Povestea găştii noastre

23 decembrie 2010


Alessia:

'Neaţaaa, Lori! :)

M-am gândit să încerc să schiţez eu cumva povestea găştii noastre, adicătelea "povestea din spatele vitrinei" care a încins spiritele (şi) pe "maidanul" acesta:)

Caracteristica noastră principală: suntem nişte năbădăioşi incurabili – (ne) iubim năpraznic, dar ne şi „jumulim”, uneori, la fel de năpraznic!

În interiorul găştii, personajele se diferenţiază clar:

Eu şi Andrei suntem cei cu…pragmatismul: când vedem că omu-i în mijlocul unui vârtej periculos, nu stăm să-i recităm ode metafizice şi imnuri transcendentaliste, ci sărim să-l scoatem cumva de-acolo. Cel mai adesea luându-l viguros de ciuf şi încercând din răsputeri să-l aducem la mal. Chiar dacă omu’ chirăie de mama focului, chiar dacă spectatorii scenei cu pricina dau ochii peste cap, sufocându-se de indignare văzând „metodele” aplicate şi de „mila” chirăitorului jumulit de floacă.

Maria este înţelepciunea serenă, centrul de echilibru al nostru al tuturor. Foarte greu o determină pe ea ceva sau cineva să-şi iasă din ţâţâni, da’ şi când îşi ieseee, fereaaaa! :))

Dan Ioaniţescu/"Bunul" şade, de-o vreme-ncoace, mai mult în umbră, de unde ne priveşte, ne înţelege pe fiecare în demersurile lui şi, la o vreme („la spartul târgului” de obicei :), vine, tare iubitor, cu concluziile-i diplomatice: „şi tu ai dreptate, şi tu, şi tu, dar poate că…deh, zic şi io!...”:)

Blue este o fată şi treisferturi: talentată la scris de te-ndoaie, sufletistă cât cuprinde, un partener extrem de haios de joacă maidaneză, familistă năbădăioasă şi…fluturistă de te năruie. :)

De la bun început am iubit-o fără rezerve fiecare în parte şi toţi laolaltă. Au fost muuulte zile în care ne-am zbânţuit ca "nebunii cei frumoşi" pe maidanele virtuale şi am râs de ne zvârcoleam pe jos, în care ne dedam la nesfârşite „MUAH”-uri, ghioturi, pupăceli şi fel de fel de declaraţii de iubire ["bufetul nostru suedez":)]

Dar au fost şi muuulte zile cumplite, tare multe şi realmente cumplite, când, târziu în noapte, fiecare se ducea la culcare cu inima închircită dureros şi cu o teribilă spaimă că ea, Blue a noastră, putea face…vreo prostie...

Iar dimineaţa ne sculam la fel, cu gândul la ea, la ce o mai face, cum s-o mai simţi şi, înainte de orice altceva, dădeam fuga pe maidanul ei să vedem ce şi cum.

Desigur, de cele mai multe ori, ne striveam moacele de uşa ei închisă.
Şi începeam să clocotim de îngrijorare şi să suferim cumplit de neputinţa de a interveni, de a face mai mult şi mai consistent pentru ea: ne zbăteam în virtual ca peştii pe uscat…

Spre marea, imensa noastră bucurie, episoadele acestea îngrozitor de turbulente se consumau destul de repede: ieşea iarăşi soarele pe strada noastră şi o luam imediat de la capăt cu zbânţuielile şi hlizelile noastre copilăreşti, devenite deja „celebre” în spaţiul virtual.

Numai că, după cei mai mult de doi ani de asemenea suişuri şi coborâşuri ameţitoare, unii dintre noi au cam obosit.

Eu am cedat prima: pur şi simplu, băierele sufletului au început să-mi pârâie pe la toate încheieturile de suferinţa pe care am tot preluat-o de la ea şi de neputinţa extrem de dureroasă de a mai putea face ceva pentru ea. Şi altceva decât putusem face până la un moment dat, însă inutil, absolut inutil.

Maria, cu foarte mici excepţii, s-a înşurubat în serenitatea-i echilibrată şi, când Blue s-a arătat dispusă, a continuat să o susţină şi să o încurajeze cu blândeţe şi căldură.

Dan a rămas în umbră, materializându-se când şi când, pentru a-i adresa o vorbă bună şi sfătoasă.

Doar Andrei, cavalerul luptător în înflăcărate turniruri virtuale, nu s-a lăsat şi nu s-a lăsat nicicum! Pentru el, a abandona, a renunţa la cineva care-i este prieten, fie şi doar virtual, şi pe care îl iubeşte, este un nonsens!

Dar, în vremea din urmă, derapajele au fost tot mai dese şi mai ameţitoare, de unde concluzia noastră a tuturor celor din gaşcă: din acest punct încolo, lucrurile vor trebui ordonate cumsecuvine în real, chiar acolo, adică, unde se află rădăcinile adânci şi stufoase ale problemelor ei evidente apărute!

Aceasta este, în mare, „povestea din spatele vitrinei”.
Fiecare este liber să judece cât şi cum îl duce tărtăcuţa.
Şi…”evoluţia spirituală”, desigur!

Îmbrăţişare mareee fiecărui oaspete al acestui maidan şi întregii găşti constituite aici, dar mai ales gazdei – vulcanului veşnic efervescent, aruncător în slăvi ba cu cătrănite trâmbe de „noroi” lingvistic :), ba cu nestemate de frumuseţe şi sensibilitate..:)

O zi de poveste tuturor!

23 decembrie 2010, 08:48


Blue Freedom:

Bună ziua la domniile voastre!

Acest "Cap limpede" numit Alessia a făcut un rezumat pertinent al întâmplărilor.
:))
Cam asta-i povestea. Ea ar mai trebui completată cu o scurtă concluzie personală:

O mână de oameni inimoşi şi sinceri în bunele lor intenţii, au cules din virtual o pasăre cu aripile rupte şi-au oblojit-o ca să-şi reia zborul.

Fără ei, ar fi murit de-a binelea, deşi, într-un anume sens, a murit şi înviat de câteva ori.

Mda, am literaturizat oarecum, dar esenţa se păstrează.

Cei despre care vorbeşte Alessia (incluzând-o şi pe ea, fireşte)au dat dovadă de iubire necondiţionată şi au oferit o lecţie de omenie cum rar avem ocazia să întâlnim într-o viaţă.
:)

Aşa cum am spus, Andrei a făcut ceea ce era necesar ca să ies din situaţia nefericită în care mă aflam. E complicat de explicat... Din afară părea un abuz, de suportat chiar suportam cu dificultate (de aceea mă şi retrag atunci când devine insuportabil), dar scopul e unul care merită cu prisosinţă.
Iar Andrei chiar este un erou şi chiar merită recunoştinţa şi iubirea sinceră a celor pentru care luptă.
:)
23 decembrie 2010, 11:21

Discuţie luuungă purtată în preajma Crăciunului 2010
pe Blogu' lu' Lori,
proaspăta "soră" a lui Andrei :)