe unde ne plasăm. Să ne evaluăm cât de cât greşelile.

Şi mai cred că până şi iubirea se învaţă. Şi tot din greşeli, mama lor! :)
Şi, deh, mai depinde şi de câte greşeli este capabil să îndure celălalt...
Sincer, eu una nu mi-aş fi iertat multe din greşelile pe care le-am făcut…

Dar de aceea şi am ajuns să cred în miracole, în darurile care te potopesc, convins fiind că nu le meriţi nici pe departe.

Şi fiindcă veni vorba, iată ce am găsit tot pe blogul lui Adrian Nuţă : o definiţie dată dragostei de către un copil de şase ani:

„Dragostea este atunci când îi spui cuiva ceva rău despre tine şi eşti speriat, crezând că nu o sa te mai iubească. Dar pe urmă eşti uimit, fiindcă te iubeşte în continuare, şi chiar mai mult.”

Andrei:

Alessia, întotdeauna greşeala se-mparte la doi, atâta timp cât vorbim de o relaţie în doi. Întotdeauna.
Niciodată altfel!

Am observat că de câte ori se vorbeşte despre dragoste, se vorbeşte despre celălalt, nu despre noi.
În orice enunţ al dragostei (iubirii) subiectul este celălalt, nu noi.
EL este „cel ce oferă", iar Eu cel ce primeşte.
Cred că aici e un hop al iubirii, din punct de vedere teoretic.
Nu cred că ar trebui să începem definiţia iubirii cu celălalt, ci cu noi.

Cam aşa, adică:
„Dragostea este atunci când îmi spune celălalt ceva rău despre sine (speriat fiind), crezând că eu nu-i voi mai fi aproape, că nu-l voi mai iubi, iar eu îl iau in braţe şi-i spun că-l iubesc şi mai tare.", ceva de genul acesta.
Eu să fiu subiectul, nu celălalt.
E părerea mea, şi nu e musai să coincidă cu a altuia.
Na! :)

Blue:

Da, Andrei, ai dreptate. Iubirea e „fără aşteptări", mai ales cea cristică.
Doar că alcătuirea unui cuplu presupune inevitabil o asociere pe bază de reciprocitate. Fiecare trebuie să ofere ceva, altfel ideea de asociere, de parteneriat marital, îşi pierde sensul.

Eu am obosit să explic. Probabil că am o karmă proastă, vorba lui Chilian. :)
Serios acum, singurul lucru pe care îl simt, mai ales în urma acestor discuţii, e că îmi doresc să fiu mai înţeleaptă şi să tac despre asta.

Andrei:

Iris, nu trebuie să povesteşti, să explici nimic nimănui, dacă nu vrei!

Nu pot judeca relaţia ta, pentru că nu o cunosc.
Îmi pot spune părerea doar relativ la ceea ce povesteşti tu. E o ipoteză de lucru, dacă vrei să-i spui aşa.

Eu am avut relaţii care nu au funcţionat şi relaţii care au funcţionat.
Din ele am învăţat ce anume îmi doresc de la o relaţie şi ce ANUME POT DA EU ÎNTR-O RELAŢIE.
Iar primul lucru pe care încerc să-l ştiu este ce vrea EA din relaţia noastră, ce aşteptări are.

Cheia tuturor relaţiilor, indiferent de natura lor, este cunoaşterea, ADEVĂRUL. Mai ales al gradului de aşteptare.
Pasiunea vine şi se duce - rămân respectul, punctele comune, planuri de viitor şi acea iubirea christică.






Iubirea aceea pură propovăduită de ezoterişti, de popi, de sentimentalişti, nu aşteaptă nimic. O dai şi gata... eşti fericit!







Dacă vorbim de un "contract matrimonial", bazat pe ajutor reciproc, condiţii avantajoase etc, atunci vorbim despre altceva, dar nu de iubire.
Vorbim de acţiuni conştiente şi bine calculate, analizate... pentru a avea trăinicie în relaţie şi, evident, mulţumire!
Nu de iubire.

Blue:

Da, Andreiule, e inutil să dezvolt acest subiect. Gradul meu de răbdare şi toleranţă faţă de el, de subiect, tinde către zero.
Sunt singura vinovată că mă las târâtă în astfel de discuţii. Când o fac, greşesc faţă de mine, în primul rând. Dar, nu-ţi fă griji, respir adânc şi-mi trece.

Paradoxal, am şi un beneficiu din toată această tevatură. Îmi întăresc convingerea că detaşarea mea faţă de „celălalt", orice nume ar purta el, este o acţiune înţeleaptă.
Fiindcă, împotriva a ceea ce mulţi afirmă despre ei, pe aici sau prin alte locuri, realitatea e că, din punctul meu de vedere, toţi bărbaţii sunt nişte monştri. E bine să stai la cât mai mare distanţă de ei. Istoria umanităţii o confirmă, iar civilizaţia actuală o amplifică prin fiecare gest al ei.

Te întreb doar un lucru, tu ca bărbat, la fel ai fi procedat?!

Andrei:

Iris, bărbaţii nu sunt monştri, dar…pot deveni. Ca si femeile!
Se pare ca „spiritul" lor se metamorfozează. :)



Eu cum aş fi procedat?
Nu ştiu. Însă îţi pot spune cum procedez eu când e vorba de aniversarea statului nostru împreună.
De care uneori uit. Uit pentru că nu-mi pare ceva important.
Dar când uit, îmi aduce aminte mândra mea, trăgându-mă de ciuf.

Nu ne-am certat niciodată pe tema aceasta.
Dacă i-am lăsat bani de ziua ei? Sau de aniversarea "statului împreună"?
DA! I-am lasat bani şi i-am spus: Tu eşti mult mai pricepută decât mine, aranjeaza tu "festivitatea"! :)

Uneori, de ziua ei, îi fac o surpriză cumpărându-i un cadou.
Dar nu mereu.
De ce?
Pentru că am construi un şablon.
Eu nu pretind să-mi facă surprize de ziua mea, nu-mi pretinde.
De aceea, când ne oferim câte un cadou, ne place să o facem când nu e nicio zi specială.
Surpriza e mult mai plăcuta, iar bucuria pe măsura!

Fiecare cuplu îşi croieşte legătura într-un mod aparte, zic eu, nu trebuie să respectăm cutumele societăţii.

Alessia:

Andrei, dar o femeie fără aşteptări, aşa cum zici că ar trebui să iubim de fapt, ai avut alături?
Tu chiar nu ai niciodată aşteptări de la cei pe care îi iubeşti ?!

Sincer, cred că e aproape neomeneşte să-ţi cenzurezi orice aşteptare...
Ori poate chiar nu pricep eu chiar deloc ce se poate numi aşteptare şi ce nu…

Andrei:

Alessia, aşteptările trebuie să le cunoaştem dinainte, nu ulterior!
De aici toate disensiunile şi suferinţele.
Pentru că la început avem de-a face cu pasiunea (cocteilul de hormoni), iar după ce aceasta s-a evaporat, s-a consumat, apar pretenţiile, aşteptările.

Dacă se poate iubi fără aşteptări?
DA, se poate!
Este ca atunci când copilul ajunge adult şi-şi iubeşte părinţii, îşi manifestă iubirea faţă de ei fără a aştepta ceva în schimb, fără a pretinde ceva, fără a reproşa ceva.

Ceea ce aştept eu de la partenera mea este, de fapt, tot ceea ce îi pot oferi eu.
Nu-i voi cere niciodată mai mult decât îi pot oferi eu.

Concluzia: să fim noi înşine, să ne arătăm fără reţineri exact aşa cum suntem de la bun început. Să nu facem eforturi pentru a părea ceea ce nu suntem. Pentru că apoi nu doar noi vom plăti diferenţa, ci şi celălalt. Fiecare va încerca atunci să-l schimbe pe celălalt, să-l constrângă prin diverse mijloace etc.

Blue:

@Andrei:
„aşteptările trebuie să le cunoaştem dinainte, nu ulterior!"

Personalitatea umană se transformă pe parcursul existenţei, nu e "statică" de aceea nu-ţi poţi cunoaşte în avans toate aşteptările.

"De aici toate disensiunile şi suferinţele. Pentru că la început avem de-a face cu pasiunea (cocteilul de hormoni), iar după ce aceasta s-a evaporat, s-a consumat, apar pretenţiile, aşteptările."

La mine "pasiunea" e şi acum, deci este greşit să generalizezi.

"Dacă se poate fără aşteptări? DA, se poate!... Ceea ce aştept eu de la partenera mea este, de fapt, tot ceea ce îi pot oferi eu. Nu-i voi cere niciodată mai mult decât îi pot oferi eu.”

Ceea ce spui tu e o tranzacţie, deci presupune aşteptări pe măsura ofertei.
Plus că se supune riscului de a schimba "furnizorul" cu uşurinţă.

„Să fim noi înşine, să ne arătăm fără reţineri exact aşa cum suntem de la bun început. Să nu facem eforturi pentru a părea ceea ce nu suntem. Pentru că apoi nu doar noi vom plăti diferenţa, ci şi celălalt.”

Dacă asta se petrece în primi ani de căsnicie, e adevărat. Dar dacă după 20 de ani de convieţuire el devine neom, ce justificare găseşti?

„Fiecare va încerca atunci să-l schimbe pe celălalt, să-l constrângă prin diverse mijloace etc.”

Eu să-l schimb pe el?? L-am rugat să plece şi n-a vrut!! Ce să schimb?! La ce bun?! Ce am iubit cândva e cenuşă... Nimic din ce a fost nu mai este, fiindcă acesta nu e omul cu care m-am căsătorit şi cu care am convieţuit atâta vreme. Acesta e un monstru.

Andrei:

Iris, daca "aşteptările" se schimbă, pentru că personalitatea nu e statică, nu e culpabil cel ce nu poate ţine pasul cu "aşteptările" celuilalt, ci cel ce marşează şi îl forţează pe celălalt să se schimbe odată cu el.
Fiecare om are ritmul său. Asta este părerea mea.
Schimbarea persoanlităţii tale nu ar trebui să impună implicit schimbarea celuilalt, nu ar trebui să afecteze relaţia.

Mă bucur că la tine mai exista "pasiunea" de la început.
Dar mă intreb: cum poţi avea aceeaşi pasiune faţă de un „monstru”?!

Da, este un troc! Am mai spus-o: îmi dai/îţi dau.
Şi la tine în relaţie este acelaşi lucru. Şi la oricine.
Nu e nimic rău.
Trebuie doar să le cunoşti.

Dacă "furnizorul" se schimbă repede, înseamnă ca acea relaţie nu a avut o fundaţie solidă.

Dacă după 20 de ani mândra mea ar deveni neom, este clar atunci pentru mine că eu am contribuit la acest lucru în proporţie de 50%.
Sau că suferă de vreo oareşce boală...

Când doi oameni maturi, care au convieţuit 20 de ani împreună, au şi copii, dar nu se înţeleg de vorbă bună, este clar că ei nu s-au înţeles, de fapt, de vorbă bună NICIODATĂ!

În momentul în care unul din acea relaţie vrea să încheie, să pună punct, dacă respectul ar fi stat la baza acestei relaţii, cu siguranţă că nu s-ar ajunge la lucruri urâte; relaţia s-ar încheia frumos şi civilizat.







Iubirea zboară pe fereastra, RESPECTUL este cel care ar trebui să dăinuiască.





Uite, dacă iubita mea mi-ar spune că nu mă mai iubeşte, că vrea să pună punct, eu nu mă voi pune de-a curmezişul, implorând, suduind etc.
Îi spun doar atât: Esti sigură?!
Şi dacă zice DA, atunci DA e!
Nu poţi obliga un om să te iubească.
E absurd!

Fiecare relaţie a mea s-a terminat frumos. Cu o excepţie - când eram în liceu…cu creierii în nori! :)

....

Relaţiile de cuplu noi le clădim, adică: eu + ea!
Dacă relaţia începe să şchiopăteze la un moment dat (fie acel moment dat şi după 20 de ani), înseamnă că ceva a mers prost în tot acest timp. A erodat şi a tot erodat până când a...crăpat!

În opinia mea, respectul poate exista fără iubire, însă iubire fără respect NICIODATĂ!
Dacă nu mai există respect, nici nu se mai pune problema că ar mai fi măcar câteva picături de iubire.
Pentru mine asta este CLAR!

Dacă doi oameni nu se mai înţeleg de vorbă buna la un moment dat, pentru mine este clar că nu s-au înţeles niciodată de vorbă bună, ci doar au mimat, au făcut compromisuri, au recurs la "abstinenţe" etc. pentru a păstra aparenţele, "suprafaţa" lucrurilor!

Eu ştiu? Or fi fiind, poate, şi excepţii. Ca în cazul expus de tine, în care zici că o terţă persoană foloseşte "magii" pentru a-l determina pe un om să se comporte bizar, chiar monstruos. Or fi fiind, dar eu nu am cunoştintă de aşa ceva!
Altfel nu-mi explic cum un om se poate transforma brusc dintr-unul bun, generos, iubitor etc. în chiar…opusul!
Ori e băutura, ori e ipocrizia, efortul de a arăta ceea ce el nu este până când "îşi dă arama pe faţă", ori e... "magie", cum spui tu (iar eu nu achiesez, pentru că nu am cunoştinţă).

Alessia:

Blue, zici tu:
„Eu să-l schimb pe el?? L-am rugat să plece şi n-a vrut!! Ce să schimb?! La ce bun?! Ce am iubit cândva e cenuşă... Nimic din ce a fost nu mai este, fiindcă acesta nu e omul cu care m-am căsătorit şi cu care am convieţuit atâta vreme. Acesta e un monstru.”

Îţi mărturisesc deschis că şi eu am un pitic pe creier care, când aude de schimbarea cuiva de către altcineva, face tare urât! Păi de ce să ne strofocăm noi să schimbăm pe unul ori pe altul când, slavă Domnului!, EXISTĂ persoane care sunt gata construite aşa cum ne place nouă să fie?!

Până aici suntem perfect de acord.

Dar sunt de acord şi cu Andrei cum că celălalt a fost dintotdeauna exact aşa cum se arată ACUM a fi. Atâta doar că, pe de o parte, el a avut şi puterea, dar şi INTERESUL să poarte destul de consecvent masca ce ţie îţi plăcea iar, pe de altă parte, tu însăţi ai avut şi puterea, dar şi INTERESUL de a-ţi păstra pe ochi „ochelarii de cal”, care ţi-au permis să vezi doar ceea ce TU voiai să vezi.
S-a transformat, aşadar, în cenuşă doar imaginea/reprezentarea ta despre el. Proces care, foarte posibil, poate să se fi petrecut şi cu el.
Altfel spus, gata!, reprezentaţia s-a sfârşit, iar actorii abia aşteptă să devină oamenii care sunt ei de felul lor, se grăbesc să se descotorosească de costume şi straturile groase de machiaj şi să se bucure în voie de...libertateee!

Ca şi cel ce a fost altădată lângă mine, şi „monstrul” de acum de lângă tine nu a DEVENIT astfel, ci a fost exact aşa dintotdeauna. Agresivitatea pe care acum o etalează fără reţineri faţă de tine, ca şi faţă de cei din jur, a fost dintotdeauna acolo, în el, atâta doar că, garantat!, altădată şi-a putut-o exterioriza semnificativ şi fără mari probleme.
Cum ar fi, de pildă, la serviciu. Şi sunt destule slujbe care chiar valorizează la maximum aceste manifestări. De exemplu cele din armată sau poliţie :)

Mai nou însă, au cam început să apară oareşcari îngrădiri în acest sens şi prin zonele acestea, aşa că...tot acasă e scăparea! Mai ales când acolo te aşteaptă cineva veşnic dispus să treacă peste tot şi toate...În numele a ce A FOST!



Şi-atunci, n-ar fi cel mai mare nătărău să plece, să piardă aşa mană cerească?
Că...dincolo, la noua iubire, tare mă îndoiesc că îşi permite aşa ceva!
Că nici fătuţa, câtu-i ea de fătuţă, nu-i aşa de proastă: îl lasă să-şi spele jegul acasucă la el, la ea ţinând daravera doar atâta timp cât totu-i vesel, curat şi parfumat.
Cât nu, "Valea, băieţaş!"


Şi-atunci, te mai întrebi de ce iubeşte, cum zici, şi totuşi, tună şi fulgeră permanent?
Ete de aia: că 'mnealui ar vrea s-o transforme şi pe fătuţă într-una care suportă orice, ca tine, da’ nu-i prea merge!...
...

Şi pentru că "am trecut şi eu pe drumul pe care mergi tu acum", este evident că nu aveam cum să ratez nici eu momentul banilor lăsaţi dimineaţă pe masă!
„Ca la curve!”, am răbufnit eu atunci...
Dar ştii ceva? Numai ce mi-a venit în tărtăcuţă cuvintele cu pricina, că „s-a făcut lumină-n sat!”: fix asta eram! Pentru el. Şi nu mi-a plăcut. Deci am refuzat CATEGORIC rolul în care mă distribuise în "comedia" lui ieftină.

Acum lasă bani pe alte mese. Şi e foc şi pară că pe-acolo NU îi aruncă nimeni în mutră. Ba dimpotrivă, fătucile îi zic: „Doar atât? Ia mai lasă ceva, hai fuguţa, că mă superi!”
Şi asta, culmea!, fără ca în suma respectivă să intre şi spălatul izmenelor ori gătitul mâncărurilor preferate!

„Un om năcăjit”, nu?
Aşa ziceam şi eu...
Şi milă mi-e de el (sincer!), dar de mine mi se rupe inima, na! :))

Iunie 2010,
pe Maidanul cu dragoste.