"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

vineri, 8 octombrie 2010

Povestea iniţială

Când eşti lângă mine parcă aş dormi într-un pepene galben.
Mă adăpostesc în iubirea ta ca-n miezul fructului zemos şi dulce. Şi mă răsfăţ în licoarea parfumată a gândurilor tale catifelate din care faci leagăn sufletului meu.
Noaptea trecută, însă, s-a întâmplat un accident. Aroma prea puternică m-a trezit şi am apucat să te zăresc printre genele încă lipite.
Zâmbeai.
Surprins, ai fost nevoit să fugi. Te-ai risipit la fel de repede ca un miraj şi ai lăsat pe perna mea zâmbetul trist şi protector. Atât aveam.
Era singurul semn al trecerii tale prin somnul meu: o urmă de zâmbet.
L-am cules ca pe o bijuterie din aur greu şi mi l-am atârnat de buze. Acum, de fiecare dată când surâd nu fac decât să-ţi sărut zâmbetul şi viaţa mea se umple de gustul iubirii tale dulci şi parfumate.
  pepeni galbeni şi zambete rătăcite 
de Iris, fata frumos colorată

Un comentariu: