Şi parcă nici ploile nu mai sunt ce-au fost...
La vecinu-n curte plouă cu broaşte, iar la mine cu cârnaţi...
Sunt tare năcăjit că nu am bani de muştar!
PTRUPTRUCEA,
27 octombrie 2010, 21:27,
în "Colivii pentru idei"
miercuri, 27 octombrie 2010
"frigul scandinav"
Am citit şi parcă am şi-nceput să mă schimb. De unde am tras concluzia că nu sunt mort. Doar mă transform.
Şi parcă nici ploile nu mai sunt ce-au fost...
La vecinu-n curte plouă cu broaşte, iar la mine cu cârnaţi...
Sunt tare năcăjit că nu am bani de muştar!
PTRUPTRUCEA,
27 octombrie 2010, 21:27,
în "Colivii pentru idei"
Şi parcă nici ploile nu mai sunt ce-au fost...
La vecinu-n curte plouă cu broaşte, iar la mine cu cârnaţi...
Sunt tare năcăjit că nu am bani de muştar!
PTRUPTRUCEA,
27 octombrie 2010, 21:27,
în "Colivii pentru idei"
marți, 26 octombrie 2010
Cu pasiune despre...pasiune :)
Maria :
Eu cred că pasiunea e acel „ceva" din suflet care te absoarbe, îţi dă spor şi leagă lucrurile.
Andrei:
Pasiuneee, DA, pasiune!
Adică să fii îndrăgostit de tot ceea ce faci!
Când vorbeşti,
când mănânci,
când priveşti,
când citeşti,
când dansezi,
... oricând să te însoţească pasiunea.
Eu la astfel de pasiune mă refer.
Pasiune= dragoste de viaţă!
Maria:
Chiar în tot ? :)) Altfel nu trăieşti autentic ?!?
Eu una fac şi lucruri destul de autentice fără pasiune.
Şi nu mă pot plânge că nu le trăiesc din plin.
De exemplu,
ultima gripă făcută a fost trăită destul de autentic.
Pasiunea nu ştiu pe unde mi-a dârdâit, că nu era laolaltă nici cu mine şi nici cu Dl. Fervex.
Nici când mi-e autentic de frică nu sunt foarte pasională.
Andrei:
Mi-au plăcut exemplele tale, Maria, însă…gripa ori o parcurgi cu pasiune, ori te parcurge ea cu pasiune... Care pe care! :))
Maria:
GRIPA e cea mai pasională damă. GRIPUL încă nu s-a inventat, cică ... Deci ... mda :))
Andrei:
Cred că s-a inventat şi gripul, dar nu ne spune nimeni, tocmai pentru a nu fi suspectaţi de misoginism…:))
Maria, frumuseţea serenă,
într-un dialog pasionant
cu Andrei, zâmbet de SOARE,
14 dec 2009,
trendul...codurilor
luni, 25 octombrie 2010
Puţină filosofie..:)
Era iarnă. Şi frig. Tare frig. Iar Andrei avea o poftă teribilă, chiar mistuitoare pe alocuri, de-o cană cu vin fiert. Acolo şi numai acolo, în licoarea aceea ameţitoare, ştia el bine, stătea pitit...adevărul!
Şi ca să nu-i scape cumva, când avea să-l prinză de-o aripă, doar Maria îl putea ajuta ca nimeni alta: spontan şi eficient, echilibrat şi, desigur, seren.
Andrei:
Avem zăpadă? Avem luminiţe colorate fel de fel, avem miros de cozonaci şi nuci ce le putem izbi de pereţi?
Daca da, atunci...
Maria:
Avem zăpadă ... dar nu o fi păcat să o irosim? :))
Pe ce temă ne rostogolim nucile ?
Andrei:
Nu ştiu... pe tema "nemuririi sufletului"? :))
Maria:
ok. :)) O luăm de la început ?
De la naştere ?
Sau începem cu finalul ? :P
Andrei:
Naşterea cui? :))
Maria:
A oului!...care nu se putea dumiri dacă a fost sau va deveni găina! :))
Andrei:
Oul a fost mai întâi… găină?!?
Dar de ce nu o fi fost cocoşul mai întâi?! (dar nu al doamnei urdea!) :))
Maria:
Dacă ar fi fost cocoş, ar fi fost prea mândru să se împiedice în astfel de filosofii mărunte. :) Tind să cred că toţi cocoşii deţin toate răspunsurile într-un mod aprioric eminamente greu de înţeles pentru tot ce se naşte din găină.
Andrei:
suuuper tare! :)))
fir'ar ei de cocoşi!
Maria:
Nu râde ! Toţi cocoşii din/dintre noi se vor simţi lezaţi!:))
Adevarul doare. :P
Andrei:
NU DOARE! doare doar vanitatea lovită sub centură. :))
Maria:
Iar vanitatea găinilor e depozitată în ... ? :))
Andrei:
tot în ouă! :)))
....
Oricine ar fi asistat la acest dialog ar fi fost, ca mine, într-o cruntă dilemă:
Cine o fi, oare, mai filosof: Andrei sau Maria?!?
Dar ca întotdeauna când îţi baţi capul mai abitir cu o dilemă,
apare un al treilea element, care îţi năruie orice nedumerire anterioară, impunându-ţi adevărul său, fără să mai ai nici o şansă de cârtire.
Iată, aşadar, doamnelor şi domnilor, cel mai filosof dintre toţi filosofii:
Despre Filosofie-G.Becali
Asculta mai multe audio diverse
Andrei, zâmbet de SOARE, în dialog zbânţuito-filosoficesc cu Maria, frumuseţea serenă,
14 dec 2009
trendul…codurilor
Şi ca să nu-i scape cumva, când avea să-l prinză de-o aripă, doar Maria îl putea ajuta ca nimeni alta: spontan şi eficient, echilibrat şi, desigur, seren.
Andrei:
Avem zăpadă? Avem luminiţe colorate fel de fel, avem miros de cozonaci şi nuci ce le putem izbi de pereţi?
Daca da, atunci...
Maria:
Avem zăpadă ... dar nu o fi păcat să o irosim? :))
Pe ce temă ne rostogolim nucile ?
Andrei:
Nu ştiu... pe tema "nemuririi sufletului"? :))
Maria:
ok. :)) O luăm de la început ?
De la naştere ?
Sau începem cu finalul ? :P
Andrei:
Naşterea cui? :))
Maria:
A oului!...care nu se putea dumiri dacă a fost sau va deveni găina! :))
Andrei:
Oul a fost mai întâi… găină?!?
Dar de ce nu o fi fost cocoşul mai întâi?! (dar nu al doamnei urdea!) :))
Maria:
Dacă ar fi fost cocoş, ar fi fost prea mândru să se împiedice în astfel de filosofii mărunte. :) Tind să cred că toţi cocoşii deţin toate răspunsurile într-un mod aprioric eminamente greu de înţeles pentru tot ce se naşte din găină.
Andrei:
suuuper tare! :)))
fir'ar ei de cocoşi!
Maria:
Nu râde ! Toţi cocoşii din/dintre noi se vor simţi lezaţi!:))
Adevarul doare. :P
Andrei:
NU DOARE! doare doar vanitatea lovită sub centură. :))
Maria:
Iar vanitatea găinilor e depozitată în ... ? :))
Andrei:
tot în ouă! :)))
....
Oricine ar fi asistat la acest dialog ar fi fost, ca mine, într-o cruntă dilemă:
Cine o fi, oare, mai filosof: Andrei sau Maria?!?
Dar ca întotdeauna când îţi baţi capul mai abitir cu o dilemă,
apare un al treilea element, care îţi năruie orice nedumerire anterioară, impunându-ţi adevărul său, fără să mai ai nici o şansă de cârtire.
Iată, aşadar, doamnelor şi domnilor, cel mai filosof dintre toţi filosofii:
Despre Filosofie-G.Becali
Asculta mai multe audio diverse
Andrei, zâmbet de SOARE, în dialog zbânţuito-filosoficesc cu Maria, frumuseţea serenă,
14 dec 2009
trendul…codurilor
Despre omul modern
Mi-am amintit de Cioran, omul controversat căruia viaţa i-a dat şansa spre bătrâneţe să trăiască pasiunea.
Spunea în "Pe culmile disperării", în capitolul "A nu mai fi om":
"Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui.
De pe urma aşa zisei lui libertăţi, suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală. Şi atunci nu mă mir de ce omul ajunge uneori să invidieze o floare sau o altă plantă. "
...
"Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei şi al suferinţei din lume.
De aceea mântuirea este pentru el o problemă atât de arzătoare şi de insolubilă."
Omul modern adună informaţii disparate şi le aşează dezordonat în uriaşul depozit numit creier. Nu mai are timp să proceseze, doar adună. Societatea l-a învăţat să adune şi iar să adune... Comercialul i-a amprentat şi această sferă destinată dezvoltării fiinţei prin acumulare, procesare, experimentare.
Omul modern nu mai traieşte, doar respiră. Şi adună!
Când face pauză din galopul acesta, simte că, deşi a strâns mult, golul persistă.
Şi o ia de la capăt! Aleargă să acumuleze informaţie... o depozitează frenetic, crezând că şi-a acoperit golul.
Face o pauză... golul este iarăşi prezent!
Se refugiază în căutari spirituale... şi iar adună!
Dar mereu uită să trăiască - să proceseze, să experimenteze!
Se simte vulnerabil. Dezvoltă tot felul de dependenţe. Faţă de orice. De la cuvinte până la obiecte purtate sub forma amuletelor.
Golul persistă.
Dependenţele preiau controlul şi atunci... drama începe să-si prezinte spectacolul la scena deschisă!
Şi-atunci apare dorinţa de a nu mai fi om...
S-ar metamorfoza în orice, cum spunea Cioran:
" ... m-aş transforma în fiecare zi într-o formă particulară de viaţă animală şi de plantă.
Să fiu succesiv toate formele de flori, să fiu buruiană, ghimpe, trandafir, să fiu arbore de ecuator, cu crengi întortocheate, plantă de mare, bătută de valuri, sau de munte, în prada vânturilor; să fiu pasăre cu glas melodios sau pasăre croncănitoare şi de pradă, călătoare sau sedentară, să fiu bestie de pădure sau animal domestic."
Dar omul uită că toate transformările acestea au loc zi de zi în el, cu el, tocmai fiindcă e om!
Diferenţa constă, probail, în intensitate.
Golul persistent nu va fi acoperit niciodată de cantitatea informatională, ci de trăire, de înţelegerea propriei fiinţe, de înţelegerea lumii înconjurătoare.
Vulnerabilităţile nu vor fi tămăduite prin retragere, fugă, bocet, lamentare, clamare, ci prin exerciţiu de viaţă.
Să fii floare, să fii buruiană, să fii ghimpe, să fii trandafir, să fii arbore... SĂ FII!
….
Ce cred eu că-i lipseşte omului modern, printre multe altele?
Dorinţa de a trăi! De a simţi! De a experimenta!
Nu mai este vivace!
Prins în confortul tehnologic, a trendurilor fel de fel, a ruginit! Remediul pe care-l găseşte?
"Unguente" spa, plăceri imediate şi multă teorie ce ţine de transcendent.
Andrei,
zâmbet de SOARE,
11 februarie 2010
trendul…codurilor
Savoy - Eu sunt ca viata
Asculta mai multe audio diverse
duminică, 24 octombrie 2010
Despre singurătate
Ne construim pereţi în jurul propriei noastre inimi, propriei noastre minţi, propriilor noastre sentimente, din teama de a nu fi ridiculizaţi, etichetaţi sau blamaţi.
Ne trezim la un moment dat singuri în societate, singuri în căsnicie, singuri în propria noastră piele.
Conştientizăm şi începem să culpabilizăm tot ce mişcă în jurul nostru: soţia/soţul, prietenii, colegii, omul din autobuz sau chiar întreg universul.
Este o culpabilizare gratuită, deoarece singurătatea este confecţionată de propria noastră teamă de a nu da greş, de a nu suferi.
Daca am fi jupuiţi de piele, ar fi unicul moment când am constata fericiţi că mai avem un rând de piele, cel autentic!
Şi... poate am constata că, odată cu pielea falsă, a dispărut şi FRICA!
………
În loc să punem cărămidă peste cărămidă pentru a ne proteja sufletele, mai bine am pune cărămidă peste cărămidă pentru a le fortifica.
De grădina mea nu poate să aibă altcineva grijă; poate doar să o îmbogăţească prin prezenţa sa, prin felul său de a fi, prin felul de a oferi ceea ce are, sau ce vrea să ofere.
Mircea Vintilă - Dor de singurătate
Asculta mai multe audio diverse
Andrei,
zâmbet de SOARE,
11 februarie 2010,
trendul...codurilor
Homo luminosus, ho'oponoponopono ho' şi brrrr…mrrrr…hrrrr
Chiar la începutul lui 2010, pe Andrei l-a bulversat cu totul o veste mareee: "Vineee! Vine HOMO LUMINOSUS!"...Şi s-a pus să naraze pe blogu-i propriu despre asta, cam aşa:
Şamanii şi-au trimis trâmbiţaşii să ne anunţe venirea lui HOMO LUMINOSUS!
Ce avem de făcut? Simplu! Să ne înscriem la cursurile de iniţiere în cele nouă ritualuri Munay Ki. Dar cursurile acestea nu sunt ţinute de vreun şaman autentic şi nici de doctorul care a facut vâlvă cu acest nou "sport spiritual", ci cu un oareşcine care a participat şi el la un astfel de curs şi care a obţinut, astfel, o patalama ce îi dă dreptul de a oganiza astfel de activităţi.
Citesc şi rămân de-a dreptul siderat. E un fel de „telefonul fără fir” în stil ezoteric. Amuzant.
Victor Socaciu - Doamne, fa-ma prost!
Asculta mai multe audio diverse
Doamna Camelia, cea care organizează un asemenea curs, nu are pe site-ul său o biografie, ştim doar că este Ticketing Manager într-o agenţie de turism. De-a râsu' plânsu'…
Putem citi, totuşi, acolo cum că "Ritualurile Munay Ki sunt „codurile" pentru noul om, cunoscut şi sub numele de "homo luminosus" sau "fiinţa de lumină".
Munay Ki desemnează nouă mari ritualuri de iniţiere care provin de la vechii membrii ai poporului Laika, femei şi bărbaţi deopotrivă, cunoscători ai secretelor terapeutice de mult uitate de omul modern. "
Intenţia lui Andrei, buna şi frumoasa sa intenţie fusese aceea firească: să declanşeze o dezbatere serioasă, foaaarte serioasă, pe tema impostorilor-"învăţători" din efervescentul câmp al cunoaşterii "ezoterice", în care cohorte de bravi românaşi opintesc din greu să capete lumina după care tot oftează din rărunchii sufletului de atâta amar de vreme. Mai ales că pârdalnicul de 2012 bate deja nerăbdător la uşă!
Dar iată ce s-a ales de seriozitatea şi profunzimea dezbaterii preconizate de Andrei:
Dan Ioaniţescu:
Eu am auzit de poporul acesta, Laika. Un popor foarte temerar şi cu spiritul cunoaşterii foarte dezvoltat. Un exemplar a fost trimis în cosmos înaintea lui Gagarin. Laika era o femelă din rasa ciobănesc alsacian, care pentru câteva zile a fost extraterestră.
Doamna Camelia are ca hobby ticketingul sau Munay ki-ul? În orice caz, anunţul se adresează exclusiv politeiştilor, beţivilor şi ateilor, pentru că la sfârşitul cursului omul pleacă cu certitudinea că există un singur Creator.
Pentru cei foarte interesaţi să aprofundeze, doamna Camelia le pune la dispoziţie şi niscai bilete de avion. Probabil. Nu-i chiar aşa de rău. Banii nu trebuie să stea la fraieri!
Alessia:
Uraaaaaaaaaaa! Evrikaaaaaaa!
În sfârşit, AM ÎNŢELES !!! Asta vară, doamna Camelia ne împărtăşea tuturor o experienţă de-a domniei sale de-a dreptul extatică: pe când se ultraviola pe malul mării, cică a lovit-o năpraznic un şir de..."orgasme auditive" !...
Ei bine, dragilor, iată că am acum şi explicaţia cea mai plauzubilă a acestui fenomen paranormal, care, deh, tre’ să recunosc, mi-a schimbat coloru' în verde-prăzuliu din pricina invidiei...Că mi-s şi eu de-un sex cu 'mneaei, da' de aşa "succesuri" io n-am avut parte niciodată!
E clar: pârdalnicele astea de „Ritualuri Munay Ki” sunt cheia...problemei!!! Că ete-te ce zice mai la deal: „ELE [ritualurile cu pricina] NE AJUTĂ SĂ PĂŞIM SPRE PLENITUDINEA NATURII NOASTRE"!!! Păi nu de…plenitudine ziceam şi eu,a!?!
Dragilor, eu vă las!...Fug să prind un bilet de avion, că cine ştie când 'oi mai avea o ocazie de asta!...E posibil să trebuiască să mă ultraviolez şi eu picuţ pe malul mării, ca doamna Camelia, da' nu-i bai...Ce nu face omu' pentru nişte "orgasme auditive" aşa de zdravene ca ale ei, nu?!...Pa, pa, pa!
Andrei:
Frumoşilor, chiparoşilor, inimoşilor, mie zău de îmi vine să zâmbesc!
Fenomenul acesta a luat aşa o amploare încât, dacă ieşi din lumea virtuală mai mult timp şi te învârţi în lumea reală şi, curajos fiind, să intri în vorbă cu necunoscuţi sau necunoscute, constaţi că vorbeşti cu un fel de…zombi: au acelaşi limbaj, aceleaşi mimici şi aceleaşi zâmbete, aceleaşi reacţii, când sunt puşi într-o anumită situaţie.
Poate eu sunt dus cu pluta! Da’ ştiti cum? rău de tot dus cu pluta!
În fine... îl aştept pe Homo Luminatus să-mi lumineze şi mie bostanul, că zău a prins pojghiţă ruginoasă în acest domeniu.
Alessia:
Dacă erai damă, şi te bucurai şi tu de nişte chestii de alea audive, nu te-ai mai fi necăjit aşa…Sigur ţi-ar fi venit să...zâmbeşti [ ori poate să...zOmbeşti?!]..:)))
Andrei:
Numai damele zâmbesc, domnii zOmbesc!
Alessia, ai prins sau nu bilet?
Şi în ce direcţie? Să nu-mi spui că deja ai acces la nivelul 7, că mă spânzur de fluierul piciorului... De ciudă!
Alessia:
Da! Da, ete că am prins bilet! Deaocamdată am să mă voiajez pân' la nivelul 7...
Dragilor, vă spui drept că HOMO din fiinţa mea profundă a-nceput deja să se...LUMINOSUS! Simt eu...:)))
Maria:
Alessia, de la tine veneau ondele astea, valuri-valuri, de-mi tulburau audiţiile ?
Andrei:
Vezi Maria, deja pluteşte şi reverberaţia plutirii ei ne onduieşte şi pe noi!
Oare mai e necesar să ajungem la nivelul 7, sau trecem la al 16-lea instant (3 în 1, că tot e la moda)??
Alessia:
Mariaaaaaaa:) Să nu-mi spui că tu ai DEJA…reacţii...auditive, că mă spânzur!!!
Andreeeeei, dă-mi şi mie fluieru' piciorului tău...să mă spânzur puţin...Că picioru' meu cântă numa' la oboi...Ăla o fi bun de spânzurat?! :))
Maria:
Ce-i drept, am nişte audiţii foarte rafinate, Alessia. :))
De-ja!!!
Andrei:
Ce-aţi spune dacă ne-am reprofila pe ritualuri…româneşti (sunt mai multe de 9!), că slavă domnului avem destule!
Alessia:
Andrei, dragule, mi se pare mie, sau deja te şi vezi vreun şaman de...Carpaţi!:))
Trece-mă pe lista dacă faci şi tu oarece cursuri! Mă înscriu şi la tine!;)))
Maria:
Alessia, şeic, nu şaman!
Cât de prielnice îţi sunt undele alea ... ?
Andrei:
Biii, gata cu cârcoteala! Mă dor musculeţii. :)
Alessia:
pe mine...ficaţii!!!
Andrei:
Să ştiţi că sunt supărat pe voi…Mi-aţi distrus bunăciune de postare serioasă, zău aşa!
Sabotoare ce-mi sunteţi!..:(
Maria:
Promit ca nu mai fac :(
Alessia:
Milă mi-e de postarea ta serioasă, Andreiule, da' de bunăciunile mele de onde auditive mi se rupe inima, zău! :)
Andrei:
Păi de ce le-ai interferat cu postarea mea,a? :(
Maria, dacă nu mai faci, te bat...cu fluierul piciorului…de care nu am fost în stare să mă spânzur de ciudă că Alessia a atins nivelul 7 iar eu nu!
Alessia, vino cu ficaţii ăia ai tăi încoa' şi povesteşte-ne cum e la nivelul acela!
Maria:
Andrei, ondele e biruitoare şi răzbătătoare, că de aia e onde veritabile. Intereferează cu tot ce le stă în cale. Părerea mea.
Alessia:
Să vezi tu ce unde şugubeţe or ieşi din interferenţa asta! :))
Cam cum îs acuş undele mele cerebrale...:)) Oare or fi şi niscaiva unde...hepatice, că io pe-acolo simţăsc ete-acu’un junghi...Sau poate-aşa se manifestă orgasmu' auditiv la nivelul 7 ?!? Mai stii?! :))
Maria:
Daca e la ficaţi, esti la 5, Alessia, nu te iluziona de la creier!
Andrei:
Da’ de Ho’oponopono ce ziceţi?!
Iată cheia pentru dragoste, bani, libertate şi fericire pe care o cautam de atâta timp: ho'oponoponoponoponopono!!!
Maria:
Andrei, do you have Ho'oponopono simplified ?
Please ... short procedure!
Alessia:
Andreeei, repetă pe silabe, te rooog, că aicea sus, la nivelul...9...incantaţia ta se aude cu ecooou...:)))
Andrei:
Alessia, coboară-ţi dedindosul spre nivelul inferior, la care ne aflăm, şi ascultă cum trebe mantra ho'oponoponopon ho'!
Maria:
Andrei, ho' final e de oprire, înţeleg ?
Andrei:
Da, acel ho' e de final, Maria, dar reincepe... imediat, până ne dumirim de ne cocoţăm noi la Alessia, sau îşi scoboară ea dedindosul la noi…
Alessia:
Io cred că HO' e ca să pot frâna eeeu!...că mişcarea mea e uniform rectilinie fără frecare...ba chiar, după cum mă simţesc, pare a fi de-a dreptul...cuanticăăă...Aoleoooo, mama ei! Că planez zburătăcit razant la nivelul ierbiiiii...:)))
Andrei:
La nivelul ierbii lipsa :))
Nu mai pooci, musculetii mei! Au , au şi vaoleaaau!
Maria:
AR, dă-i repede softul de zbor, Alessiei. Acum! Acum e momentuuuuuul !!!
Alessia:
Ioteee c-am aterizat şi eeeu, na! Huuuh! Cu dedindosu' olecuţă zdrelit, da-n linii mari...întreg! :)))Aaahhh, că bine-a mai fost!:))
Andrei:
Alessia, te-ai disipat, unde-mi eşti?
Hai să revenim la mantra ho'oponoponpono…brrrr…mrrrr…grrrr
Ştiţi ceva? Eu mă duc la naninaninaninanina…
Alessia:
Adicătelea aşa, Andreiule! M-ai făcut să cobor...în jos...mai dihai ca un Luceafăr...şi acuşicaaa, haidi, pa, că mi s-a făcut somn, da???...Invidiosule şi trădătorule!:))
Andrei:
Alessia, trebuia să te descocoţi, că tre' să dormi şi tu ca tot omu', într-un pat, cu o pernă sub cap şi un pled să-ţi ţie de cald. Ştiu că-ţi place să stai cocoţată, da’ nu te-ntrece cu gluma, că s-ar putea să rămai într-o zi suspendată pe undeva, şi ne pricinuieşti nouă necazuri serioase!
Andrei:
Maria, somn uşor, vise încântătoare şi o dimineaţă strălucitoare!
Sarut'mana.
Alessia, te îmbrăţişez ca un pătimaş, pentru că:
1. nu m-ai purtat la nivelul 7 şi m-ai lăsat aici, la nivelul meu, între-ale mele şi cu ale mele;
2. pentru că te-ai descocoţat... (uf, îmi produci emoţii ori de câte ori îţi iei zborul!).
Să ai o noapte frumoasă, liniştită şi mâine de dimineaţă să-ţi zâmbească toată faţa de bucurie!
Noapte bunică, internautelor!
Alessia:
Te sărut, Andrei, pentru că:
1. nu m-ai lăsat să mă disipez în spaţiu şi ai slobozit incantaţia aia de aşa mare efect;
2. mă trimiţi la culcare (abia aştept să mai rememorez şi eu olecuţă...zborul!);
3. pentru că...eşti un pătimaş, na!:))
Noapte frumoasă şi albastră!
Ne-om vedea şi mâine, dacă om mai fi prin zona asta de Univers! :))
5 ianuarie 2010,
trendul...codurilor
Şamanii şi-au trimis trâmbiţaşii să ne anunţe venirea lui HOMO LUMINOSUS!
Ce avem de făcut? Simplu! Să ne înscriem la cursurile de iniţiere în cele nouă ritualuri Munay Ki. Dar cursurile acestea nu sunt ţinute de vreun şaman autentic şi nici de doctorul care a facut vâlvă cu acest nou "sport spiritual", ci cu un oareşcine care a participat şi el la un astfel de curs şi care a obţinut, astfel, o patalama ce îi dă dreptul de a oganiza astfel de activităţi.
Citesc şi rămân de-a dreptul siderat. E un fel de „telefonul fără fir” în stil ezoteric. Amuzant.
Victor Socaciu - Doamne, fa-ma prost!
Asculta mai multe audio diverse
Doamna Camelia, cea care organizează un asemenea curs, nu are pe site-ul său o biografie, ştim doar că este Ticketing Manager într-o agenţie de turism. De-a râsu' plânsu'…
Putem citi, totuşi, acolo cum că "Ritualurile Munay Ki sunt „codurile" pentru noul om, cunoscut şi sub numele de "homo luminosus" sau "fiinţa de lumină".
Munay Ki desemnează nouă mari ritualuri de iniţiere care provin de la vechii membrii ai poporului Laika, femei şi bărbaţi deopotrivă, cunoscători ai secretelor terapeutice de mult uitate de omul modern. "
Intenţia lui Andrei, buna şi frumoasa sa intenţie fusese aceea firească: să declanşeze o dezbatere serioasă, foaaarte serioasă, pe tema impostorilor-"învăţători" din efervescentul câmp al cunoaşterii "ezoterice", în care cohorte de bravi românaşi opintesc din greu să capete lumina după care tot oftează din rărunchii sufletului de atâta amar de vreme. Mai ales că pârdalnicul de 2012 bate deja nerăbdător la uşă!
Dar iată ce s-a ales de seriozitatea şi profunzimea dezbaterii preconizate de Andrei:
Dan Ioaniţescu:
Eu am auzit de poporul acesta, Laika. Un popor foarte temerar şi cu spiritul cunoaşterii foarte dezvoltat. Un exemplar a fost trimis în cosmos înaintea lui Gagarin. Laika era o femelă din rasa ciobănesc alsacian, care pentru câteva zile a fost extraterestră.
Doamna Camelia are ca hobby ticketingul sau Munay ki-ul? În orice caz, anunţul se adresează exclusiv politeiştilor, beţivilor şi ateilor, pentru că la sfârşitul cursului omul pleacă cu certitudinea că există un singur Creator.
Pentru cei foarte interesaţi să aprofundeze, doamna Camelia le pune la dispoziţie şi niscai bilete de avion. Probabil. Nu-i chiar aşa de rău. Banii nu trebuie să stea la fraieri!
Alessia:
Uraaaaaaaaaaa! Evrikaaaaaaa!
În sfârşit, AM ÎNŢELES !!! Asta vară, doamna Camelia ne împărtăşea tuturor o experienţă de-a domniei sale de-a dreptul extatică: pe când se ultraviola pe malul mării, cică a lovit-o năpraznic un şir de..."orgasme auditive" !...
Ei bine, dragilor, iată că am acum şi explicaţia cea mai plauzubilă a acestui fenomen paranormal, care, deh, tre’ să recunosc, mi-a schimbat coloru' în verde-prăzuliu din pricina invidiei...Că mi-s şi eu de-un sex cu 'mneaei, da' de aşa "succesuri" io n-am avut parte niciodată!
E clar: pârdalnicele astea de „Ritualuri Munay Ki” sunt cheia...problemei!!! Că ete-te ce zice mai la deal: „ELE [ritualurile cu pricina] NE AJUTĂ SĂ PĂŞIM SPRE PLENITUDINEA NATURII NOASTRE"!!! Păi nu de…plenitudine ziceam şi eu,a!?!
Dragilor, eu vă las!...Fug să prind un bilet de avion, că cine ştie când 'oi mai avea o ocazie de asta!...E posibil să trebuiască să mă ultraviolez şi eu picuţ pe malul mării, ca doamna Camelia, da' nu-i bai...Ce nu face omu' pentru nişte "orgasme auditive" aşa de zdravene ca ale ei, nu?!...Pa, pa, pa!
Andrei:
Frumoşilor, chiparoşilor, inimoşilor, mie zău de îmi vine să zâmbesc!
Fenomenul acesta a luat aşa o amploare încât, dacă ieşi din lumea virtuală mai mult timp şi te învârţi în lumea reală şi, curajos fiind, să intri în vorbă cu necunoscuţi sau necunoscute, constaţi că vorbeşti cu un fel de…zombi: au acelaşi limbaj, aceleaşi mimici şi aceleaşi zâmbete, aceleaşi reacţii, când sunt puşi într-o anumită situaţie.
Poate eu sunt dus cu pluta! Da’ ştiti cum? rău de tot dus cu pluta!
În fine... îl aştept pe Homo Luminatus să-mi lumineze şi mie bostanul, că zău a prins pojghiţă ruginoasă în acest domeniu.
Alessia:
Dacă erai damă, şi te bucurai şi tu de nişte chestii de alea audive, nu te-ai mai fi necăjit aşa…Sigur ţi-ar fi venit să...zâmbeşti [ ori poate să...zOmbeşti?!]..:)))
Andrei:
Numai damele zâmbesc, domnii zOmbesc!
Alessia, ai prins sau nu bilet?
Şi în ce direcţie? Să nu-mi spui că deja ai acces la nivelul 7, că mă spânzur de fluierul piciorului... De ciudă!
Alessia:
Da! Da, ete că am prins bilet! Deaocamdată am să mă voiajez pân' la nivelul 7...
Dragilor, vă spui drept că HOMO din fiinţa mea profundă a-nceput deja să se...LUMINOSUS! Simt eu...:)))
Maria:
Alessia, de la tine veneau ondele astea, valuri-valuri, de-mi tulburau audiţiile ?
Andrei:
Vezi Maria, deja pluteşte şi reverberaţia plutirii ei ne onduieşte şi pe noi!
Oare mai e necesar să ajungem la nivelul 7, sau trecem la al 16-lea instant (3 în 1, că tot e la moda)??
Alessia:
Mariaaaaaaa:) Să nu-mi spui că tu ai DEJA…reacţii...auditive, că mă spânzur!!!
Andreeeeei, dă-mi şi mie fluieru' piciorului tău...să mă spânzur puţin...Că picioru' meu cântă numa' la oboi...Ăla o fi bun de spânzurat?! :))
Maria:
Ce-i drept, am nişte audiţii foarte rafinate, Alessia. :))
De-ja!!!
Andrei:
Ce-aţi spune dacă ne-am reprofila pe ritualuri…româneşti (sunt mai multe de 9!), că slavă domnului avem destule!
Alessia:
Andrei, dragule, mi se pare mie, sau deja te şi vezi vreun şaman de...Carpaţi!:))
Trece-mă pe lista dacă faci şi tu oarece cursuri! Mă înscriu şi la tine!;)))
Maria:
Alessia, şeic, nu şaman!
Cât de prielnice îţi sunt undele alea ... ?
Andrei:
Biii, gata cu cârcoteala! Mă dor musculeţii. :)
Alessia:
pe mine...ficaţii!!!
Andrei:
Să ştiţi că sunt supărat pe voi…Mi-aţi distrus bunăciune de postare serioasă, zău aşa!
Sabotoare ce-mi sunteţi!..:(
Maria:
Promit ca nu mai fac :(
Alessia:
Milă mi-e de postarea ta serioasă, Andreiule, da' de bunăciunile mele de onde auditive mi se rupe inima, zău! :)
Andrei:
Păi de ce le-ai interferat cu postarea mea,a? :(
Maria, dacă nu mai faci, te bat...cu fluierul piciorului…de care nu am fost în stare să mă spânzur de ciudă că Alessia a atins nivelul 7 iar eu nu!
Alessia, vino cu ficaţii ăia ai tăi încoa' şi povesteşte-ne cum e la nivelul acela!
Maria:
Andrei, ondele e biruitoare şi răzbătătoare, că de aia e onde veritabile. Intereferează cu tot ce le stă în cale. Părerea mea.
Alessia:
Să vezi tu ce unde şugubeţe or ieşi din interferenţa asta! :))
Cam cum îs acuş undele mele cerebrale...:)) Oare or fi şi niscaiva unde...hepatice, că io pe-acolo simţăsc ete-acu’un junghi...Sau poate-aşa se manifestă orgasmu' auditiv la nivelul 7 ?!? Mai stii?! :))
Maria:
Daca e la ficaţi, esti la 5, Alessia, nu te iluziona de la creier!
Andrei:
Da’ de Ho’oponopono ce ziceţi?!
Iată cheia pentru dragoste, bani, libertate şi fericire pe care o cautam de atâta timp: ho'oponoponoponoponopono!!!
Maria:
Andrei, do you have Ho'oponopono simplified ?
Please ... short procedure!
Alessia:
Andreeei, repetă pe silabe, te rooog, că aicea sus, la nivelul...9...incantaţia ta se aude cu ecooou...:)))
Andrei:
Alessia, coboară-ţi dedindosul spre nivelul inferior, la care ne aflăm, şi ascultă cum trebe mantra ho'oponoponopon ho'!
Maria:
Andrei, ho' final e de oprire, înţeleg ?
Andrei:
Da, acel ho' e de final, Maria, dar reincepe... imediat, până ne dumirim de ne cocoţăm noi la Alessia, sau îşi scoboară ea dedindosul la noi…
Alessia:
Io cred că HO' e ca să pot frâna eeeu!...că mişcarea mea e uniform rectilinie fără frecare...ba chiar, după cum mă simţesc, pare a fi de-a dreptul...cuanticăăă...Aoleoooo, mama ei! Că planez zburătăcit razant la nivelul ierbiiiii...:)))
Andrei:
La nivelul ierbii lipsa :))
Nu mai pooci, musculetii mei! Au , au şi vaoleaaau!
Maria:
AR, dă-i repede softul de zbor, Alessiei. Acum! Acum e momentuuuuuul !!!
Alessia:
Ioteee c-am aterizat şi eeeu, na! Huuuh! Cu dedindosu' olecuţă zdrelit, da-n linii mari...întreg! :)))Aaahhh, că bine-a mai fost!:))
Andrei:
Alessia, te-ai disipat, unde-mi eşti?
Hai să revenim la mantra ho'oponoponpono…brrrr…mrrrr…grrrr
Ştiţi ceva? Eu mă duc la naninaninaninanina…
Alessia:
Adicătelea aşa, Andreiule! M-ai făcut să cobor...în jos...mai dihai ca un Luceafăr...şi acuşicaaa, haidi, pa, că mi s-a făcut somn, da???...Invidiosule şi trădătorule!:))
Andrei:
Alessia, trebuia să te descocoţi, că tre' să dormi şi tu ca tot omu', într-un pat, cu o pernă sub cap şi un pled să-ţi ţie de cald. Ştiu că-ţi place să stai cocoţată, da’ nu te-ntrece cu gluma, că s-ar putea să rămai într-o zi suspendată pe undeva, şi ne pricinuieşti nouă necazuri serioase!
Andrei:
Maria, somn uşor, vise încântătoare şi o dimineaţă strălucitoare!
Sarut'mana.
Alessia, te îmbrăţişez ca un pătimaş, pentru că:
1. nu m-ai purtat la nivelul 7 şi m-ai lăsat aici, la nivelul meu, între-ale mele şi cu ale mele;
2. pentru că te-ai descocoţat... (uf, îmi produci emoţii ori de câte ori îţi iei zborul!).
Să ai o noapte frumoasă, liniştită şi mâine de dimineaţă să-ţi zâmbească toată faţa de bucurie!
Noapte bunică, internautelor!
Alessia:
Te sărut, Andrei, pentru că:
1. nu m-ai lăsat să mă disipez în spaţiu şi ai slobozit incantaţia aia de aşa mare efect;
2. mă trimiţi la culcare (abia aştept să mai rememorez şi eu olecuţă...zborul!);
3. pentru că...eşti un pătimaş, na!:))
Noapte frumoasă şi albastră!
Ne-om vedea şi mâine, dacă om mai fi prin zona asta de Univers! :))
5 ianuarie 2010,
trendul...codurilor
duminică, 17 octombrie 2010
MITU LUI SISIF – una dintre legendele…verii 2009…
…povestită la gura şemineului, în inconfundabilu-i stil „clasic”, de către dragul şi Bunul nostru... DAN IOANIŢESCU!...
"Mitul lui Sisif" îmi aminteşte de examenul de la filosofie din anul întâi de facultate...
Avusesem norocul ca studenţi, să îl avem profesor pe domnul Grunberg, e drept că doar pentru o scurtă perioadă, tocmai la cursul de existenţialism. Examenul de an însă l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoară Voiculescu, mignonă, vag sobră, şi cu domnul Stativă, tânăr asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect îmbrăcat, căruia profesoara îi cam trăgea clopotele, sau cel puţin aşa ni se părea nouă, studenţilor.
Îmi plăcuse filozofia, învăţasem cu aplicaţie şi citisem de plăcere, chiar mai mult decât ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul şi cu sentimentul de rigoare că "ştiu că nu ştiu nimic", dar că parcă ceva-ceva, totuşi,mai ştiu.
Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!
Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultură şi civilizaţie socialistă" – evident, tema asupra căreia nu prea catadixisem să mă aplec în sesiune şi la care mă bazam pe improvizaţie şi bun simţ, mă rog, atât cât îti permiţi să ai despre un astfel de subiect. Cât despre cel de-al doilea, eeei, aici parcă se schimba puţin socoteala - acesta promitea.
Da, dar doar atât: promitea.
Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sforţările mele de a-mi aduce aminte ce conţinea cursul cu pricina, aveam în faţa ochilor doar imaginea lui, pagină de pagină, vedeam forma şi dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar…conţinutul!?.... aaah, conţinuuuutul!... se încăpăţâna să se arate.
Hotărât lucru: memoria şi soarta râdeau de mine!
Mamăăă, iau PATRU! Ptiu!
Soluţie, soluţie! So...luuuu...ţieeeeee...!!!
A, gata! Ştiu! O să-i fac să zâmbească!
Îmi vine rândul, mă aşez în prima bancă şi-mi iau avânt:
-Fiind vorba despre cultură şi civilizaţie, am să încep cu un banc filosofic.
Ştiţi bancu' cu mitu' lui Sisif?
Amândoi examinatorii ridicară uşor sprâncenele... Norocul meu, a mirare!
-Nu, îmi răspunse Stativă uşor contrariat. Spuneţi!
-A fost odată un om, Sisif, care avea un copil pe care îl chema Mitu…
Linişte.... Se făcu deodată linişte... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprâncenele celor doi rămaseră arcuite mai departe a mirare, în timp ce ale mele se ridicau încet... încet... a îngrijorare. Ne uitam curioşi unii la alţii, aşteptând continuarea. Mă făcusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere: "PATRU!"
-Ştiţi, mă gândeam că fiind filosofic... o să-l gustaţi!
-Vă rog să trataţi subiectul!
M-am supus. Şi-n timp ce ei şuşoteau între ei chestii de profesori, eu am început repede cu improvizaţiile, turuind tâmpenii pe care le-am terminat tot aşa de repede.
-Asta-i tot?, mă întrebă madam Voiculescu.
-Mmmda..., răspunsei neconvins sub reproşul privirii lui Stativă, care mă ştia de „student bun".
-Treceţi la subiectul doi!
Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i... şi l-am terminat şi pe acesta, şi mai repede, dar şi mai lamentabil decât pe primul.
Linişte...
-Bun, şi mai departe?
Eeeei... na-ţi-o! Păi, mai departeeee.....? Care "mai departe"?
Ce-o fi, o fi!
Mai departe mi-am luat inima-n dinţi şi am jucat şi ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut şi, în fond, ce?...considerat la rece, examenul putea fi o discuţie între intelectuali, nu? De data aceasta am început să-i întreb eu pe ei:
-Ştiţi, am o problemă cu paranormalul: nu ştiu cum să-l încadrez filosofic în ceea ce am învăţat.
Iată o temă neaşteptată pentru ei. Şi chiar interesantă.
Maiculiţă, ce de discuţii au urmat!... Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar şi la iubire (ştiu, pentru unii poate fi o temă paranormală :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu aşa ca aceea în care ei se ţin de mână pe strada şi se sărută la cinematograf, ci una pură, esenţializată, nu-i aşa Stativă?", îl întrebă Voiculeasca.
Stativă se uită jenat în altă parte. Colegii, în timpul acesta, mă blestemau că stăteam de-o oră la palavre şi-i ţineam în tensiune cu examenul nesusţinut.
Eu jubilam. Eram chiar curios să ştiu ce notă o să-mi dea Voiculeasca după toată tevatura aceasta.
-ZECE!
Normal, că doar după ce participasem activ şi afectiv la o astfel de conversaţie palpitantă ar fi fost şi ruşinos să mă troznească, nu?..:))
VIATA-I UN NOROC
Asculta mai multe audio diverse
P.S. Întâmplarea pe care v-am povestit-o aici a fost menţionată succint de buna mea prietenă, scriitoarea şi poeta Augusta Emilia Moldovan, fostă colegă de facultate, unde mai pui!, chiar în prima ei carte - "Ca vântul şi ca gândul".
Dan Ioaniţescu,
21 august 2009,
„Rodul pământului”
"Mitul lui Sisif" îmi aminteşte de examenul de la filosofie din anul întâi de facultate...
Avusesem norocul ca studenţi, să îl avem profesor pe domnul Grunberg, e drept că doar pentru o scurtă perioadă, tocmai la cursul de existenţialism. Examenul de an însă l-am dat cu titulara cursului, doamna profesoară Voiculescu, mignonă, vag sobră, şi cu domnul Stativă, tânăr asistent, mititel, sclipitor de altfel, totdeauna foarte corect îmbrăcat, căruia profesoara îi cam trăgea clopotele, sau cel puţin aşa ni se părea nouă, studenţilor.
Îmi plăcuse filozofia, învăţasem cu aplicaţie şi citisem de plăcere, chiar mai mult decât ni se indicase ca bibliografie. La soroc, m-am dus la examen cu morcovul şi cu sentimentul de rigoare că "ştiu că nu ştiu nimic", dar că parcă ceva-ceva, totuşi,mai ştiu.
Trag subiectele..... Ghinion pe toate fronturile!
Primul dintre subiecte era absolut idiot: "cultură şi civilizaţie socialistă" – evident, tema asupra căreia nu prea catadixisem să mă aplec în sesiune şi la care mă bazam pe improvizaţie şi bun simţ, mă rog, atât cât îti permiţi să ai despre un astfel de subiect. Cât despre cel de-al doilea, eeei, aici parcă se schimba puţin socoteala - acesta promitea.
Da, dar doar atât: promitea.
Nu-mi mai amintesc acum subiectul, cum nu mi-am amintit nici atunci. Cu toate sforţările mele de a-mi aduce aminte ce conţinea cursul cu pricina, aveam în faţa ochilor doar imaginea lui, pagină de pagină, vedeam forma şi dispunerea paragrafelor, vedeam culorile cu care-l subliniasem, dar…conţinutul!?.... aaah, conţinuuuutul!... se încăpăţâna să se arate.
Hotărât lucru: memoria şi soarta râdeau de mine!
Mamăăă, iau PATRU! Ptiu!
Soluţie, soluţie! So...luuuu...ţieeeeee...!!!
A, gata! Ştiu! O să-i fac să zâmbească!
Îmi vine rândul, mă aşez în prima bancă şi-mi iau avânt:
-Fiind vorba despre cultură şi civilizaţie, am să încep cu un banc filosofic.
Ştiţi bancu' cu mitu' lui Sisif?
Amândoi examinatorii ridicară uşor sprâncenele... Norocul meu, a mirare!
-Nu, îmi răspunse Stativă uşor contrariat. Spuneţi!
-A fost odată un om, Sisif, care avea un copil pe care îl chema Mitu…
Linişte.... Se făcu deodată linişte... Colegii din spatele meu nu se mai foiau... Sprâncenele celor doi rămaseră arcuite mai departe a mirare, în timp ce ale mele se ridicau încet... încet... a îngrijorare. Ne uitam curioşi unii la alţii, aşteptând continuarea. Mă făcusem mic.... mic de tot... dar cu clarvedere: "PATRU!"
-Ştiţi, mă gândeam că fiind filosofic... o să-l gustaţi!
-Vă rog să trataţi subiectul!
M-am supus. Şi-n timp ce ei şuşoteau între ei chestii de profesori, eu am început repede cu improvizaţiile, turuind tâmpenii pe care le-am terminat tot aşa de repede.
-Asta-i tot?, mă întrebă madam Voiculescu.
-Mmmda..., răspunsei neconvins sub reproşul privirii lui Stativă, care mă ştia de „student bun".
-Treceţi la subiectul doi!
Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i... şi l-am terminat şi pe acesta, şi mai repede, dar şi mai lamentabil decât pe primul.
Linişte...
-Bun, şi mai departe?
Eeeei... na-ţi-o! Păi, mai departeeee.....? Care "mai departe"?
Ce-o fi, o fi!
Mai departe mi-am luat inima-n dinţi şi am jucat şi ultima carte. Nu mai aveam nimic de pierdut şi, în fond, ce?...considerat la rece, examenul putea fi o discuţie între intelectuali, nu? De data aceasta am început să-i întreb eu pe ei:
-Ştiţi, am o problemă cu paranormalul: nu ştiu cum să-l încadrez filosofic în ceea ce am învăţat.
Iată o temă neaşteptată pentru ei. Şi chiar interesantă.
Maiculiţă, ce de discuţii au urmat!... Am trecut prin multe teme, am ajuns chiar şi la iubire (ştiu, pentru unii poate fi o temă paranormală :)), "dar nu la orice fel de iubire, nu aşa ca aceea în care ei se ţin de mână pe strada şi se sărută la cinematograf, ci una pură, esenţializată, nu-i aşa Stativă?", îl întrebă Voiculeasca.
Stativă se uită jenat în altă parte. Colegii, în timpul acesta, mă blestemau că stăteam de-o oră la palavre şi-i ţineam în tensiune cu examenul nesusţinut.
Eu jubilam. Eram chiar curios să ştiu ce notă o să-mi dea Voiculeasca după toată tevatura aceasta.
-ZECE!
Normal, că doar după ce participasem activ şi afectiv la o astfel de conversaţie palpitantă ar fi fost şi ruşinos să mă troznească, nu?..:))
VIATA-I UN NOROC
Asculta mai multe audio diverse
P.S. Întâmplarea pe care v-am povestit-o aici a fost menţionată succint de buna mea prietenă, scriitoarea şi poeta Augusta Emilia Moldovan, fostă colegă de facultate, unde mai pui!, chiar în prima ei carte - "Ca vântul şi ca gândul".
Dan Ioaniţescu,
21 august 2009,
„Rodul pământului”
joi, 14 octombrie 2010
4 martie - o zi a dialogurilor..."cutremurătoare":)
Mihaela Mihai - Primavara, primavara
Asculta mai multe audio diverse
BlueIris:
E clar! Primăvara asta face tot mai multe "victime". Înmugureşte în suflete şi se lasă cu zbânţuieli şi...inflorescenţe de zâmbet.
Alessia:
Dacă am o inimă simţitoareeee, ce-s io de vină?!...:(
Maria:
"Fireşte, totul era o exagerare, ca să ne amuzăm."
Foarte bine te înţeleg, Iris. La fel procedez şi eu adesea. Cred că şi Alessia înţelege foarte bine. Vezi şi tu singurică în ce "spectacole" intrăm toţi. :))
Alessia:
Iris dragă,
Dacă eşti aşa de grijulie ca să nu înţeleagă oareşcine cine-ştie-ce din spusele tale, ca să nu aibă nimeni nici un dubiu că glumeşti când glumeşti, înseamnă că n-ai prea fost prin preajma maidanelor noastre atunci când pe Andrei, pe Maria şi pe mine ne-apuca pohta de zbânţuială, bulgăreală, jumuleală etc etc...Că dacă erai, bănuiesc că te îngrozeai! :)))
Că de-nfierbântaţi ce eram de zbânţuială, nu mai avea nici unul timp să se tot scuze c-a glumit..Şi se glumea, tataie, nu alta!:)))
Ca de altfel aşa cum se întamplă mereu pe maidanele astea ale noastre. Că de-aia-s maidane şi nu...altare, de pildă: ca să ne jucăm când terminăm de opintit la trebile ăle serioase rău de fiecare zi... Şi facem, uneori, adevarate cure de râs - catharsis-uri mai zdravene decât o mie de incantaţii dezlănţuite pe plaiurile energetice ale naţiei :)))
Aşa că pe-aici, ori prin vecini, pe la Maria sau Andrei, poţi glumi pe săturate. Fără explicaţii! Nimeni nu se va supăra, te asigur! Ba dimpotrivă: chiar avem nevoie de întăriri! :)))
Maria:
Alessia, sper s-o cooptăm pe Iris la câte-o bulgăreală, acum, că s-a mai obişnuit cu noi. Şi eu l-aş mai invita şi pe Sorin. E mare tăcere la el în ultima vreme. Mă tem că-l pierdem şi pe el.
Bogdan a dispărut ... Dan văd ca stă departe de asemenea manifestări ...
Cred că sunt semne prevestitoare de...2012!
BlueIris:
Am observat că voi vă faceţi ades dedicaţii şi declaraţii de natură afectivă, şi cum eu nu cunosc adevărata natură a relaţiilor dintre voi, însă am experienţa mai puţin plăcută a "nevestelor disperate", mă justific din bun simţ, nu din alte considerente.
Prin urmare, câtă vreme habar n-am ce este între domniile voastre, iar eu m-am fript amarnic cu ciorbă, suflu în toate iaurturile...
Alessia:
Maria, ei bine, draga mea, şi eu am detectat oareşcari semne prevestitoare de...2012!
Întâi şi-ntâi de toate, DAN mă făcu să cred că, daaa, 2012 e mai aproape şi mai răvăşitor decât credeam. Că iacă reviriment în atitudinea 'mnealui:
http://100ro.blogspot.com/2010/02/cunoasteti-limba-daca.html
La adresa cu pricina, io fac acuşica trimitere expresă la comentariul lui Dan din chiar ziua de Marţişor, când a dat Dumnezeu şi i-a pus pe buze chiar cuvintele care îi exprimau neaoş gândul de-l muncea:
"Anonimo,(...) nu mă cert cu tine, pentru că eşti idioată!"
WOW!:)))))
IRIS încă mai bălăngăne între "cuminţenia" leşinat-conformistă si tentaţia de a se înfige şi ea, cu tot sufletul ei frumos de copil şi cu tot umorul ei spumos, în zbânţuielile noastre maidaneze :))
După cum simţăsc io, mai e nevoie doar de-un mic dar vioi impuls. Dintr-o parte, ori din cealaltă a "baricadei".
Şi tareee îmi mai doresc să decidă "soarta" în favoarea noastră, a maidanejilor!:))
SORIN...preferă, cred, "tăcerea", fiindcă se puse, breee, pe...filosofeală!:)) N-ai văzut că mi-a declarat-o dăunăzi fără nicio jenă?!:))
Pot să jur însă că atunci când mai coboară şi el, deh, ca omu', din înălţimile pur contemplative, hălăduieşte amuzat şi pe maidanele noastre:)) Da' tot păstrând tăcerea. Ca să rămână un filosof sadea, nu?:))
Nici pe BOGDAN nu cred că l-am pierdut! Că îi e prea drag de noi, aşa "nebuni" cum suntem, ca să stea prea mult timp departe :) SPER că nu greşesc!:(
Aşadar, draga mea, eu una văz că..."semne bune anul [2012] are"! :))
Maria:
Iris, mă declar un iaurt paşnic. :)
"Semne bune anul are"! ... :)
Alessia:
"Adevărata natură a relaţiilor" dintre noi, maidanejii, a fost şi ea declarată icişa fără nici un dubiu:
A TUNAT ŞI NE-A ADUNAT! :))
Cu alte cuvinte (ori chiar cu astea), dacă ne "tună" să ne facem dedicaţii, cadouaşe şi declaraţii, fix asta facem!:)) Dacă ne "tună" să ne bulgărim, aţine-te, tataie, bulgăreală!:))
Şi ne e taaare bine aşa! [da' asta cred că se vede deja cu ochiu' liber, nu?:))] INDIFERENT cât de ofuscaţi se mai arată câte unii (elevaţi nevoie mare!), la "vedere", ori (mai ales!)...dedindos :))
Iris, vino cu noi PUR ŞI SIMPLU ori de câte ori îţi face plăcere! Noi ne bucurăm MEREU de prezenţa ta. SINCER!:)
Maria:
Ei, Iris, adevărata natură a relaţiilor dintre noi cred că nu o poate certifica nici "preşedintele" statului în stat, darmite careva dintre noi!:)) De asta cred că ai tu niscaiva dificultăţi.
A fost un soi de Big Bang, după cum spune Alessia într-un mod mai ... popular:))
4-5 martie 2010,
pe "Maidanul cu dragoste"
MIHAELA RUNCEANU-SA FIM COPII
Asculta mai multe audio diverse
miercuri, 13 octombrie 2010
...despre iubire
Cu cât sunt mai norocoase lozurile, cu atât e mai dureros când le pierzi. Deşi aş fi cârcotaşă să nu admit că de câte ori s-a întâmplat, a fost ca un început de lume. Măcar o vreme. Un fel de Adam şi Eva în Paradis, în timp ce şarpele era trimis în staţiune, la băi şi împachetări cu parafină. Totul era incredibil de frumos, dar cum venea şarpele din staţiune, apăreau şi norii pe cerul Edenului.
Poate că aşa trebuie să fie. Cu cât iubirea e mai mistuitoare, cu atât arde mai repede şi...
Dar, lasă...Bine că a fost!
"Ştii cum e: şade omu' meditativ, înţelepţeşte, cam ca nenea ăla gânditoru' de la Hamangia, şi se pomeneşte aşa, hodoronc-tronc, luat pe sus de-o tornadă de...ţocăieli !
Păi e frumos aşa? Spune tu! :)) "
E mai mult decât frumos! E minunat Alessia şi, de fapt, asta înseamnă viaţa. Să iubeşti împotriva tuturor convenienţelor, să-ţi exprimi sentimentul în plenitudinea lui, chiar atunci când lumea se aşteaptă să şezi cuminte în banca ta. Fiindcă oricâtă ar fi, iubirea pe care o primim de la ceilalţi pare sa fie prea puţină. Adică, eu una, nu m-aş putea sătura vreodată de ea. În plus, ai în afara relaţiei, în jurul tău, multiple situaţii mai puţin plăcute sau frumoase. Deci, balanţa se păstrează echilibrată.
Iubirea e sursa de inspiratie, e generatoare de nou. Ea e darul care întrerupe monotonia, plictiseala, care înlatură banalul şi meschinul din viaţa noastră. Iubirea e locul de refugiu, e alinarea supremă, e..."acasă", în totalitatea înţelesurilor pe care le are acest cuvânt. Cum să spui că cineva ar refuza să primească, sau s-ar simţi plictisit, sâcâit de dovezile de iubire?
Ce aş alege dintre a muri de plâns sau de râs?
Aş alege să mor plângând de fericire...
BlueIris
12 februarie 2010
marți, 12 octombrie 2010
Neant
Am devenit un punct de maximă concentraţie gravitaţională care se autoconsumă. Mă prăbuşesc în mine, ca apoi să-mi adun firimiturile de fiinţă şi să recad iar.
de Happy End Story
Maria, despre valori
Eu nu l-am cunoscut pe Florian Pittiş ca tine, ca om, atât de în carne şi oase, încât să-mi dea tangibil din frumuseţea sa. L-am cunoscut şi am crescut cu dânsul ca întruchipare a ideii de frumuseţe complexă, de limpede, de curat, de drept şi poate, uneori, de răsucire lăuntrică dureroasă şi revoltă minunat sublimată. Un buchet de idei şi stări frumoase mi se rostogolesc în interior ori de câte ori glasul său stăpâneşte liniştea. Există oameni care atunci când vorbesc se face LINIŞTE. Eu l-am iubit pentru liniştile sale, pentru modelul pe care l-a creat şi pe care l-a lăsat în mine. Sau poate mie, ca şi altora, multora, mi-a fost uşor şi drag să-l interiorizez.
Mi-aş spune că-i e bine, că-i e mai bine acum.
Restul ar fi datoria mea. O datorie grea, de suflet. Şi frumoasă.
Am pierdut foarte multe glasuri şi valori în ultima vreme. Şi mă cutremur de fiecare dată când încă o voce îşi capătă liniştea. Nu ştiu ce va rămâne în schimb. Prea grăbită pare să le fie trecerea…
MARIA, frumuseţe serenă,
4 februarie 2010,
pe Maidanul cu dragoste
Florian Pittis - Seninatate
Asculta mai multe audio folk
Florian Pittis - Oameni buni
Asculta mai multe audio diverse
Mi-aş spune că-i e bine, că-i e mai bine acum.
Restul ar fi datoria mea. O datorie grea, de suflet. Şi frumoasă.
Am pierdut foarte multe glasuri şi valori în ultima vreme. Şi mă cutremur de fiecare dată când încă o voce îşi capătă liniştea. Nu ştiu ce va rămâne în schimb. Prea grăbită pare să le fie trecerea…
MARIA, frumuseţe serenă,
4 februarie 2010,
pe Maidanul cu dragoste
Florian Pittis - Seninatate
Asculta mai multe audio folk
Florian Pittis - Oameni buni
Asculta mai multe audio diverse
Balada mămăligii româneşti
Of, oof, măi, măăăi...
Iară se zbârli Andrei
Pe-ăi netrebnici frăierei
Care joacă alba-neagra
Ca politică de stat,
Cu şi fără de Viagra,
Cu „mălai”n-impozitat...
„Uite pensia, nu e"!!!
Vrei salariu ca-n UE?!?
Şi un TVA domnesc?!
De vă mai aud...chelesc!
Ete, dom’ne la trântor,
Vrea drepturi de autor!
Măi, poporule român,
Te-am belit, da’ tot rămân!
N-oi pleca di icişa
Pân’ nu te-oi lăsa aşa,
Cu popoul dezgolit,
Mai flămând şi înrobit,
Fiindcă cin’ văzu prin freze
Mămăliga să explodeze!?...
Of, ooooof, NA!
- autoare: Alessia
- "naş" de botez: Andrei
- (fiindcă el a pus titlul poeziei)
- [Postat la 28.06.2010, în comentarii, pe blogul lui Andrei]
Nimic despre iubire
La fereastra dinspre Est, e noapte şi plouă.
Oraşul se descleiază la încheieturi, ca o mobilă veche. Trotuarele umede ricoşează din clădirile mohorâte, coşcovite de griuri. Undeva, pe mijlocul drumului, câinii latră şi ursul trece, iar de dincolo de umbre se aude scârţâitul prelung şi trist al unei viori. Cineva cântă! Încă mai are divina putere să cânte.
Ciprian Porumbescu - Balada
Asculta mai multe audio diverse
Fumul ţigării se înfuiorează printre degete şi se aşterne lângă mine. Aşteptăm împreună Potopul, râzând mocnit de seceta gândurilor. Îi povestesc că am descoperit recent (încă) o tristeţe rară, exemplar de colecţie. Am pus-o la presat intr-una din cărţile de pe noptieră. Dacă nu scâncea, aş fi uitat cu totul de ea. Eh, sper să obosească şi să tacă. Altfel, mâine o voi servi acestui reality show pe post de umplutură în sandwich. O felie de amintire, tristeţea, căteva foi proaspete de vis şi încă o felie de amintire.
Fumul s-a plictisit. Ridică din umerii moi şi rotunzi, apoi părăseşte ţigara. Se ghemuieşte lângă geanta roşie, sperând să adoarmă. Da, el are derogare. E singurul care poate părăsi pe oricine, oricând, fără cerere de învoire.
La fereastra dinspre Nord, se aprind reflectoarele. Foaierul se umple de măşti. E momentul în care se schimbă locurile: actorii reprezentaţiei abia încheiate devin spectatori. Şi invers. Plasatorul – regizor. Şi invers.
Înainte de prolog, toată lumea tuşeşte. Cei mai mulţi, o fac cu subînţeles ca şi cum s-ar adresa cuiva din vecinătate. „Vezi? Este exact cum anticipasem! Ah, să fii avut eu rolul acela...”
Ceea ce mă uimeşte este că, deşi toţi se-neacă cu această tuse, niciunul nu scuipă.
O să las draperia, scena e prea puternic luminată pentru gustul meu. La strălucirea aceasta, machiajul nu mai poate face nimic. Acoperă imperfecţiunile feţelor, dar le descoperă pe cele de caracter.
Cât despre celelalte ferestre, o să vă povestesc mâine. Sau nu.
Ştii, de fapt eu altceva voiam să spun...
"În oraşu-n care plouă...", un om a ucis iubirea.
Acum şade pe treptele Catedralei şi priveşte cerul.
Atât.
Oraşul se descleiază la încheieturi, ca o mobilă veche. Trotuarele umede ricoşează din clădirile mohorâte, coşcovite de griuri. Undeva, pe mijlocul drumului, câinii latră şi ursul trece, iar de dincolo de umbre se aude scârţâitul prelung şi trist al unei viori. Cineva cântă! Încă mai are divina putere să cânte.
Ciprian Porumbescu - Balada
Asculta mai multe audio diverse
Fumul ţigării se înfuiorează printre degete şi se aşterne lângă mine. Aşteptăm împreună Potopul, râzând mocnit de seceta gândurilor. Îi povestesc că am descoperit recent (încă) o tristeţe rară, exemplar de colecţie. Am pus-o la presat intr-una din cărţile de pe noptieră. Dacă nu scâncea, aş fi uitat cu totul de ea. Eh, sper să obosească şi să tacă. Altfel, mâine o voi servi acestui reality show pe post de umplutură în sandwich. O felie de amintire, tristeţea, căteva foi proaspete de vis şi încă o felie de amintire.
Fumul s-a plictisit. Ridică din umerii moi şi rotunzi, apoi părăseşte ţigara. Se ghemuieşte lângă geanta roşie, sperând să adoarmă. Da, el are derogare. E singurul care poate părăsi pe oricine, oricând, fără cerere de învoire.
La fereastra dinspre Nord, se aprind reflectoarele. Foaierul se umple de măşti. E momentul în care se schimbă locurile: actorii reprezentaţiei abia încheiate devin spectatori. Şi invers. Plasatorul – regizor. Şi invers.
Înainte de prolog, toată lumea tuşeşte. Cei mai mulţi, o fac cu subînţeles ca şi cum s-ar adresa cuiva din vecinătate. „Vezi? Este exact cum anticipasem! Ah, să fii avut eu rolul acela...”
Ceea ce mă uimeşte este că, deşi toţi se-neacă cu această tuse, niciunul nu scuipă.
O să las draperia, scena e prea puternic luminată pentru gustul meu. La strălucirea aceasta, machiajul nu mai poate face nimic. Acoperă imperfecţiunile feţelor, dar le descoperă pe cele de caracter.
Cât despre celelalte ferestre, o să vă povestesc mâine. Sau nu.
Ştii, de fapt eu altceva voiam să spun...
"În oraşu-n care plouă...", un om a ucis iubirea.
Acum şade pe treptele Catedralei şi priveşte cerul.
Atât.
de Iris, fata frumos colorată
6 octombrie 2010
luni, 11 octombrie 2010
Iubeşte şi fă ce vrei!
"Iubeşte şi fă ce vrei!", decreta Sfântul Augustin, convins fiind că astfel nu vei PUTEA face nicicum şi nicicând rău nimănui. Voinţa, lupta, auto-îngrădirile sunt, într-adevăr, necesare, însă DOAR acolo unde Iubirea lipseşte...
Comentariul Alessiei la postarea
"OMUL - o sumă de convenţii sociale"
octombrie 2010
Darul...
“Sunt anonimul pamantean care comunică şi se comunică.
Un om care a urcat (accidental) în trenul vieţii tale; îţi las gândirea mea.
Tu faci ce vrei cu ea.“
de Andrei Radu
The Experiment
Un film recomandat de AR.
Vă recomand să vizionaţi acest film.
Un film foarte bun care evidenţiază tipologii umane şi răspunsurile lor comportamentale într-o situaţie critică.
Face referinţă la experimente celebre în Psihologia socială, efectuate de Zimbardo şi Milgram. Evidenţiază clar ceea ce Milgram numea "starea agentică" (aruncarea responsabilităţii propriilor acte în exterior, asupra instanţei decizionale din structura socială din care individul face parte, cu acceptarea definiţiei realităţii furnizată de autoritate).
Mai multe informaţii despre experimentul real aici.
Face referinţă la experimente celebre în Psihologia socială, efectuate de Zimbardo şi Milgram. Evidenţiază clar ceea ce Milgram numea "starea agentică" (aruncarea responsabilităţii propriilor acte în exterior, asupra instanţei decizionale din structura socială din care individul face parte, cu acceptarea definiţiei realităţii furnizată de autoritate).
Mai multe informaţii despre experimentul real aici.
Vă invit să alăturaţi treptat recomandările voastre.
LE: "Fain este ca, în timpul, sau ulterior filmului, să ne analizăm reacţiile!
Cum reacţionează organismul nostru, tartăcuţa noastră!"
AR
Posibile teme de meditaţie sau dezbatere:
- agresivitate
- sistem de valori
- autoritate
- inhibiţie /dezinhibiţie
- tipuri umane
- Lista rămâne deschisă, vă rog, continuaţi !
OMUL - o sumă de convenţii sociale
Simulare! (inteligenţa, iubirea)
Disimulare! (prostia, ura)
Mimetism! (vedetismul, autosuficienţa)
Simbioza! (iluzia)
Reflectam zilele acestea asupra convenţiilor sociale pe care, conştient sau inconştient, le asimilăm.
Trăim, pare-se, timpurile în care fiecare om devine un fals profet, cu bună ştiinţă, adică asumat.
Ce-nseamnă un fals profet? Un om care spune despre sine că s-a eliberat de suferinţă, că s-a realizat, că şi-a găsit calea proprie şi liniştea interioară, că este fericit. Un om care încearcă, prin repetarea obsesivă a unor concepte, să se convingă pe sine că este cel ce vrea să fie. Următorul pas fiind convingerea celorlalţi că el este imaginea pe care a îmbrăcat-o cu ajutorul simulării, disimulării, mimetismului, simbiozei.
Tot mai des întâlnim oameni care ne ţin lecţii de şi despre iubire, ne învaţă cum să iubim şi cum să ne iubim. O nevoie acută de verbalizare în lipsa sentimentului. Ceva, cumva trebuie să compenseze lipsa! În spatele imaginii create cu multă trudă de către aceşti oameni se află un suflet chircit de neputinţa trăirii stării respective. La primul nerv excitat devoalează, fără a conştientiza, o ură faţă de ei înşişi, faţă de ceilalţi (înarmându-se cu argumente şi justificări nenumărate), uneori cu accese ale unei furii monstruoase, dorindu-i chiar moartea celui pe care-l simte adversar sau dorindu-şi-o lui însuşi!
Cuvântul cred că a fost inventat pentru a ascunde gândul omului şi nu pentru facilitarea comunicării. Minciuna este aliatul egoului, aş spune cu o uşoară reticenţă (aş merge până la a spune că se identifică). Deşi damnăm minciuna ori de câte ori atinge apogeul (infidelitate, trădare), o preferăm totuşi sincerităţii.
Convenţia socială ne învaţă să spunem lucruri frumoase, plăcute urechii interlocutorului, chiar dacă timpul ne va deconspira. Avem imunitatea scăzută în faţa sincerităţii pentru că exersăm zi de zi autominciuna (simbioza). Ne simţim atacaţi, lezaţi, când cineva ne spune franc ce gândeşte, moment în care căutăm argumente pentru a ne justifica nouă înşine gradul de insuportabilitate şi a-l culpabiliza pe respectivul, de a atrage "oprobiul public" (căutăm susţinători). Ne întindem singuri capcane, pentru ca ulterior să avem nevoie de un factor exogen să ne scoată din ele.
Participăm fiecare cu câte ceva la completarea, perpetuarea, proliferarea acestor convenţii sociale. De ce? Insecuritatea pe care dorim să o transformăm în securitate, poate. Sau, poate, înţelegerea eronată a ceea ce ne poate aduce fericirea, împlinirea. Dorinţa acceptării celor din jur, de a fi în centrul atenţiei, reuşita etc. Poate că toate traumele pe care le experimentăm de-a lungul timpului vin tocmai din înţelegerea eronată a trăirii.
Încă de mici, suntem obligaţi să adoptăm şabloane gata preparate de înaintaşi. Obligaţi de familie, de şcoală, de societate. Procedăm într-un anume fel, deoarece „aşa se face", „aşa se cuvine", „aşa trebuie", chiar dacă simţim că nu ne este propriu, că „rolul" acela asumat nu ni se potriveşte, ba din contră, ne aduce mari suferinţe interioare, dezechilibre sufleteşti. Însă continuăm drumul, poate reuşim, până la urmă, să intrăm în acel şablon.
Ne pasă de „gura lumii", conştienţi fiind că acea „gură a lumii" este doar un zumzet de moment, iar noi vom fi obligaţi să trăim o viaţă care nu ne-ar mai aparţine.
Îmi pare un fel de automutilare adoptarea unei vieţi ai cărei autori nu suntem noi, ci doar plagiatori.
Se spune că toate vin din frică. Frica stă la baza tuturor nefericirilor noastre.
Dar vine întrebarea:
Ce ai adus cu tine în lume, ca să crezi că ai de pierdut ceva?!
Andrei Radu
16 iulie 2010
MARGARETA PASLARU-O MASCA RADE,O MASCA PLANGE
Asculta mai multe audio diverse
sâmbătă, 9 octombrie 2010
GRATIAE...
1. AGLAIE ("Frumuseta" )
„Dacă sunt o undă care se propagă sferic înseamnă că pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri şi că ocup un spaţiu din ce în ce mai mare.”
2. THALEIA ( "Orgia" )
"Deşi este plăcut să te fure somnul într-o bibliotecă, totuşi cea mai proastă soluţie de compromis pe care o văd, ar fi înfiinţarea unor biblioteci publice cu televizoare şi sticle cu bere (gratis), dosite în rafturi, printre cărţi.
Şi-atunci telenoveliştii mai dibaci ar putea găsi Newcastle Brown Ale la secţiunea de literatura engleză, Guinness la cea irlandeză, Miller sau Budweiser la americană, Pilsener sau... stupoare: Budweiser la literatura cehă, Bière Bourbon ("Dodo") sau Biere du Demon, la franceză, Stela Artois la belgianăa, Beck's şi alte 1299 de branduri la cea germană, Gambrinus şi Azuga la română, Nostro Azurro la italiană, Salitos, Corona, Dos XX (Dos Equis) la mexicană, Effes la turcă, Mithos la greacă, Baltika şi Jigulevskoie la rusă...
Ei hai, că nu sunt alcoolic.
:)) Am gustat doar o mică parte dintre ele, (şi nu între două lecturi, evident)
...
— Doamnă bibliotecară, o bere prolecultistă, mai precis Mitrea Cocor, aveţi?
Nu aveţti?
Mă rog, atunci daţi-mi cartea!
3. EUPHROSYNE ( Element transcendent )
"Revelaţia a venit pe nepregătite, într-o seara de primăvara aşteptând un troleibuz.
Eul m-a părăsit brusc pentru câteva clipe.
Cu mirare şi stupefacţie m-am regăsit (impropriu spus, mai degrabă eram ) oriunde primprejurul meu dar şi aiurea.
Eram tot, în tot, peste tot.
Nu, nici aşa!
Verbul ,,eram" presupune eul. Totul era şi în mine. Şi nici aşa nu e corect căci noţiunea de ,,mine" nu mai exista.
Oricum presupun că inţelegi că s-a întâmplat dizolvarea.
M-am trezit într-un soi de vibraţie, eram acea vibraţie, una cu chiştocul din faţa mea, cu aerul, cu asfaltul, cu pomii şsi cu oamenii care aşteptau în staţie."
...
Unitatea perfecta (a două contrarii cu cel de-al treilea element transcendent):
"Vom muri si vom vedea"
Desenul şi fragmentele-text
Dan Ioaniţescu
vineri, 8 octombrie 2010
Aproape de sarbatori
Am o poftă nebună să mă aşez comod "În casa bunicilor" de Ionel Teodoreanu, să citesc "Fetiţa cu chibriturile", să privesc spre soba unde lemnele troznesc a sănătate, să dansez "Last Christmas", să mănânc cozonac cu miez de nuca şi apoi să mă cuibariesc tiptil în trupul de copil pierdut de mult pe-o cărare înşelătoare.
Andrei Radu
decembrie 2009
Singuri acasă (2)
alessia
Vodă Ştefan, şeici, împăraţi...ca la nebuni, muuuuiiiicăăăă!!! :))))
Maria
Aşa, Alessia, Împăratul se vrea urmat : )
andreiradu
Nuuuu, nu-mi plac imperativele!
Jos imperativele!!!
Maria
Alessia ! Jos imperativele ! :)))
Maria
Alessia, păi s-a autoproclamat şeic ...
Ieri, împărat; azi, şeic; mâine-poimâine ...
andreiradu
Am zis că mă SIMT ca un şeic, Maria!
Hei, mă zburlesc acuş de cade şi lampadarul!
Maria
Da' ce, esti păun acum ?????
Vezi cum i se urcă la cap, Alessia ???
Aşa, sub ochii noştri !
Alessia
Dap…Ba se zburleşte, ba ne dansează, şi mai şi pişcă ce prinde...
I s-a urcat puterea la ...creastă!
alessia
Jos imperativele?!…de tooot???
Hai să le dau, na!
Da’ ete că nu găsesc încheietoarea, na! :))))
Măiculiţăăă, ce ţi-e şi cu imperativele astea…că greu se mai dau jooos, uff! :))))
Maria
E un imperativ cu fermuar, Alessia. De asta nu poţi deschide încheietoarea.
Maria
Orice împărat are un moment de glorie la întronare, Alessia, nu fii egoistă !!!
Să se bucure !
alessia
Mamăăă, iote ce mi se mai bălăbănesc literele astea prin faţa ochilor...
Mariaaaaa, ce-ai pus, bre, în eclecticu’ acela???
Sau o fi de la muştar...că-s cam alergică...
Offff, nici că reuşesc cu imperativele astea...
s-au agăţat acu’ în pârdalnicu’ ăsta de lampadar!
andreiradu
Bravo, alessia, ai pus punctul pe eclectic!
Şi mie mi se bălăbăne literele.
Maria
Păi, ia frumos prinţesa , după cum promiseşi, şi du-o la casuţa ei . :)
andreiradu
Maria, vreau să faci curat, dar să rămână cămăruţa pentru nebunii!
Eu mai vreau nebunii, mă simt precum în copilărie, când plecau părinţii de acasă şi-mi chemam amicii şi…să te ţii prăpăd!
Când se reîntorceau părinţii, aveam parte de aceeaşi lecţie educativă: morala de rigoare şi pedeapsa inerentă: nu mai ai voie să ieşi din casă!
Ete-te fleoşc!
Maria
Ia hai, la casele voastre, că asta nu-i o casă aşa de…specială, totuşi ... :)))
andreiradu
Alessiaaaaaaaaaaaa, te iubesc!
"năsucurile fine ca să nu leşine"
TE IUBESC!
alessia
Şi eu TE IUBEEEESC, na!
andreiradu
Ştiu, na!
andreiradu
Ai văzut că ne dă afară?!
Uite şi mătura cum flutură lângă uşă... sau nu e mătură?!
Maria
Păi eu ce să fac, să mă uit la voi cum vă iubiţi ?!
Da' cine credeţi că-s eu ? :)
andreiradu
Păi, te iubesc şi pe tine.
alessia
Hai pe la casele noastre că deja bat vecinii în calorifere ca apucaţii!
andreiradu
Gata!
M-am scuturat de emoţiile şi manifestările puerile, atât de dragi mie (din când în când), mulţumesc specială doamnă Maria pentru surpriză, pentru balul acesta fluşturatec şi nebunesc.
M-am simţit ca-n copilarie (şi nu mint), adică…MINUNAT!
Multumesc şi Alessiei, o iau frumuşel de braţ să o însoţesc până pe maidanul dragostei (dacă-mi dă voie).
Maria, o noapte furtunos de frumoasă să ai în continuare, să-ţi fie sufletul plin de bucurie, măcar pe jumătate pe cât e al meu şi fie să ne întâlnim ori pe maidanul meu, ori pe maidanul dragostei, ori pe lângă raftul cu cărţi.
Noapte bună, căsuţă cu cămăruţă specială!
Maria
:)
Să fiţi sănătoşi !
Raftul va rămâne. :)
O noapte bună !
andreiradu
Ps. Maria, încă o-mbrăţişare de bucurie pentru surpriză, pentru cadoul tău de Crăciun.
Singuri acasă (1)
22 decembrie 2009
Apare miraculos în ciberspaţiu „Camera specială” – maidanul Mariei.
Este darul ei de Crăciun pentru Andrei, alias „Împăratul Albastru”.
Bucuria exploziv-copilărească a lui Andrei, de a fi primit un aşa dar special, combinată cu bucuria noastră, a găştii, de a fi iarăşi împreună, mai ales la o aşa frumoasă petrecere, de căsuţă nouă, precum şi atmosfera magică a acelor zile din preajma Crăciunului s-au amalgamat „periculos”, rezultatul fiind o zbânţuială virtuală de pomină!
Convingeţi-vă singuri!
andreiradu
:))))
Uraaaaa, ma cocoţ direct pe lampadar!
Maria
Crezi tu că avem noi condiţie de cocoţat pe lampadar ?
Maria
Deci, să inaugurăm: Arpagic Albastru, poţi tăia panglica albastră!
Să ne trăieşti şi…toate celelalte frumuseţuri verbale. :)
alessia
Uraaaaaaaaaaaaaaaaaa! La mai mare!!! Să se-nvârtă după soare!!!
andreiradu
Bii, v-aş pupăci de v-aş îmbujora precum fata cu bujori în obrăjori a lui Dan Spătaru.
Mi-aţi făcut amândouă câte un cadou de mai mare frumuseţea!
Maria
ok. :) Să trăim cu toţii !
Îmi doream raftul cu cărţi.
Iar dacă Alessia ne-a învinuit cu „camera specială”.... să ne trăiască Alessiaaaaa !
Am să adun aici ce mi se mai pare ok de lecturat.
Dacă aveţi noutăţi ce merită lecturate, vă rog mult să le ataşaţi.
andreiradu
E o idee super-faină!
O să fie ca un biblioraft.
Cine doreşte poate să ataşeze ce i-a plăcut mai mult din ce a lecturat, iar cine este îngândurat "ce să citesc?" intră aici şi se serveşte cu idei.
Felicitări! JOS PĂLĂRIA!
Da' pot să mă cocoţ pe lampadar?
alessia
Vreau şi euuuuu pe lampadaaar!!! :(((((((((((((
Maria
Quasimoto mic şi albastru, ce eşti tu , Arpagic !
andreiradu
Fatăăă, ce surpriză!!!
Alessia, o cuprindem în braţe şi o strângem cât să-i tăiem respiraţia?
Ţi-am zis eu pe maidanul dragostei că Maria coace ceva,a?
Eeee... fi'mi'ar intuiţia să-mi fie!
Dar nu mă aşteptam chiar la o „cameră specială”, mă aşteptam la o postare specială...
andreiradu
Maria, fă-le invitaţie şi celorlalţi prieteni ai noştri, sunt convins că se vor bucura şi mai sunt convins că vor veni cu recomandări bune pentru umplerea raftului cu lectură frumoasă şi specială.
Maria
Urmează să îi invit. :)
Eu vă mulţumesc, vă doresc să veniţi oricând vă face plăcere şi să vă simţiţi ca acasă. Cheile sunt sub pervazul cu muşcată.
Maria
Serviţi şi un pic de eclectic, vă rog. Chiar acum l-am scos din cuptor. :)
alessia
Mulţumesc!
Se serveşte cu muştar sau cu frişcă?:)))
andreiradu
:)))
Suuuper!
Alessia, îmi dai voie să te trag de codiţe?
Apoi să te dansez pe "last christmas"?
Apoi să dansez un tango d'amour cu Maria şi să o ciupesc?
Am voie?
Maria
Alessia, ia întâi cu muştar, mamă !
alessia
Da’ de ceeeee să mă tragi de codiţeee?:(((((((((((((((((
andreiradu
E o nebunie aici!
Mă simt în..."singur acasă"!
andreiradu
Alessia, dă-te jos de pe lampadar!
Maria
Da, aici, împăratul poate să se simtă ca singur acasă. :)
alessia
Împărate, zi drept: nu aşa că tare ţi-e bineee între…două?!
Maria
Alessia, dă-te jos că aprind lumina !!!! :))))
alessia
L-am întrebat ceva pe 'mnealui şi se făcu că plouă, parşivenia:))))
E ocupat cu pişcatu’:))))
Maria
Pe cine pişti, maestre?!... că acuşi aprind lumina!
Numai să se coboare, Alessia, muntele de frumuseţe ...
andreiradu
ce m-ai întrebat?
aaaa...
dacă mi-e bine între două?!
MAXIMĂ SINCERITATE:
Mă simt precum un…(am şi lapsus de atâta frenezie!)…cum le zice ălora ştabani de la arabi?
fi'mi'ar bostanul!
cum le zice, că mooor?!
alessia
Ete că nu mă dau jos nici de-a naibii de pe lampadar, na!
Nu mă dau jos şi gata, NA!!!
Ştii cum zicea Măria Sa vodă Ştefan: „Să mă scobor la tine, au să te înalţ la mine"? :))))
andreiradu
ŞEIC!!!
Daaa, între două mă simt ca un şeic!
Sunt cel mai tare şeic!
Alessia, dă-mi mâna să te descocoţ de pe lampadar, că aprinde Maria lumina!
Maria
Fii tu sănătos, că iubirea-i efemeră. :)
Şi-ntre…nouă !
Maria
Am aprins luminaaaaa ! :))))
Da' se luă curentuuu’ ...
andreiradu
Hai, alessia, dă-mi mânuţa şi descocoaţă-te.
Nu te mai trag de codiţe, promit.
Te pupic frumos şi te duc până pe maidanul dragostei în braţe.
E bine?
MARINA VOICA -- VIVAT VESELIA
Asculta mai multe audio diverse
Apare miraculos în ciberspaţiu „Camera specială” – maidanul Mariei.
Este darul ei de Crăciun pentru Andrei, alias „Împăratul Albastru”.
Bucuria exploziv-copilărească a lui Andrei, de a fi primit un aşa dar special, combinată cu bucuria noastră, a găştii, de a fi iarăşi împreună, mai ales la o aşa frumoasă petrecere, de căsuţă nouă, precum şi atmosfera magică a acelor zile din preajma Crăciunului s-au amalgamat „periculos”, rezultatul fiind o zbânţuială virtuală de pomină!
Convingeţi-vă singuri!
andreiradu
:))))
Uraaaaa, ma cocoţ direct pe lampadar!
Maria
Crezi tu că avem noi condiţie de cocoţat pe lampadar ?
Maria
Deci, să inaugurăm: Arpagic Albastru, poţi tăia panglica albastră!
Să ne trăieşti şi…toate celelalte frumuseţuri verbale. :)
alessia
Uraaaaaaaaaaaaaaaaaa! La mai mare!!! Să se-nvârtă după soare!!!
andreiradu
Bii, v-aş pupăci de v-aş îmbujora precum fata cu bujori în obrăjori a lui Dan Spătaru.
Mi-aţi făcut amândouă câte un cadou de mai mare frumuseţea!
Maria
ok. :) Să trăim cu toţii !
Îmi doream raftul cu cărţi.
Iar dacă Alessia ne-a învinuit cu „camera specială”.... să ne trăiască Alessiaaaaa !
Am să adun aici ce mi se mai pare ok de lecturat.
Dacă aveţi noutăţi ce merită lecturate, vă rog mult să le ataşaţi.
andreiradu
E o idee super-faină!
O să fie ca un biblioraft.
Cine doreşte poate să ataşeze ce i-a plăcut mai mult din ce a lecturat, iar cine este îngândurat "ce să citesc?" intră aici şi se serveşte cu idei.
Felicitări! JOS PĂLĂRIA!
Da' pot să mă cocoţ pe lampadar?
alessia
Vreau şi euuuuu pe lampadaaar!!! :(((((((((((((
Maria
Quasimoto mic şi albastru, ce eşti tu , Arpagic !
andreiradu
Fatăăă, ce surpriză!!!
Alessia, o cuprindem în braţe şi o strângem cât să-i tăiem respiraţia?
Ţi-am zis eu pe maidanul dragostei că Maria coace ceva,a?
Eeee... fi'mi'ar intuiţia să-mi fie!
Dar nu mă aşteptam chiar la o „cameră specială”, mă aşteptam la o postare specială...
andreiradu
Maria, fă-le invitaţie şi celorlalţi prieteni ai noştri, sunt convins că se vor bucura şi mai sunt convins că vor veni cu recomandări bune pentru umplerea raftului cu lectură frumoasă şi specială.
Maria
Urmează să îi invit. :)
Eu vă mulţumesc, vă doresc să veniţi oricând vă face plăcere şi să vă simţiţi ca acasă. Cheile sunt sub pervazul cu muşcată.
Maria
Serviţi şi un pic de eclectic, vă rog. Chiar acum l-am scos din cuptor. :)
alessia
Mulţumesc!
Se serveşte cu muştar sau cu frişcă?:)))
andreiradu
:)))
Suuuper!
Alessia, îmi dai voie să te trag de codiţe?
Apoi să te dansez pe "last christmas"?
Apoi să dansez un tango d'amour cu Maria şi să o ciupesc?
Am voie?
Maria
Alessia, ia întâi cu muştar, mamă !
alessia
Da’ de ceeeee să mă tragi de codiţeee?:(((((((((((((((((
andreiradu
E o nebunie aici!
Mă simt în..."singur acasă"!
andreiradu
Alessia, dă-te jos de pe lampadar!
Maria
Da, aici, împăratul poate să se simtă ca singur acasă. :)
alessia
Împărate, zi drept: nu aşa că tare ţi-e bineee între…două?!
Maria
Alessia, dă-te jos că aprind lumina !!!! :))))
alessia
L-am întrebat ceva pe 'mnealui şi se făcu că plouă, parşivenia:))))
E ocupat cu pişcatu’:))))
Maria
Pe cine pişti, maestre?!... că acuşi aprind lumina!
Numai să se coboare, Alessia, muntele de frumuseţe ...
andreiradu
ce m-ai întrebat?
aaaa...
dacă mi-e bine între două?!
MAXIMĂ SINCERITATE:
Mă simt precum un…(am şi lapsus de atâta frenezie!)…cum le zice ălora ştabani de la arabi?
fi'mi'ar bostanul!
cum le zice, că mooor?!
alessia
Ete că nu mă dau jos nici de-a naibii de pe lampadar, na!
Nu mă dau jos şi gata, NA!!!
Ştii cum zicea Măria Sa vodă Ştefan: „Să mă scobor la tine, au să te înalţ la mine"? :))))
andreiradu
ŞEIC!!!
Daaa, între două mă simt ca un şeic!
Sunt cel mai tare şeic!
Alessia, dă-mi mâna să te descocoţ de pe lampadar, că aprinde Maria lumina!
Maria
Fii tu sănătos, că iubirea-i efemeră. :)
Şi-ntre…nouă !
Maria
Am aprins luminaaaaa ! :))))
Da' se luă curentuuu’ ...
andreiradu
Hai, alessia, dă-mi mânuţa şi descocoaţă-te.
Nu te mai trag de codiţe, promit.
Te pupic frumos şi te duc până pe maidanul dragostei în braţe.
E bine?
MARINA VOICA -- VIVAT VESELIA
Asculta mai multe audio diverse
Abonați-vă la:
Postări (Atom)