"Ne-am fost alături şi când ne-a fost bine, şi când ne-a fost rău. Am împărtăşit opinii, idei şi percepţii; ne-am cunoscut aşa cum suntem - cu defecte şi calităţi. Le-am acceptat cu reciprocitate şi ne-am bucurat când ne-am revăzut, fără resentimente. Adică am fost o „familie" în virtual…" (Andrei)

marți, 12 octombrie 2010

Nimic despre iubire

La fereastra dinspre Est, e noapte şi plouă.
Oraşul se descleiază la încheieturi, ca o mobilă veche. Trotuarele umede ricoşează din clădirile mohorâte, coşcovite de griuri. Undeva, pe mijlocul drumului, câinii latră şi ursul trece, iar de dincolo de umbre se aude scârţâitul prelung şi trist al unei viori. Cineva cântă! Încă mai are divina putere să cânte.



Ciprian Porumbescu - Balada
Asculta mai multe audio diverse

Fumul ţigării se înfuiorează printre degete şi se aşterne lângă mine. Aşteptăm împreună Potopul, râzând mocnit de seceta gândurilor. Îi povestesc că am descoperit recent (încă) o tristeţe rară, exemplar de colecţie. Am pus-o la presat intr-una din cărţile de pe noptieră. Dacă nu scâncea, aş fi uitat cu totul de ea. Eh, sper să obosească şi să tacă. Altfel, mâine o voi servi acestui reality show pe post de umplutură în sandwich. O felie de amintire, tristeţea, căteva foi proaspete de vis şi încă o felie de amintire.
Fumul s-a plictisit. Ridică din umerii moi şi rotunzi, apoi părăseşte ţigara. Se ghemuieşte lângă geanta roşie, sperând să adoarmă. Da, el are derogare. E singurul care poate părăsi pe oricine, oricând, fără cerere de învoire.

La fereastra dinspre Nord, se aprind reflectoarele. Foaierul se umple de măşti. E momentul în care se schimbă locurile: actorii reprezentaţiei abia încheiate devin spectatori. Şi invers. Plasatorul – regizor. Şi invers.
Înainte de prolog, toată lumea tuşeşte. Cei mai mulţi, o fac cu subînţeles ca şi cum s-ar adresa cuiva din vecinătate. „Vezi? Este exact cum anticipasem! Ah, să fii avut eu rolul acela...”

Ceea ce mă uimeşte este că, deşi toţi se-neacă cu această tuse, niciunul nu scuipă.
O să las draperia, scena e prea puternic luminată pentru gustul meu. La strălucirea aceasta, machiajul nu mai poate face nimic. Acoperă imperfecţiunile feţelor, dar le descoperă pe cele de caracter.

Cât despre celelalte ferestre, o să vă povestesc mâine. Sau nu.
Ştii, de fapt eu altceva voiam să spun...
"În oraşu-n care plouă...", un om a ucis iubirea.

Acum şade pe treptele Catedralei şi priveşte cerul.
Atât.


de Iris, fata frumos colorată
6 octombrie 2010

3 comentarii:

  1. Şi mie mi-a plăcut foarte mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. p.s. - eu astept sa vad ce se-ntampla si la celelalte ferestre!

    RăspundețiȘtergere
  3. Fundalul sonor e perfect. Tocmai am lecturat audiind-o. :)
    Imaginea o poţi schimba oricând găseşti ceva ce consideri ca e mai potrivit.
    A fost multă muncă. Dar se pare că lucrurile se aşează. Să pici ... frumos. :)
    Nu ştiu la ce alte ferestre te referi.
    O noapte liniştită şi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere